O întâmplare

In primul rans este evident contrastul dintre titlu (\"O intamplare\"), care anunta ceva banal si tonul grav din poem. E un text care trateaza marile teme (viata, moartea, nasterea), cele care sunt cel mai greu de tratat pentru ca s-a scris despre ele de mii de ani si e aproape imposibil sa scapi de locuri comune. E bizar ca autorul acestui text reuseste sa o faca, desi simbolurile au fost si ele folosite de mii de ori pana acum: tarana, pamant, lapte, sange... Asta e semnul calitativ cel mai bun al poemului. Mesajul poate fi inteles pe mai multe trepte: \"mainile umede\", laptele, sangele pot reprezenta ideea de nastere, vazuta si ca descoperire sau cautare. Dar cred ca semnificatia esentiala este una religioasa, mai ales prin sintagma \"trecătorul care sângerează din dragoste\".

este o poezie buna. trebuie sa o citesti atent ca sa ii prinzi sensurile. la prima vedere pare simpla, curge usor dar versurile se rasucesc ca o spirala ca si cum se deschid unul dupa altul. e o intamplare cum am venit pe pamant; o intamplare in care ne-am trezit. in poezia aceasta l-am simtit pe Hristos. mi-a placut ce ai scris astazi. te respect ca om si poet. prietenesc

Citind poemul tau, mi-am adus aminte de Calinescu, depasit sau nu, care spunea ca poezia e o incantatie ce promite sa reveleze niste adevaruri fundamentale, dar nu o face, transformand insasi incantatia in ultimul adevar fundamental posibil.

Astfel poezia iese din domeniul vizibil al concretului investigabil intrand in dimensiunea ambiguitatii generatoare de sensuri in functie de universul specific al lectorului, intr-o combinatie de intelesuri si posibilitati tinzand spre infinit, asa cum i-ar fi placut maestrului Borges.
Cam asta vroiau sa spuna si doctrinarii lirici care cereau ca poetul sa nu precizeze, ci sa sugereze.

Ai reusit asta in poezia ta, incifrand o multitudine de sensuri in putine cuvinte, dar atent dozate, conform emotiei brute initiale. Se simte controlul dobandit prin exersare...

Foetusii \"căutând viața printre pietre cu mâinile umede\" aduc o imagine cutremuratoare de tragedie antica, in sublimarea durerii absolute de a fi viu si de a simti.

\"izbindu-se de pereții lumii acesteia strâmte,
scâncind\" imi aduce aminte de spaima fara nume a lui Iona, de calvarul existentialist al sisifului camusian, de tragedia la purtator a fiecaruia...

Pane, filozofie-religie-cultura, de acord, dar poezia trebuie sa sune la creier prin ochi si prin ureche!
\"în care totul se rescria pe țărână.
Un cerc,
pe care trecătorul care sângerează\"
3x\"care\" in 3xversuri dintre care :-) 2x\"care\" intr-unul singur la distanta de doar un \"trecator\". Acuma, ce sa zic si eu, \"care\"/\"care\", nu?
Bobadil.

sunt atat de incurcate cuvintele incat am impresia ca e o cimilitura. de acord cu Andu, de doua ori \"care\" intr-un vers e prea mult, mai ales ca il vezi si cu un vers mai sus.
apoi in primul vers ar mai fi:pe_pe_pa (pe...pe pamant) sau unii_noi_ne_na(unii dintre noi ne-au nascut)
nu-mi place:\"lumii acesteia stramte\". mi-ar fi fost mai usor sa citesc \"acestei lumi stramte\". cum ai scris tu m-a facut sa ma poticnesc si era aproape sa cad, dar m-au salvat ultimele versuri, foarte frumoase, de altfel:scancind/ plin de lapte si sange.primele versuri au valoare simbolica,remarcata prin prezenta genunchilor ca simbol religios al puterii. unii dintre noi suntem nascuti pentru a fi supusi(erau sa scriu suspusi :)) si nu ramanem decat sa supravietuim cautand viata printre pietre, adica printre acele piedici pe care ni le ofera conditia de slujitor a cuiva. mainile umede nu apar intamplator, e o subtila prezenta a apei, aceasta fiind insasi un simbol al vietii. mama, ca simbol al originii, va dispare fiindca in momentul nasterii noi vom predestinati pentru ceva anume, pentru ceea ce va scris pe tarana.referitor la partea a doua interpretarile pot fi multpiple si asta din cauza acelui cerc, nu stim exact ce a vrut sa exprime autorul. eu l-as lua ca o imagine a sinelui, chiar a celui trecator care isi doreste implinirea in dragoste, sa fie un tot intreg cu persoana iubita, mai ales ca autorul adauga mai tarziu ca in timp ce se rostogolea cercul indragostitul se implinea. e o reala legatura intre aceste doua simboluri si se intrepatrund la un moment dat. cam atat. mi-a placut poezia, pacat ca partea tehnica schiopateaza un pic.

