Plopeanu Petrache

Mă îndatorezi nespus domnule Dume, dar mai presus de acest aspect simt că s-a creat o afinitate reciprocă între cele două personaje, Plopeanu și Dume, afinitate de care sunt bucuros.
Cât despre ce am scris fiecare, eu, textul, tu comentariul, consider că avem dreptate amândoi. Și eu am sesizat și apoi mi s-a consolidat ideea că poemul poate avea numai patru versuri, cele pe care le-ai și expus.Ai identificat foarte clar zbaterea dintre credință și vulgarizarea acesteia
Mulțumesc încă o dată și te mai aștept
PP

Carmen, ca întotdeauna, mulțumesc pentru tot
Sunt frustrat de tot felul de interdicții, care mai de care mai fermă. Mă întreb ce mai putem face cu adevărat fără a fi îndrumați pas cu pas spre...libertate. Mă consolez însă cu ideea că și Dumnezeu a simțit același fapt la o scară cosmică, infinită și integratoare în momentul în care chiar noi, creația, am început să-i contestăm dreptul de a spune \"și a văzut că lumea e bună\".
Oare bisericile să fie oficiile de relații publice?...
Cu prietenie continuă
PP

Adela, iar m-ai întristat profund, lacrimile stau să cadă chiar.
Percep acut fiecare vers al tău, fiecare trimitere spre ruperea de locul regăsirii și totodată al pierderii. Percep profund momentul plecării spre o libertate nedorită și agățarea ca de un pai al salvării sinelui de vietatea aceea fragilă, atât de fragilă dar atât de puternică...Văd clar și încețoșat rădăcinile arborilor cimitirului ancestral în care toți cei care au fost și care acum sunt dincolo sunt legați strâns. Nu numai rădăcinile îi legau ci și fiorul de regăsire al ei, acum atât de liberă și atât de pierdută, acolo în camera ei, acolo sub duș, unde rădăcinile altora, firave, străine, nu se pot compara cu acelea lăsate în urmă. Ar dori, dar există o imposibilă întoarcere.
Îți mulțumesc pentru acest poem
Cu prietenie multă
PP

Marius,
poemul tău mă îndeamnă la reântoarceri spre începuturi, iar aceste începuturi îmi plac întotdeauna.
Ce văd:
-Lumina cu l mare, virtuțile ei pregătitoare, virtuțile ei creatoare
-tu cel prim
-ea, femeia, bineînțeles cea de la începuturi, crescând în tine
Ce simt:
-ea trăiește în tine ca un copil pe care ea îl simte în ea
-ea crește în tine ca o anticipare a ceea ce va fi
-ea este pretutindeni în tine ca o întindere peste tot ce va fi al tău și al ei
Ce cunosc:
-ea te cunoaște înainte de a fi la lumină
-tu o cunoști înainte de a fi la lumină
-toate ale voastre sunt cunoscute înainte de cunoașterea umană, sunteți divini în iubirea voastră

Ce vreau:
-să cunoasc facerea ei, să fiu rănit și să mă doară, să o cunosc, să te cunosc ființă umană

Felicitări Marius, orice ar spune oricine, mitologia acestui poem trece dincolo de simplu, de clișee, de reluări, de...Ai pătruns sensurile metafizice ale creației. Și poetice și umane
Cu prietenie multă
PP

Cătălin, ți-am citit textul de mai multe ori 3-4 ori pentru că sunt convins că dincolo de aparențe realitatea se încifrează prin chiar facilul exteriorizării ei:
Ce recunosc:
-planul temporal, care lasă să se formeze ideea că totul a fost altădată...
-planul spațial, deasupra New York-ului, în America, Times Square, ...
-planul deteriorării, cu autiști, cu schizofrenici,...
-planul subiectiv-trecerea oscilatorie dintr-un plan în altul, în fața acelei cărți din librăria Tate Modern
Ce poate să fie:
...crearea într-o clipă a unui întreg univers în care fiecare, tu, ea, ei, etc. aveți fiecare o trăire individuală dar și ele, trăirile se împletesc unele cu altele.
...flash-back-uri despre acest univers creat și recreat, iar acel tip impasibil care-și aprinde țigara la înălțimea aceasta nu este altcineva decât eu-l tău, unul dintre ele.
Aici are perfectă dreptate Tamara când vorbește despre organizarea durerii, iar eu continuu și spun, este o organizare a durerii, dar una în care timpul, spațiul, intriorul fizic și cel existențial își un rol bine definit. Organizându-ți-o, revii cu picioarele pe pământ
Puternic!
Felicitări
Cu prietenie
PP

