Răzvan George Mirică

ielele au venit toate și s-au așezat pe filtru luna se întinde și coastele cu rumeguș îi ies în afară vreau să-și vomite viața și să o rulez stau în pat între patru pereți într-o cameră

groapă în stomac plină cu rechini ce ajung să muște până la inimă chiar și din cuvintele bătute și violate de nodurile strânse în gât ochii o să găsească în persoanele din jur o moarte ce se

am băgat un dunhill și am așteptat nici nu știam câte cuțite am înfipte în trup și că sângele se află după ușile prietenilor. chiar dacă nu am pus afișe pe stâlpi că l-aș fi pierdut îl păstrau

ochii se multiplicau crescând unii peste alții toți cei din jurul meu curgeau ba de-aproape ba de departe neclare formele lor se așezau pe retină ca niște spirite mute șerpii se încolăceau peste

mama tace și ochii o urmează se ridică din pat și rupe ușor noaptea cu mâinile zgâriate de dumnezeu se îmbracă se spală pe dinți se piaptănă și în păr nu mai rămân decât 3 stele eu tata și

acolo se desfac toate vrăbiile e un petic de ființă minat morții se regenerează n-au cale de ieșire doar temporar când ochii sunt sugrumați de pendulul ceasului căldură*fericire frig*tristețe s

dă-le dracu sunt doar animale îmi ziceau dar continuam să leg bandajul și să înghesui sub el tot ce găseam atunci prin mine mi-am tras inima din labele lui și mi-a zgâriat-o pe atunci nu

tată ți-a crescut iar barba îți ies pe față toate secundele ce le-ai consumat poate e doar o alergie la timp sau îți năpârlesc cuvintele ce vor crește de-acum și în mine mai trage un fum

teama se întoarce și pe-o parte și pe alta în tine stă pe un pat incomod deformat la fel e și patul tău ies din cusături toate grijile ți le înfigi în ochi unde îți păstrezi instabil

câte un pumn pe fereastră pentru fiecare ochi o camuflare a corpului două flegme de robinet trei felii de pâine și un vis lichid închegat undeva pe o barcă în largul ibricului cu sunete

iadul s-a ridicat copilul își încearcă pe fereastră două puncte care abia mai văd apoi corpul târât ca a unei reptile da. barajul corpului i s-a spart și pare să-l înece lângă locul în

first time ce faci mă? trage din ea ca să pot s-o aprind spirite intrau atunci în mine schițând o negație era un incendiu în capătul orașului flăcările se învârteau în mine șoselele treceau

un covrig împărțit în gară cu un muzeu de organe biciuite de viață și ferestre spălate pe fundul oceanului mă strânge adeseori pe interior de parcă am intrat la apă și ajung să apreciez arta

Dumnezeu își tăia unghiile ghemuit în soare se rostogolea prin toți și toate ce îl aveau închis în pătrate pe pereți ca într-o celulă în care deținutului nu i se vedeau dungile alb-negru din

eu puteam pipăi iadul coboram pe o scară ce avea capătul împotmolit în negru îl mângâiam ca pe o pisică ce torcea și se hrănea cu bucăți din mine ce le simțeam nefolositoare puteam să arunc clipe

văd pisica aceea neagră ștampilând sprâncenele pleoapele fac câțiva pași inapoi închid culoarea gura se crapă se crapă iar dinții,ca 32 de magneți, trag spre ei oxigenul din fiecare corp

agățatul de cer și statul cu capul în jos presupune o limbă,ca un covor roșu pentru stele urmată de o coridă din glas unde taurii tremurânzi devin încăpățânați blocând gura pe

ce ascultători stăteau fulgii parcă beți în șanțurile din palmă. sughițau și se topeau mă ascundeam de aer în zapadă omătul mă pișca ne luptam în ringurile de bătaie făcute în îngerii de

trec zile lustruite cu timpul de secundele care și-au deschis spălătorie în ceasul din perete de ce trăiesc mă întreb pe când străbunica își schimba culoarea în spatele unui perete al

Pe când un nor încerca să nască Zeii își găseau de lucru la spital Afrodita era o asistentă care îi doza stropi dezosați de ploaie, Pe când vița de vie a tatălui meu era un sediu de