plâns de iarnă

e cea mai bună,
din punctul meu de vedere...
Finalul e emoţionant,
transminţând mult,
într-o amărăciune aproape palpabilă...

Un text care mizează pe sinceritate (din ce în ce mai rar întâlnită în ziua de azi) şi pe iubire. Iubirea clipei, a momentului prezent, a plimbării prin pădure, a alergării prin ploaie. Sau iubirea pământului, pământ care poate fi din nou roditor... Este o reîntoarcere, aici, la simplitate, la natură, elemente ce amintesc de filosofia lui Rousseau.... Altfel, drumul către iubirea aceea îndepărtată, supremă, aproape utopică, situată în vârful coloanei infinitului, e foarte greu de atins. Lupta cu timpul, provocările, apoi oboseala, epuizarea, retragerea în tristeţe, resemnarea, te întorc la punctul zero energetic, la acel zero bioritmic, punctul de la care te poţi prăbuşi definitiv sau, de la care, cu ajutorul fiecărui pas, care poate rescrie istoria destinală, te poţi înalţa. Este nevoie de puţin curaj, de o mică speranţă, poate chiar şi de un plâns de iarnă, cu rol purificator... Un text curat, dar care, îi ciuda amărelii de la sfârşit, este revigorant, precum o cafea, cu gust amar, care îţi oferă acel boost necesar.

Ștefan, mă bucur pentru emoția trăită odată cu versurile.
Ionuț Caragea, mă bucură aplecarea pe text și interpretarea acestuia.

Vă doresc sărbători cu liniște și pace!

Atunci vin-o la mine să ne plimbăm prin pădure, și să nu ne mai legăm ochii de ”moartea, singura care zâmbește ... ”în nopți albe” lăsăm inimile să zboate pe frunze, ca Aladin ... :)
La Mulți Ani Dragă Ottilia!

Îmi place întregul poem. Mi-a ajuns în suflet. Îmi place această îmbinare ingenioasă a realității cu ceea ce se află dincolo de porțile ei; m-au captivat versurile de început, pentru că pun în lumină dorințele de neoprit...

nu mai număr treptele până la iubire
sunt multe și timpul meu prea scurt
prefer o plimbare prin pădure
gânduri care să se risipească în eter
libertatea murgului pe care l-am crescut în suflet
o alergare prin ploaie prin ceață prin nori
un selfie cu tristețea și un popas în tăcere
urcușul drept fără un scop în sine

Un An Nou fericit, cu sănătate și inspirație, Ottilia!

mă bucură oprirea voastră pe aceste cuvinte cuvenite iernii și modul în care v-au intrat în minte și inimă. Mulțumesc.
Urez vouă un An Nou puternic, cu inspirație și prietenie!
La mulți ani!

În versul „iubirea înseamnă univers găuri negre căi lactee neant”, vii, într-un fel, și confirmi poetic viziunea mea fantezistă din enunțul: „Dacă există o singură „funcție de undă”, atunci aceea este iubirea, care, vorba lui Dante, „mișcă sori și stele”. Adică întregul univers, incluzând vizibilul și invizibilul.” („Dincolo de știință”).