Poezie

rațiune ￭

1 min lectură·1 iunie 2011

Mediu

eu puteam pipăi iadul

coboram pe o scară ce avea capătul împotmolit în negru

îl mângâiam ca pe o pisică ce torcea și

se hrănea cu bucăți din mine ce le simțeam nefolositoare

puteam să arunc clipe și bețe rupte

în el încât să-l întrețin pentru o viață

dar l-am stins cu apă limpede de izvor

într-un timp mă înveleam cu raiul

era o pătură ce mi-o dădeau zilnic

oameni legați de colțul patului

dar într-o zi a dispărut și

am crezut că e biodegradabilă

mă simțeam ca o grămadă de pământ ce nu-și găsea

un gol pe care să-l umple

pe la sfîrșitul secolului

eram martor la multe războaie

în care soldații îmi purtau fața în zona gâtului,

am găsit o oglindă și în ea un zeu

azi

sunt un copac verde și proaspăt în jungla asta

fără să aștept vreo ploaie ce nu va veni vreodată

001.849

Răzvan George Mirică. “rațiune ￭.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-george-mirica/poezie/13981610/ratiune

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.