A mea străină

O undă din părul ce-l piepteni în fiece dimineață, semn de întrebare al răzvrătitelor nopți ce le petreci neștiută de mine, se așterne cuminte în văzul meu, pe lumină de zi și ascunsă-n lumina aparenței, mă-ndeamnă mereu, mereu la visare. Mi te închipui așa cum altcineva te știe desigur, plină de zâmbet, lipsită de rictusul buzei ridicate a politețe. Te privesc cu ochii aceluia care te vede în intimitatea clipei de mărturisiri, deschisă, feminin vulnerabilă, plăcută. Stai așezată la masa ta, la care nicicând voi ședea, în grupul tău, în care nicicând voi intra. Îți mângâi reverul taiorului negru, săruți paharul absentă. Te gândești poate la acel cineva și la clipele în care vei putea să nu mai fi tu aceea de acum, sobră, distantă, străină de sentimentul și puterea cu care desigur, poți să arăți că iubești. Ești o femeie ca oricare alta. O femeie singură în mulțimea din care lipsește el. Ridic paharul privindu-te prin materia-i rece și te beau, sorbindu-te-ncet, mulțumindu-ți că în seara aceasta nu m-ai privit. Pan 20.03.2002