RRrazvan rachieriu
Verificat@razvan-rachieriu
roman
„O boala invinsa este viata omului”
Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Oamenii supuși operației divinului își privesc corpul tatuat cu arabescuri, și lăuntricul, pentru a vedea ce a mai rămas din extragerea unor entități și paraziți, și constată într-un colț o iubire mută, căreia i s-a tăiat limba, lângă inimă o pată de mizerie acoperind un afect leneș și murdar, o zăpadă cu mâzgă lângă un eu impasibil și rece, iar angoasa și-a pus costumul de scafandru, pentru a rezista la scufundarea în apele adânci ale psihicului, prin care înoată rechinii deprimării.
Mi-ar fi plăcut mai multe idei inedite și discurs liric mai profund.
Mi-ar fi plăcut mai multe idei inedite și discurs liric mai profund.
Pe textul:
„operație pe timp deschis" de ștefan ciobanu
Recomandat0 suflu
ContextPoezie suprarealistă, vizitată de o fericire venită la oră exactă ca un poștaș pe bicicletă, ce stă ghemuită, fiindcă, dacă ar sta drept, ar sparge tavanul subțire al poeziei.
Poezie alcătuită din întâmplări decăzute în rutină și stereotipie, care par traversate de platitudine și superficialitate, dacă sensibilitatea nu și-ar fi țesut rețeaua de cuvinte în jurul imanenței ei ; noaptea, supapa viselor se deschide și expulzează luna, care se imprimă pe cămașa de noapte.
Poezie alcătuită din întâmplări decăzute în rutină și stereotipie, care par traversate de platitudine și superficialitate, dacă sensibilitatea nu și-ar fi țesut rețeaua de cuvinte în jurul imanenței ei ; noaptea, supapa viselor se deschide și expulzează luna, care se imprimă pe cămașa de noapte.
Pe textul:
„verde de april" de Cristina-Monica Moldoveanu
0 suflu
ContextO formă a singurătății, degenerescentă și umplută cu plictis, spleen și discontinuitate temporală, când timpul ți-e dușman, taie-n carne vie și din incizii țâșnesc nopțile cochetând cu neantul, prin care faci escapade pentru a înțelege atracția negativului și repulsia față de echilibre, armonii, pozitiv.
Când ne pierdem vocea din minte, tot locul ființial se umple cu vocale, peste care se depune vocea de cenușă fierbinte, care predică despre inutilitatea îngerilor, abstractul viselor și absurdul trăirii înconjurate de revelații și meditații.
Când ne pierdem vocea din minte, tot locul ființial se umple cu vocale, peste care se depune vocea de cenușă fierbinte, care predică despre inutilitatea îngerilor, abstractul viselor și absurdul trăirii înconjurate de revelații și meditații.
Pe textul:
„ca o voce de cenușă" de Macovei Costel
0 suflu
ContextDacă poți să faci un pas înapoi, înseamnă că ești flexibilă, maleabilă și capabilă să te întorci, să alegi alt drum, când în față stau obstacolele, însă ai un ritm dinamic care-ți impune alergările spre niciunde, ceea ce mă duce cu gândul că te lași invadată de echivoc, incertitudine și dileme.
Visul luminos te poartă prin elizee și intermundii, te face să te simți femeie solară, pe când visul întunecat, ce are similitudini cu coșmarul, te strânge de gât, urlă sinistru și înfricoșător, disipă și dispersează lumina, și îți consumă energia, inducând obnubilarea.
Visul luminos te poartă prin elizee și intermundii, te face să te simți femeie solară, pe când visul întunecat, ce are similitudini cu coșmarul, te strânge de gât, urlă sinistru și înfricoșător, disipă și dispersează lumina, și îți consumă energia, inducând obnubilarea.
Pe textul:
„recviem pentru un vis" de Mariana Pancu
0 suflu
ContextÎn viața asta pe care a asimilat-o lumea, stereotipia, rutina și tabieturile copleșesc, induc o uniformitate și superficialitate rectilinii, doar din când în când existența sumbră, apatică și anemică, atinsă grav de obnubilare, urcă în punctul de maxim, în care iluminează un ideal ,un succes sau o fericire derizorie și minusculă.
