Ramona Rusenescu

Ciob de albastru, suspendată de fluturi grădină în soare.

Am o trenă gravată cu răni, uneori mă-mpiedic de ceva fire albe țesute la război de bunica, in nopți de Sânziene când mă punea să-mi visez Ursitul. N-am cum să trec cu vederea pietrele ce

Diminețile cu lujeri de soare strâmb mi se-așează în genunchi, am dureri mari la urcare. Sinapse julite în coate ca mersul pe brânci. Ochiul stâng mi se bate, vertij la

Te implici până la sânge în a-mi pescui scaieții din a șasea viață. Ești pe punctul de a-mi gauri karma cu glasul tău ce sparge victoriile-n clipe și-mi pare că ceasul se țicnește

mă izbesc de nori ca această vară ciudată de coloanele ploii sau liliecii de peștera umedă abia iubindu-te gust dependența suavă ca un menuet și pasională ca un tango așa pot savura

Decembrie pur cu ierarhi alungindu-se pe clopotnița gri. Mă întreb ce caut în Sala Voievozilor unde locul gol mai așteaptă. Îngrijitoarea ne privește complice șoptind cine lipsește

Desenez pe sunete înalte sensurile de mers cu capul în jos, dau pagina, goană albă spre sud. Liniez, stânga copacul cu foi de aramă, dreapta plaja sub cort. Îndes între sâni un soi de

Deveneam mamă peste câteva clipe, dar nu încerca să afle cum se aude gândul. Nici răsucirile rotunde de fum nu-l înțepau în orbita gri. Tern, fară talismane presate pe sufletul meu, domnea

Mă ține ploaia lingându-mi rana cu spatele la gara întemnițată-n scoici. Și-n ceasul tău acvatic se scaldă ora albă cu chip înmărmurit. Ești strâns lipit de harpă, în corzi te-aruncă

Palmele mele sunt patru și-n ele țin luna și dorurile toate și duioșia brazilor descoperiți în noapte. Palmele mele sunt patru, ochii mei căzuți în ele sunt patru, deasupra gurile mele mă

Duios osos nervos brațul se-apleacă în jos zăpadă pe stradă să cadă grămadă brațul se-ndoaie bărbos duios și osos pe zăpadă.

Știu după cum mă chemi că am multe nume, puse de ursitori pe talere subțiri. Cântărind unul tandrețea, altul veșnicia, cele mai multe, depărtarea. Am regăsit corzile pleznite zăbrele pe

De ce n-am diagonale să-mi divizeze sentimentele? să-mi pot savura cu unghi mărit perpendicularitatea suavelor, râvnitelor diagonale? Aspirația mea este pătratul, umplut de

Am pierdut toți dinții de lapte bolborosind în apa sălcie, pe tine, înalt zid de caramidă roșie șiroiește plânsul altei duminici, am făcut la poarta ta franjuri de umbră prin care-mi alin

Ieri ne-am trezit în gară, am sfidat ultimul tren, banca verde, un nonsens al anotimpului, se încăpățâna să ne trezească din fierbințeala clipei. Ne îmbrățișam haotic știam că de această

Sunt tristă de poți sculpta în mine monumente funerare. Sunt albă numai bună de-nvelit catafalcul în falduri sonore. Sunt fericită întro artificială înflorire de împletit cu artă jerbe.

Avem o cameră de jur împrejur, luna atârnă de abajur. Pune în cana ciobită sărutul, poala mi-e plină de melci înnodați. Trotuarul e nou, trotineta zdrobită, si rup iarăși plicul cu

Era luni, savuram din plin parcarea șoptindu-mi în urechea stângă accentul tău de tată, liber consimțit la relansare. Nu se prăvăleau munții, nu se împleticea autostrada, soarele-și ducea

să mă ascund în brațele ploii udă să mă preling în tine prin cetatea cu zmeuri să găsesc umbrar descântat de lună iar pe trup tatuaje căutând întregirea să mi te înscrie

Parcă imi vine să uit de buchetul de frezii albe adormit pe masa albă unde trăiesc de la o vreme o melancolie aproape albă. Era atât de multă ceață afară, și-așteptările albe până sângele

Ridici receptorul, n-ai afișaj dar mă iei tare: mă mai iubești? De parcă ar exista îndoială în veșnicia ce-o așez la pragul tău, ca și când n-ar fi de ajuns să joc

Apără-mă de mine, șterge-mi cuvintele înainte să ți le dărui, aș putea împietri ca Venus fără brațe într-o adorație curgătoare spre tine. Expusă îndoielii.

Mi s-a urât cu binele ăsta pe capul meu, că nu mai trebuie să-mi pun în joc telepatia și lunar mi se facturează gândul spre tine, tremurul vocii. Tot. Mi-e dor și d\'or de alte chestii