Roxana Anamaria Zeldea

Cuvintele neputinței mi se cern pe buze, îmi rescriu sufletul în versuri simboliste, iar toamna îmi rescrie destinul pe crengile copacilor buimaci. Zac în tine ca într-o gară din care până și

Încă o zi ploioasă... strigătele cerului îmi fac pielea ca de găină. M-am trezit abia iar oglinda îmi prezintă un chip necunoscut, în ochii mei citesc trăiri pe care nu le recunosc, părul mi

În sala de teatru e tăcere, în spatele cortinei ilarii plâng iar frunzele ferestrei se sting ; încerc să adorm, imagini scheletice se întrepătrund în visul meu și mi-e teamă de

Vin roșu, Cris de Burg, Copacul fereastrei, Imaginea ta, Ochii mei matoli, Privirea ta neclară, Mâinile… Rătăcesc pe trup, Oftatul se pierde în orizonturi străine… Fumul de țigară

În ochii mei, Păianjenii sufletului țes legi nescrise, Trăiri fără precedent, Dureri și costrângeri… Uneori aș vrea să nu-mi citești pe chip secretele sufletului, Să nu fi psalmul vieții

Trăiri imortalizate pe retină. Caut să scap, mă zbat, Simt că azi o să crăp, Că sfârșitul o să-mi țeasă pânze reci pe gene, Unghiile or să mi se facă lut, Iar în piept o să port fosile. Nu

O stradă rece și un cântec de leagăn, în amintire... Copilului din mine îi e frig, are ochii de gheață și membrele descompuse; degetele lui mici... șerpi, sufletul lui se

Norii curg mocănesc peste liliacul înflorit în zori, Fluturi cu aripile zdrobite se zbat printre petale, Iar corbii… Corbii nu mai sunt în peisaj, S-au descătușat de existență și s-au rătăcit

E dimineața zorilor pustii, A cărnii mele goală de tine… M-am trezit abia cu privirea ta lipită pe retină, Pășesc desculță pe gresia rece… ghimpi. Mă îndrept spre bucătărie cu ochii închiși Să

Mă întind spre tine deși simt apăsarea faptelor tale de neiertat. Te caut din nou, pe tine, cel de atunci. Baladele ploii se revarsă în noi, iubirile zac încorporate pereților de

O zi obișnuită, Eu în cămașa ta cu tălpile goale prin bucătărie, Tu în cămașă de forță… Am uitat iarăși de cafeaua care a dat în foc, Eu râd tu… isterie… Se aud claxoane și un peregrin după fier

Aseară m-am dezbrăcat de timp, m-am dezvelit de trup Și am coborât pe imaginea ferestrei, Am zărit printre frunze dansând o himeră și o pasăre de noapte agonozând Apoi m-am pierdut printre valuri

Þi-aduci aminte peștii, iubitul meu de ger, Ne invocau în mare, acel sublim infern, Þi-aduci aminte stânca cum se zdrobea de valuri Tulburător de vie? Acum zac triste zaruri în jocul dintre

Struguri… Zac lacrimi pe masa de lemn noduros, Se raspândește lin mirosul de cafea, La geam se alintă vântul printre florile de salcâm. În mine e rece, în tine e vis… În palme port

Ovulul tău protector m-a îndrumat spre Cea dintâi deschidere a vieții, Am devenit apoi un suflet fericit, Umblam desculță prin pântecul tău Și poate, mă întrebam... Am pornit spre existență

Mi-e dor de tine ca de propria carne, mi-e sete de ruinele din noi și te adulmec pentru încă o noapte… La început trăiam sideral, priveam în ochi tăi fără semne de întrebare, străbăteam viața

Te-ai stins abia și clopotele bat în nonsens, Vântul mă izbește de pereții labirintului congenital, Îmi amintesc de tine la final, pictată în acel cadru mortuar. Mă priveai cu ochi timorați

Viața mea, o plagă deschisă, universul gri, cetele de defuncți cancerigeni, ploile de foc, zbuciumul lăuntric, tu, sinonim cu nepăsarea și dincolo de toate, trăirile mele, se sting la

Pași desculți pe faleze de ger, Pe țărmul mării ghimpi… … Oasele peștilor uciși de nori barbari. Din atmosferă, substanțe chimice Se pierd pe chipuri de lut, În lume copii cancerigeni, În mine