Poezie
Trainlighting
jam session cu Ioana Barac Grigore
4 min lectură·
Mediu
azi m-am angajat pe șantier fac un port
am proiectat o cadă în mijlocul unui vârtej cu groapă
în ea voi scufunda o arcă din joacă
voi fluiera și voi contempla din mers
buricul de trei sute de wați al cerului
o voi scutura în spume printre rățuște de plastic
până cocoașa cămilei se va nărui ca o cisternă de apă grea
până se va desprinde laba ultimului elefant de punte
până ultimului copan de porumbel cu vrej în cioc
îi va fi fost suptă ultima fărâmă de măduvă
intră și tu intră îmbrăcat cu tot cu lance și frunză și coif
hai să ne bălăcim ca unu printre speciile astea
să vâslim să alunecăm prin tunelul marianei
în cada noastră de fontă
perechi unice rare sirene mute giganți eunuci
*
femei vârstnice cumsecade chipul cuprins în mâini
degetele alergând printre coaste fluide
vezi războiul civil viața celei de-a treia persoane a treia situație
a treia brichetă pocnind
a 300-a venă mirosind a vreme mucegăită închide imaginea nu-pot-nu-pot
nu mă pot deconecta de la întâmplările fiecărei seri întâmplătoare
zăresc trupurile lichide ale femeilor le zăresc întinzâdu-se în odăi nelocuite
*
în cealaltă cabină se va potopi mustul vinul otețul
va sparge ușa fereastra va inunda ungherele
după ce vom pune la uscat fotografii fosile
vom sparge cu un ciocănel de judecător geamul insectarului
și vom diseca aripa de flutur nici un sânge nu va curge
sau nu se va vedea ea va jeli stânga lui
el va coborî în cală și va cânta
florile dalbe florile dalbe sunt ciung oameni buni
nu mă mai priponiți pe lampă
acum sunt comis armurier voiajor de apă mare
cumpără acest bisturiu curat
iar tu nu mai jeli
pentru ras tuns frezat
*
deja ți-ai văzut viața și presiunea te atenționează bătându-te pe umeri
declanșează calea întoarsă a crescendo-ului
mâini legate un acord de chitară izbindu-ți tâmplele te mătura liniștea
încet te scurgi de pe scenă și tragi perdeaua la duș
încet crimele prind contur încet președinții împușcați în mașini opresc
o iau pe scări ajung la tine bat pasul în singura remușcare gata să mă aspire
acolo-năuntrul ei în adâncul intenției minuscule în punctul central al cărnii zvâcninde
de unde femeii nu-i mai curge părul nu i se mai împrăștie hainele și nimic altceva
nu e nici o barcă de salvare trag perdeaua pun capac golului
apuc singura frică rămasă
*
de fier nu cumperi deschid altă valiză o carte dintr-un vraf ordonat
nu vrei uite dau o perucă pe o fisă de ruletă o voi arunca în fiord
exact în dimineața de sfântul valentin
primesc un butoi cu pulbere pe o margaretă fără petale
pentru care să-ți vinzi sufletul adjudecat
dau una din viețile mele scurt pe doi pe un călcâi sănătos
îl am pe cel pornit la război
nechezat înghiîit rănit m-ai ghicit
răstorn un pahar în cinstea ta
*
un fulger un tunet o noapte în care nu vezi nici o depărtare dar
orice fulger orice fulger și o vorbă se scurge ca ultima neputință duhnindă
ca orice ultim act înaintea războiului bifezi neputințele pur și simplu faci
câteva însemnări și crezi că vuietul bombardierelor se apropie
gândești orice cuvânt mizezi totul pe el îți pui sufletul pentru ultima oară în bătaia puștii dar
glonțul nu se va înfinge atât de ușor scurt-circuitând firul vieții salvarea ți se amână
sentința îți este refuzată
și mâinile tot legate le vei purta
*
șed lângă calea ferată și trenul trece e noapte
aștept o fereastră luminată
să mă uimească
șed aștept în compartimente se doarme iar
o catastrofă feroviară măcar o lumină să mă fulgere
să mă ia curentul vagoanelor de rapid
să mă asurzească tampoanele să se lovească unele de altele
chiar în dreptul meu
lumină întuneric lumină întuneric lumină întuneric
aș arunca o sticlă goală de brifcor în geam
așa ar vedea și ei că șed
lângă calea ferată și trenul
trece
e dimineață
*
și tot după câteva secunde corpul tresare
de la pocnetul boabelor de cafea între dinți
de la scrâșnetul șinelor de tren despărțite
ca o coloană vertebrală și suntem goi baby
ca o sticlă de vin
aruncată departe de casă
și tot câte patru plămâni și tot câte doi nuferi în ei
surâzând ironici și impertinenți:
nu mai dormi lângă șerpi, baby
noi suntem un oxymoron împreună
putem înghiți sticlă cum mănâncă alții
bomboane de mentă
057269
0
Pentru realizarea unui poem scenografic, pentru echilibrarea stilurilor poetice ale celor doi autori, pentru coerență ideatică, mesaj și efect latent, aprecierea mea.
Sărbători fericite!