Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Istoria locală a pinguinilor

inițiere în metamorfoză

1 min lectură·
Mediu
după ce au alunecat pe curcubeul rotunjit de fum
avalanșele minore ale stărilor mele climatice
s-au deschis spre toți oamenii care se clătinau
aidoma pinguinilor aflați în faza călătoriilor
spre alte banchize mult mai înghețate și albe
observ cum dreapta-stânga devine un dat
stânga-dreapta se clătină pinguinii la o cafea
aleile sunt pline de sensurile clare ale zăpezii
ei se urcă în autobuze atât de solemni și inutili
se clatină în același ritm cu oscilațiile tablei
birourile aplică regula de aur a dungilor negre
pinguinii găsesc albul pur al hârtiei plastron
fuzionează treptat cu plictiseala aurorelor
capetele lor aparent înțelepte apreciază gheața
ciocănesc curburile unicului pol al repetabilului
pergamentele au clasificat demult întâmplările
frigul banalului se zgribulește în zgârciuri
am greșit am confundat ecologia cu istoria
aici se petrece profunda glaciațiune a gestului
și feliile de stânga-dreapta topesc umanul
064.177
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
139
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Plopeanu Petrache. “Istoria locală a pinguinilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/plopeanu-petrache/poezie/1764845/istoria-locala-a-pinguinilor

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Cred că primele trei strofe o pregătesc pe ultima, eu așa am receptat. Strofă pe care am și remarcat-o, în ciuda unor construcții mai puțin reușite din versul 3 și rima involuntară \"socialul-umanul\"
citit, plăcut
cu scuze pentru deranj,
al 8-lea cititor.
anton
0
@plopeanu-petrachePPPlopeanu Petrache
Liviu, știi că sunt deschis la orice propunere așa că am ținut seama de sugestiile tale și am modificat oarecum. Nu știu dacă acum este mai bine, din punctul tău de vedere. Aștept părerea ta
Mulțumesc pentru cuvintele tale
Cu prietenie
PP
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Acum e mai bine, mă bucur că sugestiile mele te-au ajutat. S-a dus vremea poetului singuratic, izolat în turnul lui de fildeș, care își scrie singur opera și nu acceptă niciun sfat. Acum avem feed-back, și dacă aici, e un atelier în care compunem și descompunem, cînd apare pe hîrtie nu mai e nimic de făcut. Acum ne pasc însă alte pericole, mai grave, poate vom discuta și despre astea într-o zi.
0
@anghel-popAPAnghel Pop
Care sunt pericolele, Liviu? Spune-mi-le mie, ca sunt curios. Parerea ta conteaza.
:)
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Un pericol, Anghel dragă, este că începem să semănăm unul cu altul, poetul din Cluj cu cel din Constanța sau din Bălți. Evident se poate evita asta, dar cu mult efort. Tu știi prea bine, sînt convins.
0
@plopeanu-petrachePPPlopeanu Petrache
Liviu,
pericolul la care faci trimitere există cu adevărat și urmările lui sunt uneori evidente în acele \"mode\" care sunt uneori ca o ciumă, inclusiv pe site-ul Agonia, în sensul că, în dorința unora de a fi citiți și comentați, cu orice preț, se recurge la o calchiere a unor membri, poate aceia care sunt agon, poate a acelora identificați a da steluțe, ceea ce rezultă fiind o uniformizare și o mediocrizare...căci nimeni nu poate fi ca Liviu Nanu, ca Anghel Pop, ca fiecare dintre aceia care sunt creatori de literatură bună; și sunt mulți desigur...
În ce mă privește, am spus-o și în textele Sancta (poetica) simplicitas și în Convertirea la poezia postmodernă, am o opinie aparte asupra postmodernismului și anume că niciodată nu trebuie să pierzi nimic din ceea ce te caracterizează ca pe un creator și permanent să revii la ceea ce ai fost, dar cu alte manifestări.Sigur am putea discuta mai mult despre ce cred eu, dar mă opresc
Cu prietenie
PP
0