RRrazvan rachieriu
Verificat@razvan-rachieriu
roman
„O boala invinsa este viata omului”
Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Din ființa poetică spartă din neatenție, să adunăm ciob cu ciob pentru a crea “cel mai frumos mozaic din lume”.
Pe textul:
„Cel mai frumos mozaic" de Aniela Ungureanu
0 suflu
Context“Păsările adormite” în vitrina ce expune păcatul în ambalaj policrom, își etalează aripile, ca niște “rădăcini de copaci morți”, celor ce vor să învețe zborul.
Pietrele din cuvinte se aștern în albia în care cresc “cactușii roșii”, de care ne agățăm pielea ca niște șerpi încălziți de “flacăra albă” a poeziei.
Din verticalitate se naște “prima întrupare de om” care a căzut în orizontalitate, fiindcă doar poeții așteaptă prima întrupare în pasăre.
Pietrele din cuvinte se aștern în albia în care cresc “cactușii roșii”, de care ne agățăm pielea ca niște șerpi încălziți de “flacăra albă” a poeziei.
Din verticalitate se naște “prima întrupare de om” care a căzut în orizontalitate, fiindcă doar poeții așteaptă prima întrupare în pasăre.
Pe textul:
„Calea plumbului ars" de Ela Victoria Luca
0 suflu
Context“La intersecția anotimpurilor mute” stă tandrețea “dansând desculță” pe cioburile oglinzii sparte a iubirii.
Încăperea “în care nu ai putut ajunge vreodată întreg” este refugiul regăsirii de sine întreagă în singurătate, căci iubirea divide și diluează ființa până la dizolvare.
“Melodia palmelor” ce cântă eufonic în mângâieri s-a sfârșit într-un ecou evanescent al iubirii.
Iubirea – “apariție efemeră” prin viață înjumătățind iluziile și răvășind sentimentele – devine umbră lucidă despărțită de trupul senzual, care își făurește propriul drum către ceva lipsit de entitatea dragostei.
Maestră a poeziei, valsezi desăvârșit cu versurile în ritm liric.
Încăperea “în care nu ai putut ajunge vreodată întreg” este refugiul regăsirii de sine întreagă în singurătate, căci iubirea divide și diluează ființa până la dizolvare.
“Melodia palmelor” ce cântă eufonic în mângâieri s-a sfârșit într-un ecou evanescent al iubirii.
Iubirea – “apariție efemeră” prin viață înjumătățind iluziile și răvășind sentimentele – devine umbră lucidă despărțită de trupul senzual, care își făurește propriul drum către ceva lipsit de entitatea dragostei.
Maestră a poeziei, valsezi desăvârșit cu versurile în ritm liric.
Pe textul:
„Părăsește-mă, atât" de Ela Victoria Luca
0 suflu
Context“Suntem doar umbre de regi” mișcându-se haotic în umbra piramidei, iar scutul ridicat de voință este străpuns de “timpul ce nu va să fie”.
Cohortele dezamăgirilor însoțesc dricul speranțelor moarte pe drumul către sfârșit, dincolo de care “ne cad nedemne cătușe” într-o libertate născută de un nou început.
Imaginația mea s-a învârtit în jurul sensurilor, nereușind să pătrund în miezul lor.Din această cauză îmi cer scuze.
Cohortele dezamăgirilor însoțesc dricul speranțelor moarte pe drumul către sfârșit, dincolo de care “ne cad nedemne cătușe” într-o libertate născută de un nou început.
Imaginația mea s-a învârtit în jurul sensurilor, nereușind să pătrund în miezul lor.Din această cauză îmi cer scuze.
Pe textul:
„inter solemnis" de Virgil Titarenco
0 suflu
ContextSperând să nu ocup prea mult din timpul dumneavoastră , vă rog să mă lămuriți ce date să scriu la biografia din profilul personal.
PS : Vă mulțumesc pentru nivelul acordat.
PS : Vă mulțumesc pentru nivelul acordat.
Pe textul:
„Absorb" de razvan rachieriu
0 suflu
ContextÎntr-o analogie a geografiei cu relieful iubirii, “râul e iubire, muntele e absolut, pădurile sunt strigăte de dragoste”, iar muntele reprezintă fundamentul încercărilor.
Analogia literaturii cu iubirea transfigurează poezia în arta lirică a iubirii, iar proza într-o beletristică a sentimentelor.