De la un timp...
-așadar, înainte aici nu era o stradă, ci un simplu drum , cu praf, ceva nepretențios, ceva care lăsa loc jocului, informalului. Voi, înainte de a se construi strada erați adepții prafului stârnit de picioarele voastre, vă aruncați unul la celălalt cuvinte ca pe obiectele ludice, iar iarba creștea liberă
Se construiește o stradă...
-tot ce înainte era cum am surprins mai sus, acum este invers: praful a dispărut, jocul a devenit ceva serios, cuvintele sunt zidite cu grijă pentru a nu mai fi folosite de oricine, iarba nu mai crește decât ocrotită de mâinile voastre. Aici doar vă mai întâlniți, la ocrotirea ierbii...
Roza vânturilor...
-într-un astfel de spațiu deranjant de geometric și lipsit de spontaneietate, este necesară o orientare haotică. Haosul trebuie reinstituit ca un timp al libertății sentimentelor și al celorlalte ...
-focul este elementul viu în acest pustiu geometric, el crează haosul fără rost, el topește jumătățile într-un întreg așa cum poate topi asfaltul și cum poate lăsa liber pământul

Sunteți fii ai libertății, ai pământului, ai focului-totul strigă în voi liberi și iubiți
Carmen, un adevărat imn înălțat spre lauda haosului ardent al iubirii, dar nu numai
Îmi place mult, ca întotdeauna
Cu prietenie
PP

Adela, un acut sentiment de zădărnicie se întind pornind de la ideea de femeie și de la realitatea de femeie. Un fel de memento mori și nici o clipă, trăiește-ți clipa. Pentru ea, nici clipa nu mai există, i-a fost confiscată de realiatatea masculă,dar și de ea, chiar de ea, de renunțările ei, de acceptările ei, de amăgirile ei. Un poem tragic, indiferent că
.bunica
.vecina
.lola
M-am întristat
Felicitări, ai reușit să mă faci să simt tot
Cu prietenie
PP

Teodor,
esențializarea, metamorfoza ta într-un gînd
-asemenea cu tine el, gândul se transformă în sânge, pierdut repede-el multilat fiind- printre crăpăturile realității-splendidă realizare a imagini trecerii tale în gând și a pierderii
-opusul, contrariul, este doar o iluzie \"pe creier\", care doar se excită și nu are o realitate exată, dar cât de puternică este!
-gândul împănat de cuvinte stă de veghe când se moare. Mă întreb de ce? Anticipează oare propria...?
-lutul doar se pregătește, cadavrul este de-o clipă, speranță
azi nu mai moare nimeni

recunoasc aici metamorfoze reale și cele doar anticipate și întrerupte.
cele reale dor, cele anticipate își întrerup durerea-e mai bine să trăiești anticipat și întrerupt decât real

Este aici o întreagă experiență a trăirii de-o clipă și de-o veșnicie. Aș vrea să spun ceva de genul, Manualul trăirii anticipate
Profund și plăcut cu parfum existențial
Cu prietenie
PP

Pornesc de la:
-întuneric...genunchilor cuib
-râsul de iarnă și de trecere
-dilatarea clipei care devine veșnicie și care fixează prada

ce recunosc:
.trecere dincolo ca o iarnă ca un întuneric în care te culcușești
.efemeritatea morții și ridicarea la nivelul absolutului prin cunoașterea acestei relativități
.inversarea planurilor: ceea ce este menit să provoace înghețul, acum încălzește, ceea ce este menit să provoace încetarea, acum determină

un poem al veșnicei reluări, al veșnicei reîntoarceri, al veșnicei completări-tu de aici pe pe tine de dincolo și invers. o lecție de trecere dincolo.
Îmi place mult Adriana
Voi mai trece
Cu prietenie
PP

Am venit Ramona așa cum spuneam...
Recunosc:
-plinul și golul
ele mă duc cu gândul la yang și yin, la toate contrariile atât de conturate în ostoria mentalităților
-din nou: ploaia dorită dar nereținută
viața este ceea ce trece fără a putea fi oprită, la fel ca ploaia
-plinul și golul interacționează
cel dintâi devine dominant, este cel care sufocă, dar devine la rândul său, dominând, gol

ce:

