Ottilia Ardeleanu

nu sunt în apele mele am primit un telefon aseară m-a neliniștit am fumat mult dacă arunc o privire în scrumieră zac vreo zece mucuri fără chef de viață mi-am făcut un ceai am citit ceva

pun un picior și aștept îl pun și pe celălalt alături apa îmi face măsurătorile mă apucă de tălpi urcă pe coapse mlădie albastră îmi crește inima își notează în memorie și merge mai

pământul peste care am trecut greu cu plugul cu sapele cu boii cu nădușeala gândurile copilăria părinții bunicii cu osteneala prazul și mămăliga mă-sii de viață l-au luat odată pe la

îmi lipsești și văd toate lipsurile din jur dinlăuntru nu mai este acel ceva de care doar tu știi liniștea dintre noi mă sperie într-atâta este de copil care tocmai la ora de sport se

stăm cuminți în casă în timp ce la tv se anunță coduri de bare stăm prea cuminți lângă o tăcere care are multe de spus stăm și nu e bine dar cine poate spune când e bine uneori cred că

viața este o risipă un meniu aristocratic servit sub candelabre care plagiază lumina un aer condiționat de rochii bătute cu swarovski și papioane o formație de dansatori greci îmbrăcați un

mai întâi mi-ai declarat ce-ți place la mine ai făcut niște asocieri cu femei speciale m-ai situat pe o treaptă înaltă m-ai tutuit m-ai alintat m-ai simțit ca pe un înger cotidian dacă se mai

vere e unu de-mi duce grija mama lui de l-a făcut era femeie de la țară n-o știu dar mi-o imaginez că și eu sunt de spiță româncă dată-ncolo de fâșneață că de mică luai greu’ de la părinți de la

cu ochii mari cu barbă blugi geci teniși armata făcută dosare subraț ochelari țigări râsete fluierături coridoare săli profi exclamații am reușit să știi nu e chiar așa vezi să nu te oprești

fraților nu suntem aci spre pizmuire ci pentru a ne lumina unii pe alții căci afară de dumnezeu nu e nimeni atotștiutor în ale scrisului vieții masa literară în mijlocul bisericuței de

copile ieși din mine ridică-te i-am zis cum putusem eram mută și el s-a sculat aproape gol a fugit pe pajiștea cu miei m-am simțit ca o casă părăsită auzeam pe dumnezeu curățând coșul

degeaba citești atâtea cărți dacă nu pricepi niciuna vezi de studiaz-o pe-ntâia iar omul cu ochi adânci ca lacurile de munte își deschise palmele femeia se aplecă deasupra lucrului bine

dumnezeul tău nu de pomană a zis trimit femeia aceasta la tine vezi de citește-i chipul și încrede-te în cuvântul ei nu minte nu hulește nu suspină când își pune mâna pe umărul tău

n-ar fi nimic fiindcă mama mi-a spus nu te mai pot ține cartea celor șapte și m-am dus pe drumul meu am bătut la prima poartă omul m-a primit cu vorbă bună camera aspira un cer de cerneală

las pe hârtia asta dovadă a genocidului silvic a poluării distanței dintre oameni n-am atentat la voi ci la cuvintele voastre românești cum sunt nelipsite de gustul pâinii cu sare că m-a

oacheșo câte nopți insomniace fără sunete fără paietele ispititoare în adâncuri albastre strânge-mă îndrăgostitoareo între chemările tale am gânduri mari știi tu cum e viața alături

nu prea am prețuit apropierea ne făceam de lucru fiecare în peticul lui de viață fugeam de atingeri ca de un rău de mare greșeală din greșeală urcam treptele despărțirii prea curioși de a ști ce

o singură noapte albă când ne întâlnim toți purtătorii aceluiași nume nerostit în candelă arde câte puțin din sufletul fiecăruia în trupul celuilalt flacără pe buzele aproapelui vânt de

ne va lovi pământul cu pumnii ne va lovi peste fețele noastre indiferente peste mâinile cu care am scris viața primește coroniță s-o aplaudăm ca să ne audă și să se plece dinamic ne va lovi ca

huuu lit bătaia de joc a celor care au trecut cu privirea cu degetele arătătoare cu biciul satiric l-au ascultat din gura apostolilor de cuvinte au fost în stare să-i rupă hainele să-l

țăranu dă cu plugu de pământ de ce dai mă îl întreabă în timp ce pârâie ca un pepene lovit în burtă s-a săturat spinarea de trudă ar vrea să boierească ia omu cursa și se duce în locurile

ți-ai cumpărat o mașină de dat răni îți place enorm să bați cuie să agăți tablouri cu natură moartă arhitectura mea permite ai găsit pereții potriviți să-ți expui felul de-a fi deși nu se mai