RRrazvan rachieriu
Verificat@razvan-rachieriu
roman
„O boala invinsa este viata omului”
Loc de naștere: Târgu Ocna Copilăria și adolescenta am petrecut-o în Roman Domiciliul actual: Municipul Roman Stare civilă: divorțat Am urmat cursurile Liceului Roman-Vodă, profilul matematică-fizică Am absolvit Facultatea de Științe Economice din Iași În prezent sunt economist la SNGN Romgaz S.A. Secția Roman Pasiuni: cititul cărților ( o zi…
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Mi-a plăcut secvența finală, în care l-ai umanizat pe Dumnezeu, ce are vise siderale eterne, împarte veșnicia timpului la numărul oamenilor, pentru a i se părea mai scurt și, plictisit de a vizita stelele, pleacă în pelerinaj prin tine, căci are ce descoperi.
Cuvintele tale respiră un ființial colonizat cu îngeri, de la care ți-ai însușit zborul, și ți-ai spălat picioarele în substanța unui abis căscat din tenebrele nefiindului, ce și-a deschis supapa voluptăților siderale.
Cuvintele tale respiră un ființial colonizat cu îngeri, de la care ți-ai însușit zborul, și ți-ai spălat picioarele în substanța unui abis căscat din tenebrele nefiindului, ce și-a deschis supapa voluptăților siderale.
Pe textul:
„Noduri de sânge" de Maria Elena Chindea
0 suflu
ContextFulgurantul iluminează intens și apoi se stinge într-o clipită, nu este însă așa cu poezia ta, a cărei ardere internă transformă huliganul cu veleități de sentimental într-un boem cu vocație poetică.
Versurile scurte înlesnesc lecturarea poeziei, care traversează o lume de idei, pentru a se opri la marginea vieții, dincolo de care se cască genunea ascunsă de lizierele de cuvinte.
Versurile scurte înlesnesc lecturarea poeziei, care traversează o lume de idei, pentru a se opri la marginea vieții, dincolo de care se cască genunea ascunsă de lizierele de cuvinte.
Pe textul:
„Recluziune (VI). Medicină interioară." de Bot Eugen Iulian
0 suflu
ContextMARIA
M-ai impresionat cu comentariul tău elevat, pertinent, profund și vast ! Sunt flatat că ai alocat așa de mult timp creației personale, se vede că ai idei fecunde și gnomice pe care le poți dezvolta frumos într-o estetică reflexivă a limbajului, ai o amplitudine a frazei remarcabilă, desfășurată în eflorescențe și luminiscențe dezvăluind o dialectică proprie a adevărului.
Cu prietenească iubire, Răzvan.
M-ai impresionat cu comentariul tău elevat, pertinent, profund și vast ! Sunt flatat că ai alocat așa de mult timp creației personale, se vede că ai idei fecunde și gnomice pe care le poți dezvolta frumos într-o estetică reflexivă a limbajului, ai o amplitudine a frazei remarcabilă, desfășurată în eflorescențe și luminiscențe dezvăluind o dialectică proprie a adevărului.
Cu prietenească iubire, Răzvan.
Pe textul:
„Omul, între tot și nimic. A iubi vs a urî " de razvan rachieriu
0 suflu
ContextDin trupul acela nu a supraviețuit nicio corabie, senzualitatea a fost exilată pe insula refuzului, frumusețea vorbea în limba iubirii moarte, voluptatea s-a uns cu substanța nopții, mângâierile s-au uzat, rupând aripile fluturilor care polenizau corpul cu dorințe crase, iubirea debusolată și dezabuzată s-a împărțit în propoziții prin care se mișcă ternul, fadul și repulsia, desfigurând cuvintele, împrăștiate într-un haos erotic.
Poezia a spânzurat iubirea și în lipsa ei a crescut dragostea de cuvinte.
Poezia a spânzurat iubirea și în lipsa ei a crescut dragostea de cuvinte.
