Poezie
Cocoon
1 min lectură·
Mediu
împinge-mă înainte să adorm
în aceeași apă verde și rece
ca amintirile pe sub copaci
de unul singur
de la început a fost ploaie, un șiroit malițios, un denied tenace
de la început până la capăt
nimeni nu mai știe cine curgea și de ce
nu, nu eram eu aceea, nu eram eu acolo, n-am fost niciodată
n-am fost eu ieșirea în lume
rotunjindu-și buzele ca o aură
tărăgănat dincolo de geamuri
desfășurat cald în paturi regale
și lumină străvezie
moale
nimeni nu te vede
nici măcar nu poți povesti ce trăiești nu se aude
înainte să adorm
sărută-mă de la revedere
împinge-mă în viața cea de toate zilele
022955
0
Am impresia totuși că ultimele versuri glisează pe câteva note monotone, eu aș termina poemul cu versurile \"nimeni nu te vede/ nici măcar nu poți povesti ce trăiești nu se aude\". Mai citim.