O viața ce are similitudini cu altă viață, mă determină să mă întreb care este cea adevărată și care este cea falsă.
O poezie super realistă, super scrisă, super-bă ! Felicitări!
O viața ce are similitudini cu altă viață, mă determină să mă întreb care este cea adevărată și care este cea falsă.
O poezie super realistă, super scrisă, super-bă ! Felicitări!
Pe textul:
„o stare asemănătoare cu viața" de Leonard Ancuta
Recomandat0 suflu
ContextTu ai locul tău de fugă, refugiu și izolare în poezii, iar când solitudinii îi lipsește dimensiunea lirismului, stai în picioare în fața destinului, într-o atitudine condescendentă, și cauți cu spiritul oamenii indescifrabili, care traversează timpul cu necunoscutul și ininteligibilul agățate de efluviile vieții personale, de care nu pot scăpa decât prin confesiune, ce dizolvă pojghița opacă depusă peste suflet.
În spațiul dintre realitate și adevăr, stau minciunile, simulacrele și iluziile, care se pot dilua prin inocularea antitezelor lor.
În spațiul dintre realitate și adevăr, stau minciunile, simulacrele și iluziile, care se pot dilua prin inocularea antitezelor lor.
Pe textul:
„[spațiul dintre realitate și adevăr are un diametru de numai câțiva centimetri]" de Daniel Dăian
0 suflu
ContextSă punem în intrinsecitatea lucrurilor câte un vis, pentru a crea dorința de a le poseda, inducând bună-dispoziția, cu fluxurile de plăceri inundând țărmul pe care stă un eu, ce a supraviețuit vicisitudinilor, calamităților și luptelor cu noi înșine și cu alții.
Când lumina se strică, prin nefolosirea ei de către spirit, minte, suflet și corp, întunericul se preface în noroi, ce ni se-ncheagă în orbite, mânjind drumul care duce spre nicăieri cu tină vâscoasă, prin care ne târâm ființa, abandonată de vertical.
Când lumina se strică, prin nefolosirea ei de către spirit, minte, suflet și corp, întunericul se preface în noroi, ce ni se-ncheagă în orbite, mânjind drumul care duce spre nicăieri cu tină vâscoasă, prin care ne târâm ființa, abandonată de vertical.
Pe textul:
„Cântecul amibei" de Ionut Popa
0 suflu
ContextUneori credem că suntem hologramele lui Dumnezeu, iar viața funcționează după un algoritm creat de divinitate, credem că putem sări dintr-o lume paralelă în alta, cu alte coordonate, și atunci ne schimbăm matricea existențială, alteori credem că ne facem singuri destinul, prin alegerile și opțiunile noastre în fața oportunităților care se ivesc, și nu în ultimul rând, credem că suntem eterni, concurând cu veșnicia trinității, căci nemurirea poate fi atinsă prin nenumărate avataruri.
Reflexivul și gnomicul acaparează tot spațiul poeziei, în dauna liricului.
Reflexivul și gnomicul acaparează tot spațiul poeziei, în dauna liricului.
Pe textul:
„Cine suntem noi?" de Cristian Petru Balan
0 suflu
ContextCei cu care timpul nu mai are răbdare și vrea să se extragă din corpul prin care anii au săpat canioane minuscule, cu bătrânețea hidratând cu boală ființa, își caută nostalgiile în orizontul în care și-au proiectat amurgul ființial, în încercarea de a evada din prezentul covârșitor, rupt de conexiunile cu viitorul, într-un trecut în care își teleportează gândurile.
Printre alge, scoici și valuri, am întrezărit o poezie, care caută spuma valurilor izbându-se de nostalgii.
Printre alge, scoici și valuri, am întrezărit o poezie, care caută spuma valurilor izbându-se de nostalgii.
Pe textul:
„Nostalgii" de adrian rentea
0 suflu
ContextPe spinarea bolnavă a lumii stă timpul covârșit de greutatea secundelor, care îl încalecă, una după alta, fără oprire, iar în cocoașa uriașă a lumii se află toate resturile a ceva nedeterminat și necunoscut, ars în etuva realității spirituale.
Tu și pasărea ta albă vizitați muzeul nefiindului, furați artefactele pe frontispiciul cărora s-a scrijelit trecutul antropologic.
