Poezie
Omul din Lună
1 min lectură·
Mediu
zăceam un fotoliu
desfundat
un păduche căutându-și lentilele de contact
cu pedanterie
prin manșete
nu pot să plec de aici
raftul isabellei s-a fracturat
eu sunt veghetorul
duhurile răspândite pe jos
lasă pasaje întregi să evadeze
coperți fisurate trosnesc a
iască
undeva bate ceasul
vibrează în molimă
un argint
praful se întinde încleiază articulațiile de
bolta palatină
mai rămâne să extrag radicalul din deriva confidențelor
o să am nevoie de pantofi
cu durere spun asta
024007
0
o sa am nevoie de pantofi
cu durere spun asta
imi place starea asta pe care o propui, o veghe din care nu poti sa iesi si totusi intrevezi o scapare - pantofii, deh - tacerea e frumos exprimata, la fel si starea asta de lancezeală... placut...