Matematic, iubirea este pusă într-o ecuație, cu necunoscuta X – iubita care trebuie cunoscută prin rezolvarea misterului feminin.
Este o poezie reușită, ideea fiind sublimă, cu final neașteptat.
Analogia literaturii cu iubirea transfigurează poezia în arta lirică a iubirii, iar proza într-o beletristică a sentimentelor.
Matematic, iubirea este pusă într-o ecuație, cu necunoscuta X – iubita care trebuie cunoscută prin rezolvarea misterului feminin.
Este o poezie reușită, ideea fiind sublimă, cu final neașteptat.
Pe textul:
„Tu" de Vlad Solomon
0 suflu
ContextLuntrea visului ne poartă prin subconștient pe apele somnului.Într-un vis “transparent” ,acesta se confundă cu realitatea, iar personajele de umbră ale somnului capătă consistența unei aparențe înșelătoare.
Pătrunzând “prin poarta templelor arcuite” ale visului , ne destrămăm într-o cenușă a irealității , iar corpul nostru de umbră este spulberat de “suflul” trecerii noastre către lumina împovărătoare a realității.
Pătrunzând “prin poarta templelor arcuite” ale visului , ne destrămăm într-o cenușă a irealității , iar corpul nostru de umbră este spulberat de “suflul” trecerii noastre către lumina împovărătoare a realității.
Pe textul:
„Luntre" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextCei pentru care viața este o câmpie , nu cunosc valoarea și efectele luptei și implicit nu cunosc viața în amănuntele care o fac interesantă , cu intervalul viață-moarte redus, insipid și tern.
Cei pentru care viața este un munte, fiecare pas – obstacol trecut – reducând înălțimile ambițiilor într-o ascendență a elanurilor care nimbează lupta cu încercările , prin efortul personal cunosc sinuozitățile ei care o fac complexă și complicată , iar intervalul existențial se lărgește cu fiecare victorie asupra negativităților.
Cei pentru care viața este un munte, fiecare pas – obstacol trecut – reducând înălțimile ambițiilor într-o ascendență a elanurilor care nimbează lupta cu încercările , prin efortul personal cunosc sinuozitățile ei care o fac complexă și complicată , iar intervalul existențial se lărgește cu fiecare victorie asupra negativităților.
Pe textul:
„Exercițiu de imaginație" de lucian m
0 suflu
ContextFiința este ceea ce se întâmplă , iar noi suntem “ceea ce trece” prin aria de sensibilitate care își mărește suprafața prin istoria evenimentelor și faptelor pe care le parcurgem de-a lungul vieții.
Călătorim prin viață printre entitățile temei, umbrelor, nefericirii , alături de aspectele și ipostazele pozitive, uneori naufragiem , însă reluăm itinerarul presărat cu locații capitale – decizii majore - , iar “călătoria în sine” până la destinația finală este un succes dacă este dusă până la capăt.
Omul este “finalul unei umbre” și începutul unei lumini , umbra-doliu semnificând nenorocirile trăite, iar lumina îmbrăcată în “haine albe de nuntă” reprezintă evenimentele fericite ale vieții.
Călătorim prin viață printre entitățile temei, umbrelor, nefericirii , alături de aspectele și ipostazele pozitive, uneori naufragiem , însă reluăm itinerarul presărat cu locații capitale – decizii majore - , iar “călătoria în sine” până la destinația finală este un succes dacă este dusă până la capăt.
Omul este “finalul unei umbre” și începutul unei lumini , umbra-doliu semnificând nenorocirile trăite, iar lumina îmbrăcată în “haine albe de nuntă” reprezintă evenimentele fericite ale vieții.
Pe textul:
„Jurnal în absența călătoriei" de Bianca Goean
0 suflu
ContextStarea de rău este o noapte a suferinței care acoperă “hotarul unde se face vântul cruce” și unde ziua luminând bucuriile este îngropată în lacre.
După ce ai devenit cenușă prin arderea totală a spiritului, sufletului și eului , poți să zbori poetic eliberat de materia ce ne ancorează de tină, renăscând mereu din materia poeziei.
Când “ceasul de abanos al spiritului” bate clipa marilor confruntări cu sinele , ne avântăm “spre niciunde” unde sperăm să găsim totul, însă descoperim nimicul ascuns în aparențe.