Tu și pasărea ta albă vizitați muzeul nefiindului, furați artefactele pe frontispiciul cărora s-a scrijelit trecutul antropologic.
Pe textul:
„unii spun că viața e ca o apă" de Cristina-Monica Moldoveanu
0 suflu
ContextDacă toate mâinile se adună și se lipesc una după alta într-o singură mână, atunci această mână este mâna lui Dumnezeu, care acoperă tot cerul, când soarele obosește să tot împrăștie lumină, mâna se preface în nori, pe care îi face să plângă pentru a produce ploaia.
Poezia curge constant, în același ritm, de la izvor și până la vărsare.
PS : Umil și caduc e omul, când nu e insolent și violent, Pământul are demnitate și perenitate.
Poezia curge constant, în același ritm, de la izvor și până la vărsare.
PS : Umil și caduc e omul, când nu e insolent și violent, Pământul are demnitate și perenitate.
Pe textul:
„agurida sintetică sau beat de sublimă lehamite" de Valeriu D.G. Barbu
0 suflu
ContextSă strângem gândurile inutile, desuete și uzate și să le aruncăm la pubela realității, din care se conturează falsul real, definind irealul, căci în spatele vieții, cineva a furat conceptele, ideile, lumina și sentimentele, doar nimicul nu a putut să fie desprins de 0-ul în care era încrustat.
Muzica are legătură cu sufletul și cu mintea, căci sonoritățile ei eufonice creează în suflet un dans al sensibilității, iar în minte apar imagini stenice, revigorante, care euforizează psihicul.
Muzica are legătură cu sufletul și cu mintea, căci sonoritățile ei eufonice creează în suflet un dans al sensibilității, iar în minte apar imagini stenice, revigorante, care euforizează psihicul.
Pe textul:
„Dincolo" de Șerbănescu Ana
0 suflu
ContextOmul se naște plângând, cu durerea implantată în ADN, înainte de naștere ființa fericit în nefiind, căci înaintea durerii stă neființa, ca o pace, liniște supremă, fără zvârcoliri, frământări, tumult.
Omul trăiește cu parazitul durerii toată viața, îl travestește într-un zâmbet chinuit, îi satisface capriciile, îl hrănește cu creație, și atunci când nu mai poate, lansează de sub clopotul de sticlă al vieții un urlet imens către oricine, niciunde, oriunde și nicăieri.
Omul trăiește cu parazitul durerii toată viața, îl travestește într-un zâmbet chinuit, îi satisface capriciile, îl hrănește cu creație, și atunci când nu mai poate, lansează de sub clopotul de sticlă al vieții un urlet imens către oricine, niciunde, oriunde și nicăieri.
Pe textul:
„dedicație" de Cristina-Monica Moldoveanu
0 suflu
ContextO iubire ieșită din exil, din subteranele măcinându-i consistența, înspre suprafața pe care aleargă lumina și tenebrele, într-o cursă al cărei rezultat este fortuit și dramatic, căci lumina este impulsionată de adevăr, iar tenebrele sunt mișcate de reversul sinistru al tuturor lucrurilor și fenomenelor.
Iubirea este împrejmuită de sârma electrificată a urii, disprețului și resentimentelor, nu poate ieși înafara lumii, decât dacă devine aer electrizat de pasiune și erotic, inspirat de îndrăgostiți.
Iubirea este împrejmuită de sârma electrificată a urii, disprețului și resentimentelor, nu poate ieși înafara lumii, decât dacă devine aer electrizat de pasiune și erotic, inspirat de îndrăgostiți.
Pe textul:
„așteptându-te" de Rodica Lupu
0 suflu
ContextVisul unei nopți de vară este un chirurg, care amputează mâna încleștată pe simulacre de idealuri, face incizii în irisul din care se scurg o lumină neroadă și un întuneric afectat de strabism, și care extirpă lătraturile în van ale unui câine senil.
Nu îmi pot imagina cum poți amputa un iris, un câine, doar dacă a amputa este un verb nebun.
Nu îmi pot imagina cum poți amputa un iris, un câine, doar dacă a amputa este un verb nebun.
