Noduri de sânge

Mi-a plăcut secvența finală, în care l-ai umanizat pe Dumnezeu, ce are vise siderale eterne, împarte veșnicia timpului la numărul oamenilor, pentru a i se părea mai scurt și, plictisit de a vizita stelele, pleacă în pelerinaj prin tine, căci are ce descoperi.
Cuvintele tale respiră un ființial colonizat cu îngeri, de la care ți-ai însușit zborul, și ți-ai spălat picioarele în substanța unui abis căscat din tenebrele nefiindului, ce și-a deschis supapa voluptăților siderale.

Ai dreptate Răzvane! Relația mea cu Dumnezeu este una specială ce depășește granițele accepțiunilor comune! Este în primul rând o relație vie în care creat și creator se influențează reciproc, câmpurile toroidale ale fiecăruia intersectându-se miraculos! Îmi repugnă o relație unilaterală și refuz să joc rolul supusului care nu are decât a adora supus pe cel ce l-a țintuit în pătrățica rece a creației! Și chiar de ar fi (o interpretare posibilă) doar un cobai, măcar să dea culoare experimentului prin joaca lui rebelă! Și dacă Dumnezeu și-a supradimensionat conștiința manifestându-și energiile interioare - a făcut-o din iubire, ca un act orgasmic cosmic! Cum să nu-i celebrăm voluptățile siderale, reiterându-le??? Prin expansiune sunt ale lui în aceeași măsură ca și ale noastre! Fuziunea e magică - vasele comunicante ale luminii divine funcționează miraculos! Îți sunt recunoscătoare pentru aplecarea asupra versului meu, fără o priză la public prea mare! Cu drag, Maria!