După ce ai devenit cenușă prin arderea totală a spiritului, sufletului și eului , poți să zbori poetic eliberat de materia ce ne ancorează de tină, renăscând mereu din materia poeziei.
Când “ceasul de abanos al spiritului” bate clipa marilor confruntări cu sinele , ne avântăm “spre niciunde” unde sperăm să găsim totul, însă descoperim nimicul ascuns în aparențe.
Pe textul:
„Spre niciunde" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextDeasupra lucrurilor stă realitatea perceptibilă ca o oglindă care reflectă suprafața lumii , iar în adânc, în “dedesubtul lucrurilor” și al oamenilor se află “spaima care ne leagă” unul de altul prin liantul slăbiciunii , lipsa țelurilor și sensurilor existențiale care ne fac “să mergem în derivă” și sentimentele răvășite de instincte care reliefează un personaj tragic dintr-un film mediocru (filmul vieții).
După introspecția în “sufletele valsând partea finală “ plecăm din noi într-o aventură a satisfacerii “ultimelor noastre dorințe” la marginea cunoașterii.
După introspecția în “sufletele valsând partea finală “ plecăm din noi într-o aventură a satisfacerii “ultimelor noastre dorințe” la marginea cunoașterii.
Pe textul:
„am venit să-ți spun că" de Eugenia Reiter
0 suflu
ContextFalsul zâmbește printre “suprafețele poleite” cu echivoc și minciună în oamenii care-și “fac din zile prăpăstii” în care cad “un prieten, un copil, o aparență”.
Ne amintim numai intensitățile vieții, negative sau pozitive, și ne învârtim în cerc ajungând la sfârșitul fiecărei zile în punctul de unde am plecat la începutul zilei.
Aplaudăm “spatele întors” – nerușinarea și tupeul care încalcă conveniențele sau “mintea răsucită” care produce raționamente eclectice pe care nu le înțelegem , într-o lașitate socială.
“Aplecați să ne culegem trecerile” , ne încovoiem de eșecuri uitând verticalitatea pe care o dobândim la naștere.
Ne amintim numai intensitățile vieții, negative sau pozitive, și ne învârtim în cerc ajungând la sfârșitul fiecărei zile în punctul de unde am plecat la începutul zilei.
Aplaudăm “spatele întors” – nerușinarea și tupeul care încalcă conveniențele sau “mintea răsucită” care produce raționamente eclectice pe care nu le înțelegem , într-o lașitate socială.
“Aplecați să ne culegem trecerile” , ne încovoiem de eșecuri uitând verticalitatea pe care o dobândim la naștere.
Pe textul:
„Dialog fără noi" de Ela Victoria Luca
0 suflu
Context“Întunericul care intră ca un hoț” în spațiile personale ale temerilor noastre, ispitește arhetipul femeii din “ungherele” în care frumusețea ne apără de “neguri” , cu surâsul înfrățit cu lumina.
“Poemele singurătății “ sunt “fulgere” ale ideii crescută din solilocviul cu sinele, luminează “drumul spre piramide” unde vârful reprezintă un țel atins.
Întâlnirea cu Domnul se poate face în trei locuri distincte : întâlnirea din sufletul umplut de întuneric, întâlnirea din gânduri prin entitatea revelației și întâlnirea din eul egotist sub chipul desăvârșirii și perfecțiunii.
“Poemele singurătății “ sunt “fulgere” ale ideii crescută din solilocviul cu sinele, luminează “drumul spre piramide” unde vârful reprezintă un țel atins.
Întâlnirea cu Domnul se poate face în trei locuri distincte : întâlnirea din sufletul umplut de întuneric, întâlnirea din gânduri prin entitatea revelației și întâlnirea din eul egotist sub chipul desăvârșirii și perfecțiunii.
Pe textul:
„Întunericul" de Virgil Diaconu
Recomandat0 suflu
ContextCuriozitatea ne determină să ne întrebăm ce există dincolo, privind prin interstițiile gândurilor spre intermundiile unei lumi alcătuite din altă materie, altă substanță și alte elemente.
Individualitatea neintegrată în organizarea socială a umanității naște haos, incertitudine și derută, iar considerați individual, rupți de societate, oamenii sunt “trecători bezmetici” care își izbesc solitudinea și angoasele “unul de altul” într-o dezorganizare lăuntrică.
