Nu se mai caută

când a plecat de acasă Truli avea treisprezece ani ochi de copil înfometat și haine de văduvă. în sân purta un cățel năpârlit cules dintr-un șanț în zona cu fabrici dezafectate. cățelul trăiește și azi. covoarele pline de păr stau mărturie. Truli a murit în ziua aceea. rădăcinile care traversau cimitirul prin coastele întregului neam și se strângeau apoi ghem în ea s-au rupt până la urmă. goală și tristă pe un peron străin într-un loc străin o umplea libertatea. acută ca o embolie. în apartamentul acesta sărac în care apa vine la ore fixe și pleacă pe neașteptate în miezul unei conversații sub duș e liniște. rădăcinile altora se agață de cercevele alunecă flasc în ghivece afară. nu o mai prinde nimic. nici măcar dorul de ducă. în casa de unde a plecat au rămas ochelarii bunicului și un anunț decupat din ziar cu o poză îngălbenită. nimeni nu mai plătește acum regăsirea. în cimitirul de pe deal copacii-s uscați până la unul. ___ Copyright Adela Setti