Ottilia Ardeleanu

vortexul colorat al simțurilor un răsărit printre copaci mii de păsări cu penaj extravagant mii de suflete iubindu-se întru marea pace noi doi flirtând cu anotimpurile într-o rotire completă

de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt voi folosi numai icoane de emoție și bine-nțeles de proporție plăcut nașpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă

mi-a crescut un cireș în piept cel mai tare mi-a plăcut când s-a copt te-ai urcat pe furiș eu nu știu unde eram ai cules o cămașă de in și buzunarele mi-au mărturisit cât sunt de dulce m-ai

ești al doilea dumnezeu care face creația în mine și doare al dracului când trebuie să taie un sân să mute inima să întoarcă sensul sângelui mă dori iubire la terapie intensivă

suntem trunchiuri așezate alăturat ne uscăm cu vremea ne strângem prin evaporarea sevei sanguine mirosim a dragoste de pământ și de noi înșine creștem cu greu ozonul vieții ne lepădăm

lan de rapiță- galeria de artă plină de chinezi chinezărie- la autoservire pilaf de orez de pandemie- pe zidul chinezesc stau agățate măști

la jumătate de preț viața o baterie externă cu încărcare solară înveliș de silicon rezistentă la șocuri praful de pe tobă și paiul din ochi ideală când urci muntele speranței la drumeții

Jurnal. Când ei nu i-a mai păsat, s-a dus totul de râpă. Și de unde nu era Dumnezeu, acum chiar că intraseră în Marea Rătăcire. Apartamentul cu două camere dă spre ghiol de parcă ar căsca ochii la

acesta este un parc altfel mai întunecat mai verde mai prins în sfori și trepte de lemn bucăți din copacii tăiați pe după ei mă ascundeam cândva de lume sforile jucau păpuși spuneau povești

atipică viața doar n-o să facă infarct acum merg mai departe spre soare lucrează la drumuri și poduri de maree melcii mai puternici decât sisif pe lujere ciupite de larve ca niște idei fără

ziua noaptea duminica în post ori după slujbe pe water closet când te-apucă forfota politică ideea că ai putea depăși ca-n filme de față cu mama cu prietenii cu profii care au picat examenele

dorule ce stai p-aci mă nu vezi că am de
 vânturat făsuiu iote în bătătură la ion e destul loc hai că nu-mi văd capu (20 mai 2012)

apeluri matinale pun flori la urechi anii au parfum ademenitor pe degete o mătase dezlănțuită rătăcesc simțuri succed tăcerea geologică cea mai blândă seamănă în fiecare lucru prejudecată ești

* planta cățărătoare văzută de la geam trece prin mine din vene cresc frunze și flori sunt un copac luat în brațe cu asaltul juneții am umerii ciuguliți de păsări mici naive degetele tale

Drum vampiric lăptos nedeslușit Alb mânjit pe câmpii siluete cenușii Dinții soarelui s-au cam știrbit Năluci apar și dispar împreună Pe rând peisaje și gânduri de humă Singură de ceață

din mine se aud clopote ca atunci când paște o turmă pe sufletul meu crud mieii neștiutori îmi zburdă să mă tem oare de ochii lor plânși cumva să mă bucur atâta timp cât mai sunt oameni

dimineața e franjuri soarele uleios îmi stă pe umărul drept toate umbrele s-au adunat ca de o-nmormântare cu batic roz noaptea încă se furișează pe străzi o cenușăreasă frumoasă mă gândesc la

pe Camelia Opriță și pe Stela Cioban care nu acceptă comentarii la textele dumnealor. Este clar că în situația dată textele nu vor rămâne decât în pagina de autor, loc în care vizibilitatea

am împărțit atâta poezie încât Dumnezeu ne-a zis nu mai am trup ne-am rupt mâinile picioarele mintea și am făcut un Dumnezeu ca pe un om de zăpadă se topește în

doar silueta vântului mută aerul dintr-un loc în altul câte un plumb se aruncă în apa verde-posac sonde nădușite măsoară nivelul de empatie a oamenilor podețe între ei și

Jurnal. Oriunde ești, atmosfera rămâne grea de amintiri. Am găsit, ieri, în gardul de jnepeni o filă de pace, o scuză albă cu foșnetul unor aritmii de vreme. Vântul se lupta să o smulgă, nu știu

oricât aș fi vrut să mă mut tabla mea de șah nu a existat niciodată n-am fost niciuna dintre acele făpturi prinsă între degetele vreunui înțelept care să facă mutarea de succes și apoi nu mă