singing for the lonely (c.ocaine #14)

Deja-vu, in toate sensurile, poate mai curand decat explozie e o implozie, ca o inflorire din noi dpre noi insine.

poem bun, domnu Ruse

Te rog și aici să faci comentarii literare pe text. Majoritatea comentariilor de pe textele tale și cele pe care le lași pe textele altor autori - iar ei îți răspund în același stil, inevitabil - sunt nonliterare și se apropie de discuțiile de pe forum sau chat.
Este de ajutor pentru orice autor un comentariu pe text, o minimă analiză, nu doar drăgălășenii și pupicei etc.
Mulțumesc.

nice. primele versuri din ultima strofă sunt cam discursive: \"impresia e întotdeauna că într-un moment
vei crăpa brusc în toate miimile astea străine
o explozie scurtă, de sticlă\", probabil și datorită adverbelor care îngreunează, \"întotdeauna\" și \"brusc\".
prima strofă în schimb e foarte reușită, ca și ultimile două versuri. poate mai meșterești la strofa a doua.

si mie imi suna putin plastic in unele momente unele exprimari, dar nu stiu, poate asa am simtit eu atunci ( desi nu e nicio scuza ) plastic :D.

singuratatea e una, zici, impresia despre ea alta (parca zici si asta). imi place ca in locul clipei/momentului apare \"constiinta in care\". e ca si cum doar despre superglue stii ca lipeste, dar nu uneste miimile astea straine. e dinamic, e scurt si are drept chorus un \"tot asa\" aparent descriptiv. cand nu stii de unde cunosti, canti, de parca ritmul...:)

un mare ascet expunandu-si convingerea ca singuratatea nu e mai buna decat singuratatea a fost intrebat de ce nu este singur
deoarece
a raspuns ascetul
singuratatea nu este mai buna decat singuratatea
este doar mai lunga
cam asta am inteles din pelteaua de mai sus

ideea, corecta psihologic, dar numai in depresiile grave, ar putea fi socotita drept punct de plecare pentru o scriitura mai consistenta , care sa-i sustina gravitatea
este o sugestie, evident, ar fi interesant de incercat

eu cred ca poemul e bine construit, desi intotdeauna e loc de mai bine. poate ideea descompunerii ar putea fi redata si la nivelul formei versurilor, care par sa fie destul de cuminti. impresia ca intr-o zi va exploda totul este de fapt tocmai certitudinea unei permanente (re)identificari cu propria persoana.

Mi-a placut foarte mult descrierea singuratatii acesteia, a descompunerii; ideea ca parul, nasul, devin altcineva...cred ca enumeratia asta, care cuprinde incet toate partile fiintei este sugestiva pentru a evidentia \"procesul\" descompunerii.
Si singurul lucru care te-ar putea \"lipi\" de tine insuti este a avea un sens, care devine un fel de superglue...
Indiferent de ce s-ar fi spus despre poezia asta, mi se pare suficient de puternica, suficient de sugestiva. Mi-a placut insa ideea lui Ovidiu Baron, ca si dispunerea versurilor ar putea contribui la forta poemului, la conturarea ideii de descompunere...

singurătatea copacului e o stare de descompunere
în care fructul devine altcineva
frunza altcineva, rădăcina la fel
creanga dreaptă creanga stângă
tot așa
devine o formă de bucăți fără nume
fără un sens conturat pe post de superglue
impresia e întotdeauna că într-un moment
va crăpa brusc în toate miimile astea străine
o explozie scurtă, de lemn
inevitabilă în existența în care
fiecare inel e un copac pe care
nu știe de unde îl cunoaște