Poezie
Facerea
1 min lectură·
Mediu
Lumina a pregătit un loc în oasele mele
coloanele unui templu străvechi
mi-a luat dintr-un vas inima umedă
deschizând-o cu o piatră ascuțită
să pună sămânța ta de femeie
cu trup alb galben negru
tu ai crescut în pielea mea
mă cunoști
îmi ști dorințele cum vin în spirală
cum te învelesc cu trupul meu prima oară
în noi se petrec toate
facerea lumii
ieșirea din lumină
maternitatea pământului
apele primordiale
clipa de dragoste prima hrană
poți să stai sub orbitele mele
să-mi închizi ochii spre noapte
îmi vei cere să te privesc doar pe tine
aproape
aproape
să bei să strigi din aceeași gură cu mine
să-mi naști
să-mi crești visele
voi recunoaște rănit de ieșirea ta
o parte din toate le porți în pântecul tău
o pedeapsă
să simți o lume cum se naște-n tine
în creștere visez mereu
într-o zi voi descoperi drumul spre cer
un pod crescut pe oase sidefii
083.422
0

poemul tău mă îndeamnă la reântoarceri spre începuturi, iar aceste începuturi îmi plac întotdeauna.
Ce văd:
-Lumina cu l mare, virtuțile ei pregătitoare, virtuțile ei creatoare
-tu cel prim
-ea, femeia, bineînțeles cea de la începuturi, crescând în tine
Ce simt:
-ea trăiește în tine ca un copil pe care ea îl simte în ea
-ea crește în tine ca o anticipare a ceea ce va fi
-ea este pretutindeni în tine ca o întindere peste tot ce va fi al tău și al ei
Ce cunosc:
-ea te cunoaște înainte de a fi la lumină
-tu o cunoști înainte de a fi la lumină
-toate ale voastre sunt cunoscute înainte de cunoașterea umană, sunteți divini în iubirea voastră
Ce vreau:
-să cunoasc facerea ei, să fiu rănit și să mă doară, să o cunosc, să te cunosc ființă umană
Felicitări Marius, orice ar spune oricine, mitologia acestui poem trece dincolo de simplu, de clișee, de reluări, de...Ai pătruns sensurile metafizice ale creației. Și poetice și umane
Cu prietenie multă
PP