Pe textul:
„[aveai cuvintele desfigurate în taină]" de Daniel Dăian
0 suflu
ContextNu există capătul călătoriei, ci o prelungire a ei într-o altă viață turnată în tiparele karmei personale, căci moartea nu are justificare atâta timp cât există Dumnezeu, cât duce cu El prin lume atributul veșniciei, iar viețile ulterioare vor germina din pământul făgăduinței, urcând nivelul existențial către superior.
O poezie a cărei respirație sferică irumpe într-o magie a cuvintelor creatoare de sfere.
O poezie a cărei respirație sferică irumpe într-o magie a cuvintelor creatoare de sfere.
Pe textul:
„Ca să recapăt jumătatea de respirație" de Maria Elena Chindea
0 suflu
ContextÎn sufletul copacilor stă statornicia și răbdarea de a crește infinit de puțin ; în alfabetul nevăzătorilor literele sunt de fapt nuanțe de întuneric, iar distanța nu este legată de obiecte, ci se întinde radial într-un vid fictiv, căci în lipsa realității, imaginația ține loc de reper.
Când totul este atât de frumos, ne întrebăm dacă este real, căci numai urâțenia are suport real, este obiectivă și generalizată.
Mi-a plăcut.
Când totul este atât de frumos, ne întrebăm dacă este real, căci numai urâțenia are suport real, este obiectivă și generalizată.
Mi-a plăcut.
Pe textul:
„Desen" de Cristina-Monica Moldoveanu
0 suflu
ContextPământul țipă prin crăpăturile sale, seamănă cu un corp uriaș căruia i s-au făcut incizii ; creștem din rădăcini genealogice, urcăm pe trunchiul filiațiilor către arborescența numelor, suntem copiii neștiutori ai primordialului, renăscuți în alte lumi, ce reflectă o altă culoare a lui Dumnezeu ; din uterul universului s-au născut stelele, a căror muzică este glasul Creatorului, iar fragilitatea densă a bucuriilor noastre este pusă alături de robustețea și trăinicia nemulțumirii în toate.
Pe textul:
„imn iubirii" de Daniela Luminita Teleoaca
0 suflu
ContextAvem stări capricioase ca zilele anului, uneori cerul lăuntric este senin, cu vântul blând mângâind pielea și înfiorând simțirea, cu soarele împrăștiind optimismul, cu răsăritul în care se prefigurează o zi fastă, alteori un instinct ancestral maladiv întunecă orizontul ființial, la fel ca o zi ternă în care nu ai chef de nimic și ești traversat de inerție și torpoare, și-n acele zile insipide ne fotografiem zădărnicia și blazarea pentru a memora fizionomiile lor.
Poezia mi-a permis să visez așa cum vreau eu.
Poezia mi-a permis să visez așa cum vreau eu.
Pe textul:
„echinocțiu" de Ioan Postolache-Doljești
0 suflu
ContextDincolo de arealul omului se întinde siderarea, prin care se târăște plictisit și solitar nefiindul, ce-și împarte entitățile în categoriile nonființării, ce au substanță de neant și întuneric în privire, dincolo de cuvinte stă muțenia răstignită în țipăt, dincolo de banal se întrezărește miracolul, niciodată atras de ființă, niciodată pus în dogme, dincolo de dezamăgire zvâcnește imperturbabil blazarea, ce-și deschide un tărâm al uitării.
O poezie ca un cântec suav, pe note fine și gingașe.
O poezie ca un cântec suav, pe note fine și gingașe.
Pe textul:
„Așteptând" de Anisoara Iordache
0 suflu
ContextCunoscând prostia, prelucrând-o și modelând-o în forme atrăgătoare, însă fără profunzime, devenim mai înțelepți, bifurcăm timpul într-unul exterior, conținând trendul vârstei și într-unul interior, care ne modelează ființa lăuntrică, uneori potențialul propriu eșuează prin încercări ratate, ce au drept cauze pripa, nepăsarea, egoismul, orgoliul, alteori se deschide în eflorescențe de vocații, cizelând aptitudinile.
Principiile orgoliului țin cont întotdeauna de eu și niciodată de noi, creează o citadelă inexpugnabilă, în care conduce, tiranic, sinele.
Principiile orgoliului țin cont întotdeauna de eu și niciodată de noi, creează o citadelă inexpugnabilă, în care conduce, tiranic, sinele.
