Omul, între tot și nimic. A iubi vs a urî

”A iubi/ înseamnă a zbura tot mai sus/ însă riscul/ de a cădea în genune/ devine fertil/ în pântecul lui/ crește umbra// proiectând lumina/ în grota” - întrucât respirația noastră în această dimensiune se realizează sub amprenta dualității, cred că inerent suntem ”condamnați” la cunoașterea prin exacerbare a tuturor elementelor antagonice constitutive cu care reușim noi să relaționăm! Cu cât mai multe - cu atât mai bogată ne e viața! Asta la nivel de absorbție! Dar adevărata cunoaștere, la nivel de cristalizare, înseamnă alchimizarea celor două componente opozante și complementare, trecerea dincolo de ele, în taina unului, unde totu-i magie, lumină... Dacă ”pulsează nefericirea” în iubirea lui înseamnă că zborul inimii lui nu și-a desăvârșit înălțarea, cunoașterea lui a rămas legată de lut fără pulsația stelelor, alchimia interioară nedesăvârșită.... Dacă în ceea ce privește celelalte afecte putem vorbi de un procentaj mai mic sau mai mare de humă sacră în mixtura ce ne bea din fundul paharului, în ceea ce privește iubirea trebuie să activăm puternic latura demiurgică a omului! Pentru că în afara cunoașterii iubirii - experimentul nostru în această dimensiune nu este decât o ratare jalnică... Starea androginală armonică nu înseamnă starea ”în care se acutizează golul”! Doar întreruperea eflorescenței luminii din noi duce la vibrarea unor stări de conștiință în care percepem că ”timpul a devenit șchiop/ și de-abia mai merge/
împleticit”! Nu timpul e șchiop ci aspirația noastră, vlaga noastră puțină..... Când suntem modelați de forțe pe care ar trebui să le ținem sub ascultare.....Dar va veni un timp al coacerii în care ne vom lua în posesie identitatea celestă.... Fără tăgadă! Interesant poem - deși mi-aș dori un filtru cromatic înțelesurilor, Răzvan!

MARIA
M-ai impresionat cu comentariul tău elevat, pertinent, profund și vast ! Sunt flatat că ai alocat așa de mult timp creației personale, se vede că ai idei fecunde și gnomice pe care le poți dezvolta frumos într-o estetică reflexivă a limbajului, ai o amplitudine a frazei remarcabilă, desfășurată în eflorescențe și luminiscențe dezvăluind o dialectică proprie a adevărului.
Cu prietenească iubire, Răzvan.

"A urâ" nu există în limba română și pică prost pe un site de literatură.
Vă recomand să corectați.

VIOREL
Am corectat greșeala.
Îți mulțumesc.

Cu plăcere. Sper, totuși, că nu vreți acum să îmi aplicați o corecție după ce ați făcut corectura pe text. Acumn înțeleg de ce, uneori, limba face grevă :)
Vă mai citesc...