Paul Gabriel Sandu

nu stiu ce este cu poema ta, Iulia, dar faptul ca am citit vreo 30 de poeme de pe sait si numai aici m-am oprit sa comentez mi se pare ca spune totul. De obicei cand spui "ce e fascinant la textul tau, etc..." treci peste cuvantul fascinant fara sa-l iei in seama, il spui, dar nu-l iei in serios, e mai mult o expresie. Dar la tine e fascinanta melodia, muzica, ritmul poemului care respira si inspira ca o vietate impacata cu lumea. Vocalele tale danseaza si alterneaza absolut fermecator, cu miscari aproape eminesciene, imaginile au ceva onoric, fantastic insa deopotriva linistitor, mangaietor. Probabil ca poemul tau ar putea sa opreasca pruncii din plans... Nu stiu cum ti-a reusit chestia asta, dar ti-a reusit, fara indoiala! (Ca sa nu mai zic ca randurile astea vin de la un ateu care nu tocmai agreeaza motivele cristice in poezia contemporana)

reusit poemul. totusi, "langa care" trebuie evitat, pe cat se poate, nu poate fi rostit cu voce tare. ar putea fi inlocuit cu "la" in cazul poemului tau.

textul este foarte bun si curge perfect, dupa mine, pana la "mi-am insusit cuvintele ca pe o cuminecatura". Versul asta, mi se pare, e prea patetic, e un ton prea sus, si pune in pericol sonoritatea de ansamblu a poemului. As scoate si "poate" din ultimul vers, as pune o virgula poate, in loc Cred ca sintem din cand in cand datori sa ne tinem in frau.
Cam asta ar fi.

Si acum, daca tot am inceput cu sugestiile, o sa te rog sa-mi permiti sa mai aduc cateva completari. Primavara cu Elis suna bine chiar daca foarte traklian, dar as mai scoate din comparatii, din ca-uri, caci sint prea multe: de ce nu "intra in mine" in loc de "intra in mine ca intr-o arca" de exemplu, "ca laptele dintr-un unger..." e iarasi un vers pe care l-as scoate cu totul. Vocea isi pierde forta daca face atatea bucle. Apoi, artificiul din final, de care te folosesti ca sa treci de la lumina zilei la bunica fara sa urmezi alt fir decat cel al comparatiei, ar trebui evitat. E un artificiu relativ ieftin.
Sint, desigur, numai niste pareri, niste sfaturi de care poti sa nu sa tii seama... cele bune,

E bun textul. Suna bine si are vina. As scoate insa versul "ca toti barbatii", din prima parte. Nu numai ca e superfluu, dar propozitia subordonata nu e acordata cum trebuie cu principala...

nu e deloc rea poezia, dar cred ca este prea evident totul, iar atunci cand scrii viata si moartea cu majuscule, am impresia ca pierzi foarte mult din jocul de aluzii, de ascunderi, care face parte, cred eu, din jocul poetic. Partea a doua a primei strofe, de dupa versul cu un singur cuvant, mi se pare foarte buna!

NU e deloc rau poemul! Doua sugestii: 1. "mi se urca pe umeri ca o felina" suna mai bine; 2. finalul are, dupa mine, mici probleme: nu inteleg de ce apare iarasi placenta roz (pezia accepta greu redundanta) "plamanii au devenit" mi se pare o constructie greoaie, as zice, de exemplu, o linie de pauza in loc de verb. as zice "imi simt plamanii ca...", oricum variante mai bune decat au devenit sint cateva!
Facand abstractie de asta, poemul, care se vrea un fel de dialog intrerupt cu bacovia si care reia motive si expresii bacoviene reuseste, in mod neasteptat, sa ramana original: "toamna de ou", "masinile vomitand resturi de ploaie", etc. nu numai ca reiau atmosfera bacoviana, dar ii adauga ceva in plus, o dramatizeaza, o insceneaza dincolo de ea insasi. "Merg cu urmele de ruj ale bratelor tale zgariindu-mi spatele" sunt niste versuri - nu mai stiu cate - foarte bune, caci reusesc sa sugereze apropierea dintre imbratisare si sarut fara sa spuna un cuvant despre asta. Iubita, singurul loc unde arde o soba din tot universul!
cele bune,

Imi pare rau, dar n-am inteles nimic din poemul asta. Multe complicatii (inutile?)multe alaturari stridente de imagini si cuvinte, prea putina coerenta. Niste drumuri care nu duc nicaieri. Ici si colo un vers interesant, o alcatuire frumoasa de cuvinte, dar asta nu e destul ca sa se cheme un poem.
cele bune,

e foarte intortocheat si incoerent poemul asta, cu cate rime inadins si strident(si inutil!) fortate. stanca e piatra, nu trebuie sa se faca piatra; piatra nu are cap, sa se sfarame de pereti, nu inteleg de loc ce vrea sa spuna metafora asta.
In fine, cred ca ar trebui sa fii mai critic cu tine insuti si sa nu publici orice. Un text bun face mai mult ca 1000 de texte mediocre.