Pe textul:
„iubire măsluită" de Daniela Luminita Teleoaca
0 suflu
ContextMARIA
Îți sunt recunoscător pentru comentariul închegat, cuvintele poartă podoabe gnomice, am simțit pulsațiile spiritului în conexiunile lingvistice.
Te mai aștept cu drag aici, să-ți expui părerile.
Îți sunt recunoscător pentru comentariul închegat, cuvintele poartă podoabe gnomice, am simțit pulsațiile spiritului în conexiunile lingvistice.
Te mai aștept cu drag aici, să-ți expui părerile.
Pe textul:
„Sublimare și transcendere" de razvan rachieriu
0 suflu
ContextPoezia este impregnată cu îndoieli, dileme și întrebări, pe care ne lași singuri să oferim răspunsuri ; simți lumea prin toți porii, frigul de care ești cuprinsă poate proveni din reminiscențele luminii și din excesele de întuneric, în care memorezi atomii lipiți de privire.
Nu sunt de acord că trupul îți este un container în care se adună gunoiul existențial și prin el se află resturi de oameni, atâta timp cât există suflet, sine și imanență, care purifică omul de negativ prin panaceul bunătății dezinteresate.
Nu sunt de acord că trupul îți este un container în care se adună gunoiul existențial și prin el se află resturi de oameni, atâta timp cât există suflet, sine și imanență, care purifică omul de negativ prin panaceul bunătății dezinteresate.
Pe textul:
„și mâinile tale reci" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextCând naufragiem în lacrimi, când neputința și zădărnicia ne silesc să credem că suntem non-oameni, când la porțile dincolo de care ființează veșnic divinul, cerșim un strop de fericire și un corpuscul de iubire luminoasă, imaculată, când nu avem răbdare să cizelăm și să prelucrăm socialul în avantajul nostru, când lenea devine arhetip și patul elizeu al bolii, prin care se joacă singurătatea, aflată în fruntea ierarhiei existențiale, alături de delăsare, plictis și spleen, atunci omul are ceva în el eronat.
Am navigat și eu prin oceanul poemului, uneori în derivă, ciocnit de cuvinte opace, alteori cu vântul suflând din pupă, când cuvintele au schițat stări, gesturi și imagini ființiale.
Am navigat și eu prin oceanul poemului, uneori în derivă, ciocnit de cuvinte opace, alteori cu vântul suflând din pupă, când cuvintele au schițat stări, gesturi și imagini ființiale.
Pe textul:
„Navighez" de Bot Eugen Iulian
0 suflu
ContextIertarea e cel mai nobil sentiment, pe care nu îl au decât cei ce fac din bunătate fetiș, căci prin iertare îl așezăm pe Dumnezeu în suflet, iar activitățile sufletului nu sunt decât manifestările lui Dumnezeu, prin iertare ne depășim condiția de ființe efemere, ne transcendem și ne sublimăm trăirile și se deschide un cer în care ne punem visele luminoase, percepând o supra-realitate.
Poezia a stors visele sterpe, sterile și fade și a dăruit aripi albastre iubirii, ce are o ipostază numită iertare.
Poezia a stors visele sterpe, sterile și fade și a dăruit aripi albastre iubirii, ce are o ipostază numită iertare.
Pe textul:
„Încă un cer iertărilor toate" de Bumbac Elena Laura
0 suflu
ContextInteresantă e imaginea femeii lângă unul care a încheiat socotelile cu viața, cu ura și iubirea amestecate, căci în fața nefiindului contează doar stările de perplexitate, înspăimântare și jale, defulate prin plâns.
Intuim o ușă care se deschide pentru cel în care sângele s-a răcit și s-a oprit să curgă, dincolo de care neființa îl ia în primire și, în funcție de karmă, se va reîncarna în ceva superior sau inferior, ori va ajunge în elizeu sau în bolgii.
Intuim o ușă care se deschide pentru cel în care sângele s-a răcit și s-a oprit să curgă, dincolo de care neființa îl ia în primire și, în funcție de karmă, se va reîncarna în ceva superior sau inferior, ori va ajunge în elizeu sau în bolgii.