Partea tehnică...
Ei bine, \"Trecătorul care sângerează din dragoste\" este un simbol des întâlnit în poeziile mele iar gramatica limbii române îmi spune că acolo este necesar un:\"pe care\". Desigur că am să reformulez. Înecat de idee am trecut peste partea ei zgâriicioasă.

Pe unii dintre noi chiar ne-a născut pământul,
în genunchi,
căutând viața printre pietre cu mâinile umede.
Mamele noastre puteau să moară din acea clipă
când totul se rescria pe țărână.

Cu alte cuvinte, chiar dacă veți lua în considerare, chiar dacă nu, mi-a plăcut. O după-amiază fericită și o Noapte bună.

pe unii dintre noi ne-au născut
fără genunchi, doar
aripă, una singură îndreptată spre cer
Căutându-ne viața
în scurta tresărire
imitând zborul
mamele noastre au învățat să moară
născând
și ne-au pus în lapte iubire cu părere de rău
știind că prin noi
moartea-i perenă
toate viețile sfârșind în ea, aripa
rămâne cutezanța mamei în iluzia că o va birui

variantă
prunc fiind atunci
am murit pentru mama
nu-mi știe scâncetul
prin pereții lumii acesteia strâmte
era o crăpătură
prin care m-am rostogolit
aripa îndreptată-i spre cer și acum

cu stimă și considerație pentru autenticitatea scrisului
și profundul minții
cu scuze pentru a nu se interpreta că răstălmăcesc un vers scris bine
doar vin cu \"întâmplarea mea\" vă urez sănătate
Valeriu Dandeș Ganea

Din pacate poezia ta este prea formala, respectand canoanele religioase si nicidecum o metempsihoza, o filozofie care sa te faca sa cauti. Mesajul tau, criptat in jurul acelorasi idei invechite, poleite cu unele expresii destul de pretentioase, nu are claritate si nici patos.
Imaginea poetica este extrem de confuza, un cerc in palme care se rostogoleste se izbeste si scanceste, o inlantuire, aranjare de verbe, intr-o versificatie estetica, da estetica cu desavarsire, de aici si repetarea strofei intregi
Paule, odata scriai cu patos repet, acuma ai inceput sa faci poezia cu rigla, iti cauti cuvintele, le aranjezi, le dichisesti, oricat te-ai chinui, nu te patrunde, se reduce la rangul de poezie grea,, bla bla filosofica
Ai devenit filosof Paule ? Treptele rugaciunii iti induc o stare filosofica mai nou ?
Ce sugerezi tu in aceasta poezie Paule ? Este ceva stimulativ aici in afara de platitudine ? Este ceva miscator si meditativ prin profunzimea actului artistic sau prin largimea actului estetic si simetric pe deasupra ?
Nu iti mai vorbesc de nenumaratele greseli de exprimare, stangacia poetica este evidenta, nu iti mai vorbesc de trecerea pretentioasa de la prezent la imperfect

pe care trecătorul care sângerează din dragoste îl poartă pe palme,
se împlinea atunci și se rostogolea-rostogolea

Poezia nu curge Paule, stii bine asta, se vede ca ti-a luat timp, se vad carpelile poetice

Ceea ce ma fascineaza si mai mult este lejeritatea celor care apreciaza textul, dand verdicte fara a patrunde dincolo de artificialul poeziei, apeland la definitii si autori celebrii, dar nu ma mai mira nimic...

Textul este plat, imi pare rau

Ionuțule, devii fantastic pe zi ce trece... bravo!
Poezia asta n-are pretenții, e scrisă și gata. N-a plecat nici de la religios, nici de la metempsihoze, nici de la alte alea, ci de la simplul fapt că, odinioară, româncele nășteau pe pământ, stând în genunchi, pentru a-și ușura travaliul. Tot pentru ușurarea travaliului se țineau de gâtul soților. Restul.. mâinile umede, trecătorul, cercul, lucruri facile, ușor de perceput până și pentru cineva mai slab de cap.

Nu văd unde este trecerea de la prezent la imperfect.

Acribioasă atitudine a trecătorului.