Paul Bogdan

Ioană, te-ai ascuns în iarnă, te-ai ascuns doamna mea sub nea, sub neaua caldă. Mă frig mâinile când pipăi zăpezile după tine. Când îți caut trupul îmi ies aburi din pieptul gol,

Nu am mai simțit atât de multă durere. Toată strânsă într-un singur punct de parcă toate cerurile și sub-pământurile s-ar fi adunat într-un singur bob de neghină. L-au aruncat vânturile

O minune, ca o explozie m-am născut, un început, o stare de gratie, un răcnet fără imitație, o inspirație de viață, de suflet netot, poate peltic un ecou țâșnit din nimic si din

Să nu râzi de îngerii mei șchiopi. Le-am petecit aripile cu bucăți din mine și le-am desenat pe față zâmbete de fericire. Zboară în jurul meu în zic-zac ca liliecii și stau o clipă sobri,

Nebunia ne-a cuprins. Ne-a prins pofta de a face de-ne-făcutul și, ca doi bezmetici, ca doi pițigoi fluierici, pătați de roșu și de ne-înțelepciunea noastră, ne hârjonim prin frunză

Rece, prea rece! Alunec, am înghețat de nici timpul nu-mi trece. De frig se suferă, se și moare, se neîmplinesc două vieți a căror clipe sunt fulgi, timpuri despărțite, stătute,

Luna este neclară în seara aceasta, se ascunde după norii gândurilor noastre, mai jos de astre, mai sus de împliniri, de dăruiri. Strălucește undeva, pe orbita frântă a trecutului nostru,

Plutesc visele în tine, mângâindu-ți genele cu tresăriri, cu amintiri deformate de roșul genelor din pleoape. Cred că acum zbori, ai o victorie pe chip, ți-ai întins mâinile către sori,

Știu că doar vremea asta mohorâtă poartă vina, cu noroiul ei aproape maree, cu grindina, cu începutul de ninsoare, cu griurile lipsite de soare. Știu că nu ești tu cea care nu mă mai

Hai să ne construim un cal, prietene! -îți strig- sau măcar un dor de călărit să ne sculptăm din bucăți de femei căzute dintre coapse, plăceri înmărmurite de frig. Să-i naștem nechezatul

Scrisoare deschisa membrilor Consiliului Uniunii scriitorilor din Romania întruniti la 10 noiembrie 2005 la Bucuresti Elancourt, 8 noiembrie 2005 Domnilor Consilieri, În calitatea mea de membru al

Domnilor, puneți-vă centurile de siguranță, Astăzi aterizăm pe strada mea ascunsă, Stingeți-vă țigările când becul de la ușă Va lumina un roșu plin de importanță. Domnilor, vă așteaptă un

Demult, primăverile îmboboceau îngeri dar acum, după veci scurți de zăbavă, mi-i îmbătrânesc dându-le formă de fluturi sau de puf de păpădie. Zboară altfel, zboară scurt, zboară

Aveți veleități de înger căzut. Nu mândria ascunsă precar, de femeie frumoasă, și nici pieptul lăsat cu nonșalanță să bată ochii străini ca un amnar pe oțele sau ca două tăișuri de

Să ne trezim din angoasele noastre turtite de ritmul ploii și de umezeala ei. Se crapă de primăvară, de frunzuliță, de frunză verde, de frunză-frunză. Soarele cade în ochii mei și-mi