merg
pe cerul de ceruză
scânteiază
de partea cealaltă întuneric
trec oameni
arar
se ivesc cuiburi
aureolate
sub tălpi
ciupesc greieri
calc și ei repară
coarde încremenite
natura
văzui pe tanti aglaia pe măturetă
fix la sensu giratoriu
se roti până făcu șanț
de putură să bage toate cablurile cu care
s-a înnodat tot orașu
de la dumnezău încoa
se ridică dintr-odată și
miroase a ziduri de zăpadă
ridicate cu mâinile până la îngheț
lumina din lămpi se împrăștie derutată
umbrele mele sunt singure
încerc să le vorbesc
ele își schimbă forma de emoție
copacii par
ninge
peste dragostea mea
face mormânt
alb monoton
ninge
cu fantome
neașteptate dune imaculate înghit
roboți de gheață aplecați
asupra vieții
ninge
năvalnic astupă tot ce e al nostru
de ce dai mă cu paru
crezi tu că voi fi mai bun
mai în fruntea partidului
mai cu micii fumegând pe grătar și
promisiunile mai curate
de ce dai mă cu biciul
crezi că sunt vita în colectivă trăgând
mă întorc la tine dintr-o poezie scrisă pe manșetă
la o masă în mijlocul sentimentului verde
străpuns dintre dalele zilei
două gânduri subtile își vorbesc
istoria acelor locuri prea vechi pentru
se scutură de vremuri
răspândind polen din trecut
strănut
imagini voalate se răzlețesc
la pândă tăcerea
scorbură pentru timp
doamnă cu suflet singurătatea
își lasă papucii pe trepte
fiecare ducem greutăți
pe un umăr pe amândoi
uneori și de picioare
ne privim smeriți
unii mai de sus alții
creduli ori nu
uneori nu vedem decât
marmura
nu știm să admirăm
ce duce amfora în trupul ei decât bogăție
o femeie dăruiește din preaplinul existenței
câte drumuri n-o fi urmat și câte nu s-au negociat
peste capul ei acoperit de marama prejudecăților
poartă
pe drumul cotidian statui și umbre
toamna încremenită în aramă un coș plin de fructe
arome plimbându-se nori deasupra simțurilor mele
răscolite de un dor cu aripi
reprezentări ale
de-ajuns să mă privești
ca pe-o icoană
cămașa se descheie singură
coboară trepte de mătase
pe rând toate
se desfac
la picioare efecte
mă învelești repede
cu dragoste
deși nu e nimeni cu
ai zice că în lumea asta nimeni nu mișcă. ușile sunt grele și scârțâie îngrozitor. se trântesc sictirite. cu o față întunecată de resentimente. cu cealaltă, fadă. și dacă încerci să intri, e
platonic
și în contratimp fiecare
în dormitorul lui
de pe planetă
vise lucrează
steril
ne trezim
când o durere țipă
să iasă din noi
pui de vultur
primăvara mereu o bărbie
pe un umăr la
când scutur lucrurile mă gândesc la tine
și parcă pierd cu fiecare fir de praf câțiva metri
și multe personaje din cărți
te situezi pe partea luminoasă
mi-au plăcut mereu luminile străzii
picături jucăușe se gâdilă între sânii mei
fierbinți ca două pâini aburinde
pe care le-au frământat mâinile tale
până le-au înflorit
au rămas la dospit sub privirile-ți pofticioase
în cuptorul
oamenii trec prin inima mea
ca dintr-o țară în alta
cu bagaje
mulți strecoară obiecte ascuțite
o stivă
la intrare
unii nu se mai întorc
câteodată sunt acoperită
de mâzgă
(26
între un suflet zdrențuit și un cerșetor
nu este mare diferență
dacă pui în balanță
nevoile de care suferă
tremurul interior
intemperiile
mobilul pentru care
se îngroapă în
Plouă îngrozitor de trei zile și trei nopți. Pământul este îmbătat cu apă chioară. Se clatină. Se duce la vale, se duce de râpă, se duce. Dintr-odată, peste tot numai jgheaburi: streșini, limburi,
E de-ajuns să se înceapă cu stângul. Cu critica neagră, că se adună ca la mort. Și, în loc să tacă, să păstreze un moment de reculegere, încep ca țațele, bârfa, în timp ce mănâncă fără suflare
Țonțoșina face ochii mari. Doi bulbi gata să înflorească aspecte nebănuite. Își face singură pistrui dând la o parte, repezit, lingura cu pastă din fructele cele mai alese. Nu vreau este felul ei de
plouă de zile bune plouă ca în macondo
plouă și nu dau de Dumnezeu
mi-am pus o pelerină și am ieșit
nimeni pe drum totuși în pustiu Îl simțeam
m-a tras de mână când să trec linia de tramvai
fără
doar în măsura în care mă mai poți privi
dincolo de gestul acela prin care
orice nuanță orice obstacol
vor fi îndepărtate
și ne vom abandona
din capul locului
plăcerii de a rosti cuvinte