.treceri pendulatorii de la plin la gol, oscilații permanente și opriri reluate
.\"ea\" (tu) se întoarce se îndepărtează de sine și se regăsește pe sine, dar de fiecare dată îmbogățită-spirala autocuprinderii, spirala autocunoașterii

este un instrument ilustrativ al cunoașterii de sine.l-ai descoperit, îți aparține, folosește-l
Totul este estetic și logic și plăcut și seamănă, doar ca senzație cu exercițiile de cufundare în sine specifice filozofiilor-religii orientale
Cu prietenie
PP

Mulțumesc pentru aprecieri Ramona. Mă atrag aceste situații paralele care încearcă să creeze un fel de sociologie aposibilului, ceva sub semnul lui \"ce-ar fi dacă...\" Și câte situații de acest fel par să fie doar posibile, până când nu te izbești direct și dur în realitatea de fiecare zi, de ele? Cred că noi avem nu numai plăcerea să realizăm introspecții complicate în sufletul nostru, în angoasle noastre, ci să avertizăm și asupra unor asemenea posibilități sinistre
Mulțumesc încă o dată, te asigur de reciprocitatea trecerii
Cu prietenie
PP

Domnule Dume, mulțumesc pentru aprecierile dumneavoastră deosebit de onorante. Vă rog mult, pentru că am observat că suntem cam din aceeași generație, a lucrurilor complicate de timp, să-mi spuneți pe numele mic, mă simt bine gândindu-mă că vă gândiți în felul acesta la mine și poate pe numele mic și al textelor mele, mulțumesc încă o dată.
Ați putut observa desigur experimentele pe care le fac și la care nu renunț, cel puțin nu total, ci numai în anumite contexte... Apreciez foarte mult părerile deschise de aceea vă rog întotdeauna să-mi spuneți exact ce credeți despre ce scriu. Cred că de aceea suntem pe acest site.
Vă aștept cu plăcee la mine, pe pagină și vă asigur de reciproca
Cu deosebită prietenie
PP

Tama, îți mulțumesc pentru aprecierile făcute asupra textului meu...După cum vezi, înainte să cunosc acest comentariu al tău am procedat, poate din oportunism, poate din alte motive, la o modificare a textului, scoțând chiar acele părți care au fost apreciate de tine. Și eu le-am considerat, atunci când le-am scris. bune, dar în urma reacției lui Alberto, care, ca și tine are o experiență bună pe site, au fost șterse sau modificate. Poate nu am suficientă experiență cu anumite comportamente pe care trebuie să le adopt în aceste situații, poate că nu trebuie să reacționez intempestiv, mea culpa.
Eu însă apreciez felul cum procedezi tu, într-un limbaj neutru când ceva nu merge bine dar și atunci când lucrurile sunt bune. Asta nu înseamnă că Alberto m-ar fi supărat, nici pomeneală și dovada a fost modificarea textului. Am învățat însă multe din lecția d azi
Îți mulțumesc încă o dată
Cu prietenie deosebită
PP

Înstrăinarea este totală, desprinderea este totală
-scârțâitul leagănului, scârțâitul crucilor înghețate: de la...până la
Ochii--acoperiți cu humă
Ea: pradă ușoară
Ei: oamenii cu solzi
El: devoratorul, cel ce profanează sacrul din ea, cel ce imită sfintele taine și le mânjește

Desprinderea de lume, jubilarea pentru antropofagia lui: dispare ca o pedeapsă târzie de care el va avea nevoie peste alți șapte ani, când ciclul se va realua, cu ea ieșind din vintre ca o nouă Iștar, Isis, Artemis...

Ela, după ce reușesc să trag perdelele pentru a face o penumbră plăcută pentru mine, pot să îmi trag sufletul și să spun:
-dinamica poemului este una aceea a unui infinit cuprins între limitele voite ale hibernării. Este o auto flagelare, este o mistificare a pedepsei și un proces al absenței din plinătatea cărnii. Lipsa și prezența, cele două contrarii se regăsesc într-un ciclu al antropofagiei sentimentelor, reciproc acceptată și asumată de toți participanții la liturghia renașterii
Nu pot decât să spun că am deschis, pentru mine, larg ferestrele și l-am privit acum mai cu înțelegere pe cel care \"ieși din trup cu leagăn și cu mormânt cu tot\". Este o ieșire care de fapt întemeiază totul. Altfel, nimic nu poate fi
Textul are profunzimea textelor antice gen Convorbirea unui suflet îndurerat cu sine însuși, din literatura egipteană veche.
Cu stimă deosebită
PP