Uitând să trăiască, uitând că există, unii oameni împovărează pământul cu greutatea imensă a clipelor moarte.
Creator fără voia lui, stăpân peste galaxiile interioare de molecule , omul își teleportează materia într-o “galaxie șlefuită” și absorbind în sine veșnicia “îmbătrânește cu câte-un secol la fiecare respirație”.
Individualitatea neintegrată în organizarea socială a umanității naște haos, incertitudine și derută, iar considerați individual, rupți de societate, oamenii sunt “trecători bezmetici” care își izbesc solitudinea și angoasele “unul de altul” într-o dezorganizare lăuntrică.
Uitând să trăiască, uitând că există, unii oameni împovărează pământul cu greutatea imensă a clipelor moarte.
Creator fără voia lui, stăpân peste galaxiile interioare de molecule , omul își teleportează materia într-o “galaxie șlefuită” și absorbind în sine veșnicia “îmbătrânește cu câte-un secol la fiecare respirație”.
Pe textul:
„. și de la capăt?" de Vasile Mihai
0 suflu
ContextFuria ca o descarcare a adrenalinei tasneste prin respiratie in \"aerul mirosind a lucruri furate si adevar\".
\"Intalnirea cu sinele\" este locul unde adevarul castiga lupta cu minciuna, caci poti cu usurinta minti pe altii, dar nu te poti minti pe tine.
Iubirea isi deschide \"bratele atat de larg\" ,incat de la un brat la altul se desfasoara lungimea vietii, iar pasarile renascute din cenusile fierbinti ale gandirii zboara de la viata la moarte si inapoi.
\"Mi-ai vopsit strident lumina\" cu cioburile oglinzii in care imaginea iubirii este contorsionata si diforma.
\"Numele dat dorintelor privindu-le dansul\" printre simulacre vuind in scoicile inimii, este numele entitatilor desprinse de noi si care se cheama \"Speranta\", \"Iubire\",\"Fericire\".
\"Intalnirea cu sinele\" este locul unde adevarul castiga lupta cu minciuna, caci poti cu usurinta minti pe altii, dar nu te poti minti pe tine.
Iubirea isi deschide \"bratele atat de larg\" ,incat de la un brat la altul se desfasoara lungimea vietii, iar pasarile renascute din cenusile fierbinti ale gandirii zboara de la viata la moarte si inapoi.
\"Mi-ai vopsit strident lumina\" cu cioburile oglinzii in care imaginea iubirii este contorsionata si diforma.
\"Numele dat dorintelor privindu-le dansul\" printre simulacre vuind in scoicile inimii, este numele entitatilor desprinse de noi si care se cheama \"Speranta\", \"Iubire\",\"Fericire\".
Pe textul:
„alb-negru" de Negru Vladimir
Recomandat0 suflu
ContextPrintul care este forma pe care o ia idealul si-a pierdut cocorii -formele pe care le iau sperantele - evadati din custile mintii.
Mareele inundand sinele s-au retras lasand in nisip \"stele de mare\" , iar sufletul gol se imparte intre degetele lungi ale misterului si aripile pana la cer ale avanturilor.
Printul \"coborat printre frunzele sangelui rascolit\" de furtuni culege cocorii rataciti in umoarea sentimentelor si ii elibereaza in primavara cu aroma de verde, ploaie si seva.
Mareele inundand sinele s-au retras lasand in nisip \"stele de mare\" , iar sufletul gol se imparte intre degetele lungi ale misterului si aripile pana la cer ale avanturilor.
Printul \"coborat printre frunzele sangelui rascolit\" de furtuni culege cocorii rataciti in umoarea sentimentelor si ii elibereaza in primavara cu aroma de verde, ploaie si seva.
Pe textul:
„Cocor rătăcit" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextPoezia are ca structura o germinatie a mortilor care \"isi scot degetele [...] la soare\" intr-o \"primavara a cimitirelor\".
\"Copacii isi leapada sufletele\" ca pe niste piei de serpi si isi creeaza din clorofila si lumina alte suflete verzi, noi.
Bolnav de astm, racit de atatea ploi, cu pielea tremurand in frig, pamantul tuseste si \"uneori scuipa noroi printre pietre\".
\"Viata e ca o nebunie in fiecare\" si migrenele ei influenteaza vietile noastre asezand discret in psihic germenii indispozitiilor si depresiilor ,caci o boala invinsa este viata omului.