Plina de umor si ironic-compatimitoare epigrama obtine printr-un minim de cuvinte un efect maxim. Formal si material perfecta (nici nu mai zic ca ar putea trece drept o critica voalata a capitalismului scelerat), epigrama asta merita o stea!

MI-a placut textul! Chiar daca, asa cum e normal la un text in proza, mai sunt unele asperitati - totusi putine - textul curge bine, alert, recreand, dintr-un unghi neutru, strania atmosfera a Romaniei comuniste din salile de clasa, acolo unde aveau loc cele mai grave abuzuri ideologice, acolo unde se rescria totul, cu multa ravna, potrivit unor adevaruri despre care, generatiile urmatoare, nici sa nu macar sa nu mai poata banui ca sunt periculoase iluzii. Cumva paradoxal, tonul neutru, detasat, face ca grotescul si caracterul moral aberant al acelei epoci sa iasa si mai clar in evidenta decat daca naratorul ar fi apelat la judecati morale si ar fi incarcat cu tot felul de calificative si epitele una sau alta dintre intamplari. Cumva, hybris-ul este lasat sa ajunga la lumina prin sine, si forta lui intrinseca de a soca este aproape neasteptata.
Cu placerea lecturii

nu rezonez cu astfel de poezii religioase, dar strict formal, exista o multime de asincronii de ritm si de rima in poem, la care ar trebui sa lucrezi. Apoi rima dintre acoperaminte si oseminte e prea cautata cu lumanarea acolo.
Imi place insa versul care deschide si incheie poemul: "ma-nchid in mine si inchid lucarna".
cele bune,

mi se pare un text reusit, inceputul, mai ales, desi imi displace titlul, si cred ca ii face un deserviciu. Incercarea asta baroca, de a pune vulgarul si grotescul alaturi de fecioare si sani si plimbari de umeri (expresie pe care o gasesc foarte frumoasa) iti iese, insa nu intotdeauna. Riscul, aici, e fie sa pacatuiesti neindraznind, fie sa indraznesti prea mult! Bine, poate si pentru ca sint vegan, "picioarele rumenite de porc" imi displac profund si nu cred ca isi au locul acolo.
cele bune,

Mi se pare un text destul de incalcit si de...rugos, care ar mai trebui trecut o data, de doua ori prin sita. "cât și despre/ până unde" e ca o roata stricata, care nu se invarteste in ruptul capului, si tine poemul in loc. prea multe cuvinte pentru nimic. O fierbinteala nu prea poate sa fie "secretata", si oricum termenul prea suna stiintific; "sau mai bine zis", e iarasi o amanare inutila a gandului... In fine, nu mai insist.
Imi place insa primul vers al strofei a doua: "sint in urma florilor care se culeg ultimele".
cele bune,

imi place poemul tau, iar imaginea unui cimitir in care nu putem sa plangem este o metafora perfecta a copilariei, a pierderii ei irevocabile. Marturisesc ca nu inteleg foarte bine ultimele patru versuri ale poemei.
cele bune,

mi-a placut textul, desi nu inteleg de ce imaginea degetelor care inchid ochii/pleoapele este repetata in a doua strofa. In genere, daca nu e o miza puternica in joc, o astfel de repetitie, chiar cu putina variatie, asa cum ai incercat tu aici, este profund redundanta. Cred insa ca daca ai mai lucra putin la poem, ai pune mai bine in valoare frumusetea lui.
Dincolo de asta, ai doua versuri dupa mine perfecte, care fac cat intreg poemul: "ghilotina gandurilor executa destine/ nu pasarile poeziei mor, radacina lor se rupe".
cele bune,

nu e rau textul, dar cred ca ar mai trebui lucrat. Ar mai trebui scoase cateva conjunctii si prepozitii, unele versuri ar mai trebui aranjate, unele repetitii eliminate. Primele doua versuri sunt insa excelente: "stam singuri si goi, ca o padure fara anotimp" desi verbul suna ciudat, caci o padure nu sta. As spune, in schimb, sintem, de exemplu.
cele bune,

Foarte bine scris poemul, bine legat, curgand fara sincope, coerent pana la sfarsit si mereu surprinzator. Nu vreau sa ma lansez in interpretari sofisticate, caci e tarziu, dar o sa spun ca poemul tau e levinasian pana la sange, prin apropierea asta dintre misterul mortii si misterul celuilalt, in ceeasi masura nelinistitoare, si care ne fac in aceeasi masura responsabili. In poemul asta, ti-a reusit aproape totul: despartirile excelente in silabe sau litere, metaforele, virgulele: "astfel, iubito, eu, mor" e un vers excelent, etc.
tot asa sa scrii!

e un poem reusit, dar are o mica problema, dupa mine: asimetria dintre imperfectul primei strofe si prezentul versului care ii urmeaza. poate daca in loc de apoi ai pune "cand" ar suna mai bine, ar curge mai lin textul.
cele bune,

frumos poemul, insa ar trebui incercate alte variante pentru "te iubesc-ul tau", ceva de genul " 'te iubesc' spus de tine".