Celui dispărut dintre noi

ce misto structura de prozator ai avea Raul, daca n-o ai deja! poemul asta ma duce cu gandul la o scena din Jokai Mor, Omul de aur, daca nu gresesc la ora asta matinala

Din punct de vedere al stilului, mi se pare că este puțin prolixic, deși începutul este caracterizat de concizie. Accentul cade pe imagini, și pe jocul de cuvinte: \"Miaună miau\"... nu este o poezie de mișcare, deși trecerea de la o imagine la alta este rapidă.
În penultimul vers, poate ar trebui să scoți \"e\", este în plus, ai încercat o repetiție du-o până la capăt.
Și îngreunezi textul prin repetarea cuvintelor, de exemplu:
\"Odată cu noaptea, minus ochii,
totul se înnegrește odată cu noaptea\".
Ideea este bună, dar mesajul este disturbat, fiind prea mult încărcat de cuvinte inutile.
Este bineînțeles o părere.

mi s-a parut un text care ascunde o tensiune in spatele expresiei calme, al amestecului eteroclit care configureaza peisajul, inlocuiesti nivelul emotiei cu cel al obiectualului. punctezi fain cadrul acela plin de marci ale incompletului, ale alterarii, inserezi sugestii ale sunetului si culorii foarte ok, e o acumulare de imagini si trimiteri la senzatii foarte variate, dupa care finalul pur si simplu e o retragere catre truism, imi pare o ruptura mai curand decat o solutie ingenioasa, o stagnare. probabil nu posed eu grila de lectura adecvata. mi-a placut “o dată cu noaptea, minus ochii,/ totul se înnegrește o dată cu noaptea.”

recunosc, vin deja cu un pre-text (cam cum il intelege Genet), adica ceea ce mi-ai suflat despre sursa asiatica. sigur \"ciresul\" vine din zona aceea, dar foarte bine poate fi si o curte \"europeana\", iar negarea fiintei de la inceput e evidenta - copacul e retezat. putitatea e pingarita (si incerc, petcu, chiar trebuie sa incerci sa nu fii patetica). te joci intre alb si negru: pisoiul alb, laptele, plorile de cires, dar \"scrum\", noaptea, \"parul de atita negru\". iar contrastul asta e specific poeziei/conceptiei asiatice. si echivaleaza cu teoria dintre vid si plin.
cu toate astea, ceva foarte aproape de peisaje comune,ma determina sa spun ca da, e o intersectie de \"culturi\": bucataria, doua usi, Carmen, gradina.
si mai e ceva apartinind naturii asiatice: trecerea in subsidiar a actiunii centrale, ca o ascundere, ca o ne-spunere (cum imi place mie sa folosec termenul): aici : \"scaunul mâncat de apa de ploaie.
Pe el stă o fetiță. Se aud lovituri de secure.
În soare, părul i se încălzește
de atâta negru,\" - parca ar fi un zeu care coboara si nu se vede...

păstrezi aici doar elementele luminoase ale întâmplării.
treci sub tăcere moartea pisoiului.
Adela

Nu gasesc motivatia intercalarii \"ȘI\"-ului intre versurile 2 si 3; deplaseaza atentia doar pentru a o prabusi.

\"In bucataria fara usi ingrijea un pui de mata\" l-as fi vazut alineat.

Apoi urmeaza o virtualizare a realitatii, ca o revarsare notionala imprastiindu-se dintr-o enciclopedie/dictionar: \"în jur nume de arbori,
insecte și păsări.\"..de ce nu \" in jur, arbori, insecte si pasari?...prin asta, insasi prezenta fetitei is fading away, impreuna cu peisajul, devine un uman artificializat- un simplu nume inconjurat de cuvinte, nu de prezente.

E clar ca doar amintirea pisoiului miauna, asadar identificarea auditiva a rams vie insa chiar daca ar fi doar o iluzie acel mieunat, parand ca se intampla in momentul prezent, alaturarea \"miauna miau\" e redundanta.

„Celui dispărut” face dovadă unor trăiri zguduitoare. Dincolo de simbol, dincolo de pretext, este strigătului celui sensibil. In tot ce ați scris, dați dovadă de multă seriozitate și profunzime.
Observațiile pertinente la adresa creațiilor mele sunt primite cu drag. Un sfat prietenesc este binevenit oricînd. M-ar încânta o colaborare mai strânsă. Cu simpatie