Ottilia Ardeleanu

Răsucită foiță într-un căuș Cu ten de negru Rotocoale câte 5 Se iau la braț în lungul tăcerii Risipindu-se înspre tine Greu stor tras de forța gravitațională împotriva noastră Grav do de

Parte din ele am reușit să le vând, Suflete! Nici nu mai știu câte aveam. Dar, pe cele mai multe le-am dat pe nimic. Nici măcar pe un zâmbet, pe o vorbă, pe o strângere de mână sau pe un

pe vremea asta era sezonul culesului viile ca niște mirese aveau să-și aștepte pețitorii să meargă în case de gospodari nuntitul se făcea cât curgea mustul în albii primenite roiuri de viespi

vântul se mulează pe coapsele unei zile toride se scutură aerodinamic prin iarba fără creastă aripi cât un văzduh de gânduri se instalează la fereastră norii pot fi șterși cu mâna peste

e bine să ții lucrurile pentru tine să nu le dai drumul din colivie unele nici nu știu să zboare până la destinație au de trecut frigul din oameni e bine să îngrădești libertatea

ca niște păsări venite să-mi facă rău gânduri negre se năpustesc din toate părțile înfometate și așa de multe ciocuri deschise aripi sufocă singurătatea mea devorată de la piele începând îmi

Personaje: NUCUL DOR BUNĂTATE OPTIMISTUL SINGURATICUL NOUTATE TIMIDITATE POVESTITORUL POVESTITORUL: Dragii mei, am să vă povestesc o întâmplare. Se spune că există undeva în lume un

nu mai simt de mult lipsa oamenilor în locul lor sunt pereții cu poze uite acolo eram chiar veseli ca orbii care sunt fericiți în întunericul lor și-ar fi răvășiți să vadă cumva realitatea mai

un înger și-un demon unul pe cap celălalt la picioare când unul sforăie celălalt hoinărește printre celule ca prin alfabet amestecă și extrage de parc-ar juca scrabble pulbere de cuvinte

te-ai gândit mult când ți-ai smuls o coastă ai calculat bine la care dintre ele este cel mai nimerit să renunți ca să fiu ceea ce vrei ți-ai prevăzut suferința multiplicată anume să prindă locul

am sădit un măr a dat în rod am zis mai întâi să iubesc și am dus fructul la gură gura ta a mușcat din gura mea și gustul acela nu era prea rău am încăput amândoi în același măr felix

femeia de albastru de ochi albaștri de inimă albastră se îmbracă albastru are o coroană de myosotis albastră umblă călare pe un animal marin albastru se ascunde după o ușă albastră citește din

bună ziua bună zâua da a cui ești fată nu cumva a lu florea frate cu mitica din neamu ale ghiță de țâne pe-a lu savu ăla de vindea și pe dracu la târg marțea ăla fată cum să-ți zâc eu de stă

clopoțeii de sticlă au intrat în vibrație tresar notele melodiei noastre în urechi păsări în cuib boarea strugurilor storși se risipește perdea de mătase în fereastră ghem de frunze de

țăranu dă cu plugu de pământ de ce dai mă îl întreabă în timp ce pârâie ca un pepene lovit în burtă s-a săturat spinarea de trudă ar vrea să boierească ia omu cursa și se duce în locurile

la marginea mea cerul e un plămân bolnav de atunci o cădelniță luna arde un bob de tămâie în fiecare noapte întind un pod de gânduri până la tine merg în genunchi rugăciuni de la o

Am o teamă în mine. Una care nu doarme și mă răscolește. Dacă o vezi! E o slăbănoagă. Se ține de pereții mei cu unghiile netăiate. Iar eu, sub aparenta ei puținătate, mă defoliez. Mi se duce lanțul

întreabă-te cum arată zăpezile pe dos nu cumva au ceva de ascuns ceva al lor despre care nu vom putea afla niciodată în îmbrățișarea lor blândă s-ar putea simți încordarea unei neliniști

scutur toate fețele de masă din toate epocile pline de firimituri orașul este îngropat într-o mină de zăpadă sunt prinși oameni nu suntem pregătiți a săpa după iubire ne trebuie unelte

afară plânge un copil nu-și găsește bucuria fenomen văratic ploaia încearcă un bungee jumping peste sufletul lui câteva rufe se dau în vânt după mine vara asta ar face bine să treacă pe la un

nu m-aș încrede în tăcere șuie duduie când i se pune pata deocheata se întoarce cu spatele nu că n-ar fi frumoasă și așa dar aș vrea să-mi fie confidentă să-mi spună tăcând ce-are în

în lumină de bumbac mă dezmeticesc dar nu știu mă visează dumnezeu lipită de pieptul lui liniștea ca o țesătură moale mă strânge acum și colțurile casei sunt steaua sub care m-am născut ca o

îmi făceam de lucru prin curte măturam frunzele toate erau la locul lor dar trebuia să mătur frunzele și numai în dreptul porții ochii neastâmpărați săreau gardul în timp ce îngânam un

înșiră mărgele cenușii dincolo de mine trec mașini de la stânga la dreapta și dinspre dreapta uite-o pe ana ce-o fi căutând între chiote doi pescăruși se opresc pe clopotniță bat din