Roxana Anamaria Zeldea

Aseară priveam spre cer, căutam să mă eliberez de noxele existențiale, de sufletele furibunde care mă hăituiesc zilnic, de florile ofilite ale ferestrei. Am zărit doi

Mă trezesc pentru încă o dimineață constrânsă, Mă dezlipesc de așternutul fumuriu Și pornesc în căutare… Te privesc pe sub pleoape adulmecând cafeaua fierbinte. Încă mai dormi cu sclipiri de

Mi se întâmplă să-mi caut perechea În vise și imagini prăfuite, În scorburile existenței, În ochii maidanezilor flămânzi, În chipuri siderale sau în barul de la colț... De multe ori viața

O zi obișnuită, Eu în cămașa ta cu tălpile goale prin bucătărie, Tu în cămașă de forță… Am uitat iarăși de cafeaua care a dat în foc, Eu râd tu… isterie… Se aud claxoane și un peregrin după fier

Mă întind spre tine deși simt apăsarea faptelor tale de neiertat. Te caut din nou, pe tine, cel de atunci. Baladele ploii se revarsă în noi, iubirile zac încorporate pereților de

Am adormit abia pe câteva petale fumurii… m-am învelit cu mângâierile înserării, pe lângă perna mea zac embrioni fără vlagă; în noaptea asta durerile facerii se îmbină în mine, mă zbucium

Alerg prin ploaia dezlănțuită, Cu pașii roși de vreme Spre autobuzul prins în trafic. Un bătrân mă privește cu ochi gri, Altul zace beat pe o bancă, În mine se zbate fumul de țigară… Un

Norii curg mocănesc peste liliacul înflorit în zori, Fluturi cu aripile zdrobite se zbat printre petale, Iar corbii… Corbii nu mai sunt în peisaj, S-au descătușat de existență și s-au rătăcit

În dimineața asta carnea mea s-a îmbrăcat în solzi, Un templu subacvatic mă poartă iar în amintire, Vântul se presară printre valurile ce sugrumă urmele pașilor pe nisip. Îmi amintesc constant

Pași desculți pe faleze de ger, Pe țărmul mării ghimpi… … Oasele peștilor uciși de nori barbari. Din atmosferă, substanțe chimice Se pierd pe chipuri de lut, În lume copii cancerigeni, În mine

imagini plâng la fereastră (banal, nu?) în mine e primăvară autumnală (eeeeeeh) (dar) afara bâjbâie prin labirint ambient ambivalent decor al foamei nici o sete în nici o nemurire

Viața… imobil static în peștera lui Platon, Existența… efemeritate constantă în ritm sisifian, Lumânare scursă din aripa lui Ikar, Drumul lui spre soare… fericirea. Antropomorful… bucată din

Pielea ta diafană se imprimă cărnii mele făclii, mă atingi și imagini distorsionate se descompun caleidoscopic în privirea mea bolnavă de tine… Te caut cu ochii minții și te adulmec

Trupul meu te caută cu ochi încinși de patos, Cu membrele făclii, întinse buimace spre tine, …tulburi și vii. În tine mi-e bine ca într-un ospiciu de batrâni, Acolo mai miroase a gutui coapte

E o zi de iarnă absolută, Mă trezesc buimacă și-mi doresc să mă încalț În sandale… Tu zaci în așternutul gri și mă privești zicând: -Iubito, iar ai chef să porți sandale? N-ai înțeles nici

Mă dezintegrez în celule vii Și cotrobăi prin legile firii cu membrele stoarse de vlagă, Pe vremea când eram nimfă, ploile nu mă atingeau, Cred că le era scârbă… Acum mi-au crescut aripi,

Urme de pământ și cenușă îmi tulbură prin pori, Un frig de moarte mă cuprinde opresiv Și pete de igrasie îmi închid pleoapele, Mâinile îmi sunt amorțite, pierdute aleator pe trup, Sângele mi se

Mă încălzeam în tine în clipele de ger infernal Și mâinile mele sângerânde cotrobăiau prin trăirile tale… Azi toate visele îmi sunt putrede Și simt Crivățul în fiecare oscior.