Poem
Cu greu îmi simt mâinile, dar și genunchii, inima, întregul trup chiar – Dar, dragul meu, îți scriu. Chircit, mărunt, și-mi țin limba nemișcată și stau sub cerul propriei mele guri. Între huruitul
Celui dispărut dintre noi
Lângă un cireș retezat, Carmen. Moștenise o bucătărie și o cameră de oaspeți. Și încă două uși. În bucătăria fără acoperiș îngrijea un pui de mâță. Pisoiul a crescut, e alb și hrănit cu lapte de
Trainlighting
azi m-am angajat pe șantier fac un port am proiectat o cadă în mijlocul unui vârtej cu groapă în ea voi scufunda o arcă din joacă voi fluiera și voi contempla din mers buricul de trei sute de
un calendar
e duminica mea (au și străzile una) a mersului orb în sus și-n jos e vinerea mâinilor tremurânde printre pahare sparte o miercuri a celor ce-și scot săbii din gât o marți a copiilor morți
