romy sascher

scena din gară a fost obișnuită, scenă de despărțire, luciu scurt în ochi, strângeri de mână evadarea ne-a îngrămădit întregi în câte un trup așa cum ai îndesa vorbe între tăceri dezolant de

până la urmă e un film simplu puternic jonglezi un background stabilizat într-o cadă total incert ticăie un argument întunecat o lamă se aude de departe retrovers timpurile tale/ mâncarea

n-am apreciat nicicum imaculata concepție expusă ca o disensiune în plin bulevard vitrinele se aplecau de voalete și pantofi pictați demnitatea de a fi bărbat cu baston în ceasuri goale

mi-au intrat picioarele în ocean mă primește ca o pătură ca o pătură de acasă mă primește fără un sunet înapoi până la sfârșit o să-mi amintească încet-încet visele poveștile din vremea

aceste mici primăveri desuet răscolesc sub jupoane fatalmente irosind gustul bleu ciel de visare reavăn răsturnată în iarbă un moment rămân nemișcați aproape în același timp se ridică se

râurile au nevoie de pietre ți-am scris asta în miezul frunții cu fierul roșu cât de sus sună sticla din geamuri sărind să ne prindă milioane de amândoi împreună fiecare cerc din această

zăceam un fotoliu desfundat un păduche căutându-și lentilele de contact cu pedanterie prin manșete nu pot să plec de aici raftul isabellei s-a fracturat eu sunt veghetorul duhurile

poate pentru că intri dintr-o pagină în alta, dintr-un bărbat în altul, dintr-un bolovan într-o cameră poate așa încercam să fixez insectarul într-o venă și pe tine pironit bine, etichetat, anihilat

învățam cum se moare de la un atac de cord, de la un accident de mașină, de la o înghesuială până la sufocare între miriade umede și goale de picioare era începutul unui gust nou reactivând

în timp ce scriam am descoperit că am mâinile murdare poate atinsesem ziarele poate că am somnul rău și am omorât visul cu mâinile goale mașina de scris mergea de-a îndărătelea ștergea

adevăr îți spun că te vei lepăda de mine de trei ori am ajuns foarte aproape aici ultima vorbă ne va desface acest gust al sfârșitului ne înconjoară cu mâna întinsă oprindu-se la milimetru

venisem să te caut să-ți spun că nu pot ține o misiune în mișcare ca un orb traversând strada toate fetele cresc încercând să ajungă mirese toate ascund secrete în caiete le îndeasă între

împinge-mă înainte să adorm în aceeași apă verde și rece ca amintirile pe sub copaci de unul singur de la început a fost ploaie, un șiroit malițios, un denied tenace de la început până la

tati ce s-a întâmplat? mai întâi mi-ai adus coroana strălucea străluceam de mândră ce mi-s apoi bagheta puteam face din praf haine minunate și hainele tale, scrum ultima a fost sabia -

nu mă interesau zilele săptămânii numerele prime vaccinul antigravitațional radarele financiare fără scrupule mi-am schimbat inima acolo pe bancă păreau foarte binevoitori de ce nu? mi

din umbra ușii doamna mov îmi întinde o bucată de catifea roșie ca o dragoste expirată între coperți de etajere chinuie cheia de două ori pielea mea e un palton demodat mult prea larg la

păstrează trucuri mici pentru timpuri mari îți citea poezie cu degetele în păr stăteai lângă picioarele lui se deschid și se închid uși, multe uși sensuri noi, plăcerea e un tăiș până

îți construiesc un scaun dacă vrei un scaun alb cu legături pentru mâini și pentru picioare - o durere trainică te ține cu ochii larg deschiși, te separă în trei în patru în milimetri

atunci ți-am tăiat mâinile mirosea puternic a sex/ miroseau/ mirosea ca mine/ mirosea ca tine/ miroseam disperat a animale am luat mâinile le-am îngropat în casetă, am încuiat caseta în

demonii nu au spate doar fața sub care vor să ți se arate cunoștea toate aceste pericole apăsând podeaua de lemn picioarele afundate în praf zdrențuite, pânzele, penumbra urma un ritual

ce lipsește de aici e un amurg sau o grădină sunt în cutii morții de iarnă nopțile, pânza copacilor nemișcată o spumă de lumină albă orbitor de albă o față răsucită dintr-o parte în alta

11.11,11.10,11.09,11.08,11.07,11.06,11.05,11.04,11.03,11.02,11.01 11.00 e liniștea întoarsă pe dos explodează în roșu am citit cum și-a văzut și-a mâncat până la beție iubita și-a supus

cercul de sticlă îi acoperea ochii nasul și fruntea lipit strâns ca o respirație pe oglindă avea să păstreze mâinile moi până să vin să le adun pe rând să le descopăr erau neatinse și