Poezii

Port în mine silabe fără voce, imagini ale cărnii și vise, atâtea vise nescrise și reci; port în mine pământul mâinilor tale, durerile cafelei din zori și ultimul fum de țigară; în preajma

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

M-am născut în zodia neputinței, de ziua fluturilor cu aripile frânte, în lumea betegilor pustii; un zid de solzi mă îmbracă zilnic pășesc în nonsens; imaginea despre viață se stinge… Am obosit

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

1

Viața mea, o plagă deschisă, universul gri, cetele de defuncți cancerigeni, ploile de foc, zbuciumul lăuntric, tu, sinonim cu nepăsarea și dincolo de toate, trăirile mele, se sting la

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Am răsărit din coastele nefericirii, cu ochii înecați în vis, cu amurgul pe buze. Sufletul meu s-a îmbrăcat în lut, Cu imaginea durerii pe chip … Șubredă am căutat o cale în labirintul

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Cuvintele neputinței mi se cern pe buze, îmi rescriu sufletul în versuri simboliste, iar toamna îmi rescrie destinul pe crengile copacilor buimaci. Zac în tine ca într-o gară din care până și

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Oamenii se-ntrepătrund cu marea Sub spiritul rece al toamnei, Pe țărm se scriu povești, Din veacuri nescrise. Eu egală, rocă și-n neștire pe un pământ buimac. Uneori nu mai simt, Alteori,

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

M-am trezit cu pleoapele lipite de suflet, într-un abis hain, printre scheleți de amintire. La început în visul meu se înecau câini cu oasele tăcerii și fiecare pală de vânt se împiedica haotic

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Întâmpinam imagini în oglinda trupului, pătrunse de hazardul fărâmei tale de suflet și cutreieram aleator pe marginile zidului așezat sistematic între noi ; coboram izvoare din ochii tăi

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

În sala de teatru e tăcere, în spatele cortinei ilarii plâng iar frunzele ferestrei se sting ; încerc să adorm, imagini scheletice se întrepătrund în visul meu și mi-e teamă de

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

În ficare seară adormi la pieptul meu, cu pleoapele sprijinite de suflet, acolo unde visele capătă rațiune, și iubirea sens… Te adâncești în mine și astfel, întreaga lume se închide într-un

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

2

Mi-e dor de tine ca de propria carne, mi-e sete de ruinele din noi și te adulmec pentru încă o noapte… La început trăiam sideral, priveam în ochi tăi fără semne de întrebare, străbăteam viața

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Lumea s-a închis la răsărit, iar uriașul peșterii existențiale mă așteaptă pe un alt tărâm; am obosit aici, în lupta cotidiană, unde mă zdrobesc ferestrele amintirii și glasul unui

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Inima îmi bate aritmic, Se revoltă, Asemenea cailor care taie cerul Cu potcoave de oțel; Fiecare petală de sânge rupe tăcerea sufletului; Sub zbuciumul cărnii, Nevrozele revin

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

1

Pe retina sufletului, imaginea purtătoare de viață s-a stins.

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Iubito, aș vrea să-ți simt gleznele, Ca de felină, Unica mea legătură cu visul! Afară cerul împarte nevroze, Iar oamenii goi, neputincioși, Caută scăparea. Eu am nevoie de tine

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Încă te mai port în suflet, La fel cum te-am purtat în pântec, Așteptând cea dintâi sclipire a vieții, Căutând, cu ochi de suferință, scăparea, Dar în preajma ta, Se aflau făpturi, Care

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Era august… Acum 8 ani, Ploile verii treceau pe la ferestre zilnic, Spălau pervazul încins și porneau … Spre alte zări. Toate zilele erau egale, Formând infinita

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

2

Dumnezeu m-a închis într-o felină cu ochi carnivori, Pe umeri mi-a așezat durerile întregii omeniri, În palme mi-a bătut niturile cunoașterii, În tălpi pașii trecerii perpetue… Iar icoanele

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Mi-am băut mințile o singură dată în viață, într-o gară, când așteptam trenul propriului destin… și astfel, am ales vagonul greșit, …m-am așezat lângă tine, ți-am oferit cea din urmă țigară

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

O zi în care s-au închis porțile ploii, Îngerii lăcrimează în treacăt câte un vis, Iar eu, în contratimp, Te privesc printre vise. Tu încă dormi, Pe chipul tău se citește liniștea, Trecutul

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

În suflet… cârje de plumb, În labirintul meu trupesc se zbat celulele durerii, Fiecare venă tulbură vulcani neștiuți de tine, În oase, scrumul existenței mă zdruncină aleator, În priviri port

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

În ochii mei, Păianjenii sufletului țes legi nescrise, Trăiri fără precedent, Dureri și costrângeri… Uneori aș vrea să nu-mi citești pe chip secretele sufletului, Să nu fi psalmul vieții

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Îngerii îți poartă eternitatea pe brațe, Iar clopotele cerului îți cântă în surdină… Mă atinge vântul și îmi imaginez că ești tu… Natura miroase a trupuri încinse, Se lasă înserarea

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0

Încerc să reclădesc bucăți de ruine Păstrate în adâncul tău De când eram copii; Atunci mă priveai cu admirație, Adulmecându-mă stingher, nesigur, Ca pe o himeră, Îmbrăcată în straie

RZRoxana Anamaria Zeldea

0

0