\"Copacii isi leapada sufletele\" ca pe niste piei de serpi si isi creeaza din clorofila si lumina alte suflete verzi, noi.
Bolnav de astm, racit de atatea ploi, cu pielea tremurand in frig, pamantul tuseste si \"uneori scuipa noroi printre pietre\".
\"Viata e ca o nebunie in fiecare\" si migrenele ei influenteaza vietile noastre asezand discret in psihic germenii indispozitiilor si depresiilor ,caci o boala invinsa este viata omului.
Pe textul:
„primăvara cimitirelor" de Virgil Titarenco
0 suflu
Context\"Sa nu promiteti arborilor aripi niciodata\", caci radacinile lor sustin pamantul sub forma sa de bulb cosmic.
Sa promiteti aripi doar nebunilor prin taierea radacinilor lor cu lumea si poetilor prin reimplantarea radacinilor in stele.
Copacii cu radacinile rupte \"se cred pentru o clipa ingeri\", apoi verticalitatea lor se frange ca un ideal muscat de moarte, si se inchid in chivot asezat pe catafalcul apusului.
Sa promiteti aripi doar nebunilor prin taierea radacinilor lor cu lumea si poetilor prin reimplantarea radacinilor in stele.
Copacii cu radacinile rupte \"se cred pentru o clipa ingeri\", apoi verticalitatea lor se frange ca un ideal muscat de moarte, si se inchid in chivot asezat pe catafalcul apusului.
Pe textul:
„să nu promiteți arborilor aripi niciodată" de Virgil Titarenco
0 suflu
ContextDe mult nu am citit un poem atât de complet, ca și cum în ritmul melodic al versurilor , cea mai frumoasă femeie se dezbracă lent în fața cititorului uimit și în extaz de formele desăvârșite și de bijuteriile sensurilor poetice.
O simfonie de eufonii de imagini și jerbe de cuvinte reverberează în ființa îndrăgostită de vraja versului.
Superbă este poezia, ca și cum ai scris-o “pe o pagină de cer” , cu cuvinte păsări zburând spre verticalitatea sensurilor profunde.
Descoperi în Arta cuvântului esențele sculptate în vers adânc cu seva absorbind infinitul, iar poezia ia chipul frumuseții ca idee a desăvârșirii în artă.
Felicitări !
O simfonie de eufonii de imagini și jerbe de cuvinte reverberează în ființa îndrăgostită de vraja versului.
Superbă este poezia, ca și cum ai scris-o “pe o pagină de cer” , cu cuvinte păsări zburând spre verticalitatea sensurilor profunde.
Descoperi în Arta cuvântului esențele sculptate în vers adânc cu seva absorbind infinitul, iar poezia ia chipul frumuseții ca idee a desăvârșirii în artă.
Felicitări !
Pe textul:
„De lună plină" de Maria Prochipiuc
0 suflu
ContextPoemul este structurat pe camere care duc cu gandul la etapele(varstele) vietii.
Ceata care invaluie cuibul iubirii transforma in irealitate o realitate reducand si fluidizand perechea in \"doua amintiri pastoase\".
Violet care este culoarea tristetii transforma intr-un pat de lacrimi locul unde se consuma iubirea.
Tristetea \"ca o promisiune uitata\", ca o datorie neachitata si imputata, ca un pachet de tigari proaste fumat intr-o ora, dilueaza existenta in \"doua dare lungi albastre\", iar fericirea se poate vedea doar privita la microscop ,unde suntem \"germeni pe lamela\".
Inocenta este ucisa intr-o lume in care interesul escaladeaza verticala fiintei.
Ceata care invaluie cuibul iubirii transforma in irealitate o realitate reducand si fluidizand perechea in \"doua amintiri pastoase\".
Violet care este culoarea tristetii transforma intr-un pat de lacrimi locul unde se consuma iubirea.
Tristetea \"ca o promisiune uitata\", ca o datorie neachitata si imputata, ca un pachet de tigari proaste fumat intr-o ora, dilueaza existenta in \"doua dare lungi albastre\", iar fericirea se poate vedea doar privita la microscop ,unde suntem \"germeni pe lamela\".
Inocenta este ucisa intr-o lume in care interesul escaladeaza verticala fiintei.
Pe textul:
„hotel" de Liviu Nanu
Recomandat0 suflu
Context