Pe textul:
„amputat de visul unei nopți de vară" de marian vasile
Recomandat0 suflu
ContextCând indiferența devine actor principal într-o piesă scrisă de un diletant fără vocație literară, ce își lasă stigmatele lipicioase și vâscoase în sufletul lumii, ar fi util să ne scriem noi înșine propriul scenariu al vieții, care, pus laolaltă cu celelalte într-o ordine marcând nivelele inferioare, mediocre și superioare, să schițeze destinul universal.
Ai clipit, și munții de indiferență s-au sfărâmat, și deodată s-a deschis în fața privirii o panoramă vastă, în care, într-un colț se întrezărea un elizeu, iar în altul un intermundiu.
Da, mi-a plăcut, gnomicul coexistă cu expresivitatea.
Ai clipit, și munții de indiferență s-au sfărâmat, și deodată s-a deschis în fața privirii o panoramă vastă, în care, într-un colț se întrezărea un elizeu, iar în altul un intermundiu.
Da, mi-a plăcut, gnomicul coexistă cu expresivitatea.
Pe textul:
„Ceea ce contează" de George Pașa
0 suflu
ContextFrumusețea se întrevede în spatele cuvintelor dezbrăcate de pojghița platitudinii de semnificații, la suprafața cuvintelor eul tremură în tandem cu mușchii poemului, care a devenit culturist, antrenându-se zilnic la aparatele diverse ale lirismului.
Recunosc poemul, ce se diferențiază de alte creații lirice, prin lumina înșirată în spațiile libere din pielea cuvintelor, prin sensibilitatea și expresivitatea deosebite și prin frumusețea inefabilă.
Recunosc poemul, ce se diferențiază de alte creații lirice, prin lumina înșirată în spațiile libere din pielea cuvintelor, prin sensibilitatea și expresivitatea deosebite și prin frumusețea inefabilă.
Pe textul:
„Fade to black" de Antonia-Luiza Zavalic
Recomandat0 suflu
ContextViața personală o vezi ca o scenă, care așteaptă să fie ridicată cortina pentru a juca un singur histrion, talentat sau cabotin, și uneori ai impresia că ești un vis visat de un spectator și că te miști predeterminat în acest vis.
Aș fi preferat să joace mai mulți actori pe scena cu decoruri cuvinte a poeziei.
Aș fi preferat să joace mai mulți actori pe scena cu decoruri cuvinte a poeziei.
Pe textul:
„piesa asta nu este personală" de eugen pohontu
0 suflu
ContextUn alt om, o altă lumină, un nou nefiind, un alt neant, o respirație existențială, o altă suferință strigând în clopotele de sticlă ale realului, însă nu o aude nimeni, o eternitate ghemuită într-o mirare, a cărei dimensiune se extinde în infinit, o altă ușă închisă, un alt ideal decapitat.
Tragi de viață în toate direcțiile, dacă este elastică, acoperă spațiile suferințelor și se întregește absorbind desăvârșirea, dacă este inflexibilă, se rupe și din ea se scurg efemerul, întunericul și mărginirea.
Tragi de viață în toate direcțiile, dacă este elastică, acoperă spațiile suferințelor și se întregește absorbind desăvârșirea, dacă este inflexibilă, se rupe și din ea se scurg efemerul, întunericul și mărginirea.
Pe textul:
„verde în echilibru" de Cristina-Monica Moldoveanu
0 suflu
ContextEu cred că mintea o ia înaintea corpului, și nu invers, fiindcă mintea își proiectează în viitor variabilele existențiale, alcătuite din idealuri, gânduri sumbre sau stenice și iluzii încărcate de magie și vrajă.
Nebunul nu este rotund, în care încape desăvârșirea, ci are colțuri ascuțite, cu care-și înțeapă schizofrenia și stările paranoide, nu-și poate reprezenta lumea și nu poate interacționa cu ea, prin el curg emoții amestecate fără niciun rost.
Nebunul nu este rotund, în care încape desăvârșirea, ci are colțuri ascuțite, cu care-și înțeapă schizofrenia și stările paranoide, nu-și poate reprezenta lumea și nu poate interacționa cu ea, prin el curg emoții amestecate fără niciun rost.
Pe textul:
„et in arcadia ego" de silviu dachin
0 suflu
Context