Ottilia Ardeleanu

ce lucruri a pus pe picioare Dumnezeu aici pe pământ cumva https://www.youtube.com/watch?v=uBSw83tKmFM sau https://www.youtube.com/watch?v=zMQedlrY4cM ori https://www.youtube.com/watch?v=vzfM5

respirație caldă ral de soare zăbrele verzi gâturi de trandafiri zgâiți castani aprinși vântul căznind să sufle prin nările unui grifon trecători cenușii plutire gânduri în traversare lovituri de

nu mai număr treptele până la iubire sunt multe și timpul meu prea scurt prefer o plimbare prin pădure gânduri care să se risipească în eter libertatea murgului pe care l-am crescut în

Cu volumul de faţă, Daniela-Luminiţa Teleoacă se află la cea de a doua carte de poezie, după ce, în anul 2018, la editura Ars Docendi – Universitatea din Bucureşti, iese de sub tipar În absenţa din

am lăsat-o să zică în poartă să se asmută asupra mea asupra dragostei mele tendinței de a-i iubi pe ei mai mult decât pe ea ființa umilă care scăpase acele cuvinte cu intenția de-a fi auzită de

crivățul a împachetat casele noi jucării aproape lângă fiecare horn un pescăruș se strânge fundă lăsându-ne cadou cineva a împodobit un brad de oameni cu ochii aruncați ici-colo multe

vere e unu de-mi duce grija mama lui de l-a făcut era femeie de la țară n-o știu dar mi-o imaginez că și eu sunt de spiță româncă dată-ncolo de fâșneață că de mică luai greu’ de la părinți de la

femeia își puse obrazul cum ți-ai fi așezat la ghilotină capul învinuit că exiști tai calea unora dintre cei care se categorisesc dumnezei dreptatea stă la mijloc în costumul taior

A treia zi de când benzinăria este goală. Nu mă îngrijorez, deocamdată semnalizatorul de combustibil se luptă cu propria scădere a nivelului de trai. Din radio ies ecouri reggae, bruiaje și

azi ești făr' de cusur și știi je t'aime toujours ce galeș mă privești aproape că nu ești din lumea asta fadă mereu pusă pe sfadă de te-ai gândi un pic să facem din nimic o sută de

un gest dezamăgitor neașteptat de tăios dintr-un suflet pe care l-am numit bun am trăit cu încrederea că poate fi mereu mai bun decât sufletul meu și l-am iubit cu nebunia rebelă din

degeaba pun de cafea urmele nopții nu vor să se dezlipească am o cumplită durere de cap ambulatoriu visele m-au înțepat ca seringile în delir zorii mă sărută pe grumaz de parcă ai fi tu nu mai

pornesc de la poetul ciobit într-un colț tot mai acomodată cu imperfecțiunile un haos mai mare în pântecul zilei nu am văzut oamenii să se excludă din propriile locuințe pentru un anotimp care

zid impasibil fotoliu cu brațe de cărți deschise și haina părăsită în grabă masa de fag laptop la lucru vază de sticlă cu flori de câmp și pietre de râu portretul unui adio dar rămân cu tine

ce bine lângă mama ea poate tu profiți de asta vrei aia vrei ailaltă câtă vreme poate căra pentru tine poate sta la cozi se poate da peste cap pentru binele tău apoi te desprinzi ușor de

despre strada mea fără gropi vă spuneam despre terenul neted despre verticalitatea pomilor tăiați ca să nu ne cadă în cap despre piatra care a fost luată de pe suflete și turnată pentru

ea este o terra în miniatură continent lângă continent oceanic plângându-se pe sine rostogolindu-se murind în sine însăși terră cu terră miliardele de lacrimi din populația de iarbă mă scutur

iată o clipă mică-mică dar foarte ascuțită, te poți înțepa și, cel mai rău, este că poate să-ți intre pe sub piele cu indecență microscopică și să se miște în voie, cu indiscreția unei iscoade, fără

ca tăcerea din nămolurile încâlcite în odgoane, scânduri, parapete, trupuri, bucăți de trupuri. senzația de lipire, de năclăială, glisare continuă, instabilitate. plagă peste plagă. aerul

urcă în mașină la autostop pe variantă zăpada încă nu s-a topit e mohorâtă bate vântul de parcă îl gonește cineva cerul se arată ca de înmormântare câteva păsări în zig-zag decupează singura

gândurile escaladează întruna zidurile groase de constrângeri din ziua în care cineva m-a depus ca pe o coroană de flori pe mormântul propriei vieți supraviețuiesc cu un șiș în inimă și