Paul Gabriel Sandu

Iti multumesc, Ottilia, pentru semn, pentru semnele pe care le lasi adeseori aici, si la care eu, cum trec in ultima vreme foarte rar pe sait, uneori uit sa raspund.

nu stiu ce este cu poema ta, Iulia, dar faptul ca am citit vreo 30 de poeme de pe sait si numai aici m-am oprit sa comentez mi se pare ca spune totul. De obicei cand spui "ce e fascinant la textul tau, etc..." treci peste cuvantul fascinant fara sa-l iei in seama, il spui, dar nu-l iei in serios, e mai mult o expresie. Dar la tine e fascinanta melodia, muzica, ritmul poemului care respira si inspira ca o vietate impacata cu lumea. Vocalele tale danseaza si alterneaza absolut fermecator, cu miscari aproape eminesciene, imaginile au ceva onoric, fantastic insa deopotriva linistitor, mangaietor. Probabil ca poemul tau ar putea sa opreasca pruncii din plans... Nu stiu cum ti-a reusit chestia asta, dar ti-a reusit, fara indoiala! (Ca sa nu mai zic ca randurile astea vin de la un ateu care nu tocmai agreeaza motivele cristice in poezia contemporana)

Multumesc, Paul, pentru aprecieri. Poate ca empatia e mai la indemana cand ne cheama la fel :)

cred ca sintem de acord in multe privinte...in afara, poate, de comentariul referitor la finalul poemului...sigur, ratarea este inscrisa in conditia umana, de conditia ei tragica. de asta nu cred ca poate fi vorba de pesimism. pesimismul e, cumva, prea superficial...

multumesc, Ottilia, m-am bucurat sa citesc comentariul tau si sa aflu ca ti-a placut textul.

reusit poemul. totusi, "langa care" trebuie evitat, pe cat se poate, nu poate fi rostit cu voce tare. ar putea fi inlocuit cu "la" in cazul poemului tau.

Multumesc, Ana! Primele doua versuri pe care le-ai citat sint inima poemului. ele spun tot ceea ce poemul trebuie sa treaca sub tacere. Si aici e cald si totul e una.

textul este foarte bun si curge perfect, dupa mine, pana la "mi-am insusit cuvintele ca pe o cuminecatura". Versul asta, mi se pare, e prea patetic, e un ton prea sus, si pune in pericol sonoritatea de ansamblu a poemului. As scoate si "poate" din ultimul vers, as pune o virgula poate, in loc Cred ca sintem din cand in cand datori sa ne tinem in frau.
Cam asta ar fi.

va multumesc pentru aceste cuvinte care mi-au facut o mare bucurie... e drept ca, de ceva vreme, scriu foarte rar poezie...de ce? sint o multime de raspunsuri la intrebarea asta, insa nici unul nu imblanzeste vreun pic regretul ca nu scriu mai des...cred ca cea mai mare provocare, in viata, e sa nu pierzi legatura cu tine insuti, si fiecare cauta tot felul de metode sa faca asta si putini le gasesc. poezia era una dintre metodele mele; nu stiu daca mai e. poate daca o sa se faca primavara, o sa-mi dau seama. o seara frumoasa

Si acum, daca tot am inceput cu sugestiile, o sa te rog sa-mi permiti sa mai aduc cateva completari. Primavara cu Elis suna bine chiar daca foarte traklian, dar as mai scoate din comparatii, din ca-uri, caci sint prea multe: de ce nu "intra in mine" in loc de "intra in mine ca intr-o arca" de exemplu, "ca laptele dintr-un unger..." e iarasi un vers pe care l-as scoate cu totul. Vocea isi pierde forta daca face atatea bucle. Apoi, artificiul din final, de care te folosesti ca sa treci de la lumina zilei la bunica fara sa urmezi alt fir decat cel al comparatiei, ar trebui evitat. E un artificiu relativ ieftin.
Sint, desigur, numai niste pareri, niste sfaturi de care poti sa nu sa tii seama... cele bune,

E bun textul. Suna bine si are vina. As scoate insa versul "ca toti barbatii", din prima parte. Nu numai ca e superfluu, dar propozitia subordonata nu e acordata cum trebuie cu principala...

Silvia, iti multumesc pentru lectura si ma bucur ca a meritat.
Valentin, n-am inteles, exact, ce-ai vrut sa zici. Pe viitor ar fi bine daca ai fi mai hotarat si in laude, si in critici, si in ironii.

da, Ottilia, o sa incerc

Ma bucur ca ti-a placut, Ottilia!

nu e deloc rea poezia, dar cred ca este prea evident totul, iar atunci cand scrii viata si moartea cu majuscule, am impresia ca pierzi foarte mult din jocul de aluzii, de ascunderi, care face parte, cred eu, din jocul poetic. Partea a doua a primei strofe, de dupa versul cu un singur cuvant, mi se pare foarte buna!

NU e deloc rau poemul! Doua sugestii: 1. "mi se urca pe umeri ca o felina" suna mai bine; 2. finalul are, dupa mine, mici probleme: nu inteleg de ce apare iarasi placenta roz (pezia accepta greu redundanta) "plamanii au devenit" mi se pare o constructie greoaie, as zice, de exemplu, o linie de pauza in loc de verb. as zice "imi simt plamanii ca...", oricum variante mai bune decat au devenit sint cateva!
Facand abstractie de asta, poemul, care se vrea un fel de dialog intrerupt cu bacovia si care reia motive si expresii bacoviene reuseste, in mod neasteptat, sa ramana original: "toamna de ou", "masinile vomitand resturi de ploaie", etc. nu numai ca reiau atmosfera bacoviana, dar ii adauga ceva in plus, o dramatizeaza, o insceneaza dincolo de ea insasi. "Merg cu urmele de ruj ale bratelor tale zgariindu-mi spatele" sunt niste versuri - nu mai stiu cate - foarte bune, caci reusesc sa sugereze apropierea dintre imbratisare si sarut fara sa spuna un cuvant despre asta. Iubita, singurul loc unde arde o soba din tot universul!
cele bune,

Imi pare rau, dar n-am inteles nimic din poemul asta. Multe complicatii (inutile?)multe alaturari stridente de imagini si cuvinte, prea putina coerenta. Niste drumuri care nu duc nicaieri. Ici si colo un vers interesant, o alcatuire frumoasa de cuvinte, dar asta nu e destul ca sa se cheme un poem.
cele bune,

saru'mana, Ottilia!

e foarte intortocheat si incoerent poemul asta, cu cate rime inadins si strident(si inutil!) fortate. stanca e piatra, nu trebuie sa se faca piatra; piatra nu are cap, sa se sfarame de pereti, nu inteleg de loc ce vrea sa spuna metafora asta.
In fine, cred ca ar trebui sa fii mai critic cu tine insuti si sa nu publici orice. Un text bun face mai mult ca 1000 de texte mediocre.

Plina de umor si ironic-compatimitoare epigrama obtine printr-un minim de cuvinte un efect maxim. Formal si material perfecta (nici nu mai zic ca ar putea trece drept o critica voalata a capitalismului scelerat), epigrama asta merita o stea!