Pe textul:
„fără importanță" de ștefan ciobanu
Recomandat0 suflu
ContextLiniștea blândă, refulată, fecundă, refuză pe cei tatuați pe suflet cu zbucium , tumult, frământări, ale căror zvâcniri bulversează fiindul, încercând să se izoleze de suferință, însă pe pielea lui apar eritemele bolilor, care, pentru a le învinge, recurgem la strategii spirituale.
Singurătatea stigmatizată de mizantropie, surpă socialul, își trasează limitele, influențată de intimitate, și se întinde de la eul ieșit la suprafață la sinele guvernând lăuntricul.
O poezie care topește toate prejudecățile, resentimentele, prin valoare.
Felicitări!
Singurătatea stigmatizată de mizantropie, surpă socialul, își trasează limitele, influențată de intimitate, și se întinde de la eul ieșit la suprafață la sinele guvernând lăuntricul.
O poezie care topește toate prejudecățile, resentimentele, prin valoare.
Felicitări!
Pe textul:
„o poți numi singurătate" de Leonard Ancuta
Recomandat0 suflu
ContextPe vremuri găseai evadări în tine, îți cultivai escapismul și îți cizelai dialectica, acum timpul a depus aluviuni sub formă de celulită, colesterol, trigliceride și glicemie, iar spelunca este metamorfozarea evadării din realul social.
Genul feminin a căpătat proporții dizgrațioase, iar genul masculin vomează spleenul și repulsia față de manifestările unei vieți ce și-a pierdut atractivitatea și stimulii, o lichefiază și o bea într-o tavernă, împrumutând una din înfățișările sordide și fade ale vieții.
Genul feminin a căpătat proporții dizgrațioase, iar genul masculin vomează spleenul și repulsia față de manifestările unei vieți ce și-a pierdut atractivitatea și stimulii, o lichefiază și o bea într-o tavernă, împrumutând una din înfățișările sordide și fade ale vieții.
Pe textul:
„pe vremuri găseam evadări în mine" de Ștefan Petrea
0 suflu
ContextTe-ai metamorfozat în țigară, și-ți fumezi goliciunea ce a mai rămas, când toate entitățile te-au părăsit din cauza viciului, îți fumezi memoriile, care se volatilizează în fum și nu rămâne decât memoria viciului, îți fumezi tristețea ce ia lecții de la disperare cum să supraviețuiască, îți fumezi frica inexplicabilă, degenerată în angoase și ipohondrii și îți fumezi eul, după ce acesta a scris poezia, iar scrumurile le împrăștii pe trotuar, în fața unui cerșetor.
Deduc că eul tău era grăbit să fie fumat, din moment ce a produs o poezie scurtă.
Deduc că eul tău era grăbit să fie fumat, din moment ce a produs o poezie scurtă.
Pe textul:
„mă fumez pe mine" de paparuz adrian
0 suflu
ContextStările care nu le mai putem vindeca, le extragem din suflet, iar în golul apărut să ne creăm stări noi, impregnate cu sănătate, influențând celelalte stări având un morbid incipient.
O stare negativă distruge râsul de care depinde veselia și inoculează plânsul acid, atacând structurile cerebrale și afective.
O stare negativă distruge râsul de care depinde veselia și inoculează plânsul acid, atacând structurile cerebrale și afective.
Pe textul:
„zâmbesc dar..." de Diana Morgenstern
0 suflu
ContextScârba față de viață poate proveni dintr-o idiosincrazie acută, dintr-un spleen și plictis degenerescente, dintr-o lehamite de sensuri, crezuri și idealuri capricioase și volatile, dintr-o iubire maculată de imund și lubric, din zile infecte ingerate, cu gust de scabros.
Nu înțeleg cum de scârba te ține în viață, eu credeam că pasiunea în tot ceea ce faci este un stimulent viabil și incită la pofta de viață.
Nu înțeleg cum de scârba te ține în viață, eu credeam că pasiunea în tot ceea ce faci este un stimulent viabil și incită la pofta de viață.
Pe textul:
„În scârbă" de Ștefan Petrea
0 suflu
Context