Cocor rătăcit

Artisul cu gândirea lui psihologică, instalează elementul de convingere a cuvântului nu în rațiune, ci în emoție, în sentiment. Autoarea intuiește senzorial ceea ce spune, rămâne ca cititorul să se modeleze după frecvența cuvintelor sale și să le dea noi sensuri. Imaginile artistice create, sunt imagini vizionare trăite( poate ) cu alte cuvinte intuiția unei noi existențe. O notă de tristețe?

De remarcat:

mă-mpart
între degetele tale lungi
ademenești năstrușnice stele de mare
coborât printre frunzele sângelui meu răscolit

verifica aici:iar și-au pierdut prințul cocorii

Copilă fiind citit-am o poveste, una dintre poveștile Asiei, din ea am desprins acum rătăcitul cocor, metaforă, firește pentru trăirile cuprinse în poem. \"Iar și-au pierdut prințul (ei) cocorii\"... Iar și-au pierdut unii oamenii sufletul pur... Și iar rătăcește el într-un nisip (om) mișcător, abis din noi. Sensuri, rătăciri, iubiri, da, uneori trist cocorul.

Mulțam, Maria, te așteptam să revii.

Drag, Ela

Cocorul tau \"racit\" :D imi aduce aminte de mare, neagra de furie uneori,albastra verzui, alteori. Tu, prin ochi de copil resimti, in toti porii, \"tabieturile\" pe care le are printul ce \"ademenește năstrușnice stele de mare
pe genunchi, le alinta, apoi le canta ca si cum ar fi vazut steaua de mare luminandu-i adancurile.

O clipa am crezut ca am scris din greseala \"racit\" si am ris, ca un copil cind am vazut ca era doar gluma, nu contra-poezie. :) Da, resimt prin toti porii si prin toate privirile. Multumesc pentru faine cuvinte aici lasate de aripile tale de spirit.

Drag, Ela

\"plânge tăcut o pasăre-n dor
e prințul cântând a-nserare\"
Este versul care, mie mi-a plăcut cel mai mult, mai ales că prințul este un cocor, care are pata dorului roșie pe cap, așa cum o avem noi în suflet!
Drag,
Magdalena

Magdalena, sensibil vers ai ales ca fiindu-ti pe suflet. Ma bucura mult ca simti cum se ratacesc uneori cocorii. Pete rosii, da...
Te astept mereu cu drag, Ela

Printul care este forma pe care o ia idealul si-a pierdut cocorii -formele pe care le iau sperantele - evadati din custile mintii.
Mareele inundand sinele s-au retras lasand in nisip \"stele de mare\" , iar sufletul gol se imparte intre degetele lungi ale misterului si aripile pana la cer ale avanturilor.
Printul \"coborat printre frunzele sangelui rascolit\" de furtuni culege cocorii rataciti in umoarea sentimentelor si ii elibereaza in primavara cu aroma de verde, ploaie si seva.

Cind am scris aceasta poezie, am avut in minte si in suflet imaginile pe care tu le-ai descris in comentariul tau, ceea ce imi tulbura un pic privirea si ma face sa iti fiu recunoscatoare pentru cit de fin observi orice miscare interioara prin cuvint si vers. Ideal, sperante pierdute si regasite, suflet gol si reinsufletit de maree, arooma de verde a vietii... Toate acestea mi-au fost esente in acest poem. Multumesc si poeziile mele iti sunt deschise inspre o maiestrita destalmacire.
Drag, Ela