Liviu,
pericolul la care faci trimitere există cu adevărat și urmările lui sunt uneori evidente în acele \"mode\" care sunt uneori ca o ciumă, inclusiv pe site-ul Agonia, în sensul că, în dorința unora de a fi citiți și comentați, cu orice preț, se recurge la o calchiere a unor membri, poate aceia care sunt agon, poate a acelora identificați a da steluțe, ceea ce rezultă fiind o uniformizare și o mediocrizare...căci nimeni nu poate fi ca Liviu Nanu, ca Anghel Pop, ca fiecare dintre aceia care sunt creatori de literatură bună; și sunt mulți desigur...
În ce mă privește, am spus-o și în textele Sancta (poetica) simplicitas și în Convertirea la poezia postmodernă, am o opinie aparte asupra postmodernismului și anume că niciodată nu trebuie să pierzi nimic din ceea ce te caracterizează ca pe un creator și permanent să revii la ceea ce ai fost, dar cu alte manifestări.Sigur am putea discuta mai mult despre ce cred eu, dar mă opresc
Cu prietenie
PP

Nic, răscolesc permanent și febra îmi este în creștere...mulțumesc pentru toate cuvintele tale, care mă determină să continuu.
Îmi place să cred că înțelesurile și subînțelesurile sunt sâmburele incipient al întrebărilor. Oare, te întreb pe tine, să fie ceea ce am scris aici un cumul de asemenea germinații latente?
Cu multă prietenie
PP

Carmen, Nichita, ca dealtfel Eminescu, sunt admirați, apreciați, dar câți oare pătrund în substanța culturală și mai ales estetică a operei lor? A ajuns deja un loc comun să se spună sus și tare că Eminescu este depășit, chiar și Nichita este la fel...după aceia care consideră că literatura este, am spus eu într-un text anterior pentru poezie, o simplă acțiune de văruire. Văd destule acțiuni de acest fel pe site, chiar din partea unor nume destul de grele, dar m-am abținut întotdeauna să fac vreun comentariu, care ar putea leza cine știe ce orgolii...Îmi place și Eminescu, îmi place și Nichita, îmi place și Nicolae Popa și Carmen-Manuela Măcelaru și Ela și Cornel Ghica, Luminița Suse, Liviu Nanu, Pavel Cătălin și sper să nu se supere cei pe care nu i-am amintit.Sunt însă și alții la care dacă ar trebui să fac un comentariu, prefer să mă abțin, deoarece simt goliciunea și faptul că sunt încă \"boeți\" (din Boeția, boetieni, - oarecum licențiat, boeți - zonă învecinată cu Atica, zona anticului polis, Atena) și că mai au mult până să ajungă \"atenieni\".
Poate că și eu sunt la fel...dar nu încerc să conving cu tot dinadinsul că sunt \"atenian\"
Cu multă plăcere îți mulțumesc pentru cuvintele tale
Cu prietenie
PP

Liviu, știi că sunt deschis la orice propunere așa că am ținut seama de sugestiile tale și am modificat oarecum. Nu știu dacă acum este mai bine, din punctul tău de vedere. Aștept părerea ta
Mulțumesc pentru cuvintele tale
Cu prietenie
PP

Realitatea inabusa lumina si intunericul din tine.Protectia sacra nu mai functioneaza, este o defectiune care, paradoxal, ajuta la acoperirea paginilor albe cu cioburile felinarelor pe care le-ai aprins pentru a suplini lipsa luminii, intunericul este mai usor de realizat. Foile de hartie traiesc, sangereaza, se lupta - este un adevarat camp de batalie pe ele. Hlamida si el te dezvelesc, inima ta susura timpul intr-un ciclu al reluarilor infinite ale vietii. Si el are luminile stinse, tu mai poti sa le aprinzi, el nu. Lipsa este suplinita de solutie.Interesant la ce fel de coasta te-ai gandit, la una care margineste din inaltimea ei oceanul, sau coasta joasa a lui Adam? In orice caz, trimiterile sunt placute.
Ciclul infinitelor reluari, infinetelor vietii. Avatarul esti tu in orice forma ai pluti.
Ca intotdeauna, imi place
Cu pietenie multa
PP

Daniel, mă onorează apropierea pe care o faci între textul meu și acelea ale lui Nichita și mă determini să fiu pe măsura acestora și în continuare...
Dreptate ai deplină, atunci când afirmi această tendință spre metafizică. De cele mai multe ori este o metafizică a eu-lui și încerc să mă ancorez în spirala infinită a realului ascuns
Mulțumesc pentru cuvinte
Cu prietenie
PP