să nu promiteți arborilor aripi niciodată

mai ales inceputul cu radacinuile-amintirile sale.
si apoi finalul aplecat spre apus. o poezie care nu poate sa nu emotioneze, poate prin chiar cerebralizarea ei.
placut mult

\"să nu promiteți arborilor aripi niciodată
nici dacă le puteți oferi pe datorie
rădăcinile sînt cele mai ucigătoare amintiri
te urmăresc pînă și în mormînt
cîndva groparii le evitau cu teamă
le mîngîiau încordarea și săpau mai departe\"

partea aceasta se detaseaza...de fapt exista ca idee si valoare
consider ca, continuarea nu isi afla locul si nici nu se ridica la nivelul inceputului

retin (cu permisiunea ta) ceea ce am citat...impresionat profund si sedus de frumosul cuvintelor...DA!

Tego

vorbind despre radacini si amintiri...o.paler il evoca pe ulise, cel care la un moment dat, in lungul sau periplu, a fost ispitit cu...renuntarea la amintiri, acestea fiind povara care nu ne lasa sa mergem mereu mai departe.
ulise a ales sa se intoarca la radacinile sale, imbogatind mitologia cu inca un sens...
emotionant poemul tau, profetule! si trist...

un poem care condenseaza foarte bine delimitarea între fixitate si libertate de mișcare, între origini și desprinderi, imposibilități și deschideri \"atunci când nu ne vede nimeni\".
minunat \"rădăcinile sînt cele mai ucigătoare amintiri/
te urmăresc pînă și în mormînt\".

\"Sa nu promiteti arborilor aripi niciodata\", caci radacinile lor sustin pamantul sub forma sa de bulb cosmic.
Sa promiteti aripi doar nebunilor prin taierea radacinilor lor cu lumea si poetilor prin reimplantarea radacinilor in stele.
Copacii cu radacinile rupte \"se cred pentru o clipa ingeri\", apoi verticalitatea lor se frange ca un ideal muscat de moarte, si se inchid in chivot asezat pe catafalcul apusului.

Florin, Tego, mulțumesc de trecere și de cuvinte și cred că aveți dreptate judecînd părțile textului.

Maria, deși textul meu e trist tu m-ai făcut să zîmbesc. Ulise al subconștientului nostru se întoarce.

Roxana, da, deși nu cred că trebuie să mă explic dar această luptă a contrastelor, mereu în echilibru, mereu în dilema e o parte a ceea ce scriu și a amintirilor.

Răzvan, oare putem avea și rădăcini și aripi în același timp?

http://www.timpul.ro/clubt/gallery/7e93c0017e7bac23ef55cb36b45f4939.jpg

suntem si noi copaci si ce greu e sa zburam falfaind din radacini