ptiu

și mai e și 5 d, datul cu laicul. Ideală punctuați! Permite să te joci cum vrei

cu lacrimi, dar ai dreptate, e de dat, de jucat, de țurai țurai... :))))
mulțumesc, Dorule. bucuroasă de comentariul tău.

Iubim anacronic şi replicăm la umbra unor valori străine, dar superioare. Trăim dominând. Ṣ̌i scuipăm în sân, să ne ferească bunuŧu'...

O bijuterie intimistă şi surprinzător de behavioristă.

Ştii ce urmează să îți propun, nu?

Felicitări!!!

cuvintele tale mă încurajează de fiecare dată și cred că e tot ce poate fi mai benefic pentru un creator de cuvinte întortocheate, sau deocheate. mulțumesc e prea puțin.

Un poem care se înfige ca o coasă veche în pământul resemnării colective. Ritmul lui pare simplu, aproape oral, dar fiecare vers lovește cu forța unei metafore pe care o recunoști din viață, nu din cărți. Un poem de revoltă mocnită, scris cu o luciditate care arde ca soarele peste ulița prăfuită a satului românesc. Respect, doamnă Ottilia – v-ați pus indignarea în vers cu un haz amar ce taie adânc.

dragă Andrei, cuvintele tale sunt binefăcătoare pentru eul creator.