Poezie
Monocromatism
1 min lectură·
Mediu
Parcă imi vine să uit
de buchetul de frezii albe
adormit
pe masa albă
unde trăiesc de la o vreme
o melancolie
aproape albă.
Era atât de multă ceață afară,
și-așteptările albe
până sângele lor
se adună alb
în lobul urechilor.
Atunci trebuia să sosească
în gară
primul tren alb
cu ferestrele lăsate într-o totală
transparență
de trecerea privirilor tale prin ele.
Stăteam in camera mea albă
cu mâinile prinse în poală -
pentru prima dată
dădusem luciu alb pe unghii
ca să-ți pară
gesturile ce-aveam să le fac
de-o distincție firească.
Așteptam, deci...
Copii cu șosete albe
jucau șotron
cu cifre de creta albe
și paznicul albit de-atâta nemișcare
al ușii mele albe
s-a desprins din perete.
Cădeau din el frunzele albe
ale toamnei nebunesc de sincere.
Soneria cu clinchet alb
o inocentă abia stăpânită
atârna în colțul gurii tale
ca o eșarfă albă
de bun găsit.
043474
0
