Poezie
ce văzui eu cu ochii mei să vă spui că dacă ar fi fost la ora cinci era vai și-amar de satele voastre
1 min lectură·
Mediu
țăranu dă cu plugu de pământ
de ce dai mă îl întreabă în timp ce pârâie
ca un pepene lovit în burtă
s-a săturat spinarea de trudă ar vrea
să boierească
ia omu cursa și se duce în locurile ălea
nu mai e câmp nu mai e brazdă
nu asta vruseși își zise în gând
să nu-l audă ceilalți
(care)
viața se duce de jos în sus mă și fiecare
gust se plătește
orașul ia formă geometrică
regulată pentru orice
depășești trebuie să dai socoteală
și să vrei să stai la umbra unui
copac nu mai găsești nici pe-l sădit
începi să te întrebi
unde e praful de altădată aș umbla
desculț
ceva zgârie
nu mai sunt oameni cu care să împarți
câte-o bucurie mai multe
depresii înghite în sec un narcotic
puternic de iluzii
țăranu o ține pe-a lui la țară
dobitoacele ultimele mărturii ale lui
a fost odată
macaraua de coadă să ridice alte
iluzii până-n ziua de-apoi
greu de găsit pe hartă
cu gipiesu
bag samă țăranu
e pe ducă
țăranu
vrea vilă în oraș
001.715
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ottilia Ardeleanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 178
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Ottilia Ardeleanu. “ce văzui eu cu ochii mei să vă spui că dacă ar fi fost la ora cinci era vai și-amar de satele voastre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14028484/ce-vazui-eu-cu-ochii-mei-sa-va-spui-ca-daca-ar-fi-fost-la-ora-cinci-era-vai-si-amar-de-satele-voastreComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
