Ottilia Ardeleanu

oamenii din sat plecau dimineața se-ntorceau seara el bocănea atent să nu deranjeze moartea o lăsa să intre să se asigure că îi încap și picioarele că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi

vântul se mulează pe coapsele unei zile toride se scutură aerodinamic prin iarba fără creastă aripi cât un văzduh de gânduri se instalează la fereastră norii pot fi șterși cu mâna peste

ce stai ca o cană fără apă își frânge mâinile mama se uită așază colaci mere lumânări și nodul baticului puii de salcie crestați picură încet pe o pânză de in chinul urcăm dealul de

în curând va pleca și leopardul cum au plecat și celelalte creaturi n-au mai suportat viața asta brută în care nimic nu se câștigă în care când nu mai ai ce să mănânci ocupi teritoriul altcuiva

voia să se facă nea costică unul ca o pălugă cu suflet cu tot pe o bicicletă pe care azi ai numi-o rablă venea cu un dulău după el și cu o geantă cu limba scoasă și-ar fi făcut culcuș în

să ne spunem cuvintele acelea care ciugulesc din noi să le scriem pe ziduri pe copaci cu o culoare aprinsă greu de șters de furtuni să rămână icoane de care să-și șteargă buzele credincioșii în

să vorbești despre o fabrică o fabrică este o fabrică ea este din fiare ea este beton ei și se găsește cineva să o demoleze cu buldozerul ce poate simți ea dar să vorbești de un om

pe drumul ce-o lua pe lângă cumpănă în straie ca tăciunele treceau sătenii cum și pacea în căutarea ilincăi o îmbrăcară în mireasă și plânseră ce altceva să facă la picioarele unei fete de

moartea stătea lângă mine își făcea timp din viața ei de unde să știu eu că mă păzește să nu cad în fântână ca ai lu mitrache ș-ăl mic ș-ăl mare făceam poze pe prispa lor când eram de școală că

când se lumina bunica avea o vorbă cu mine urcă tu pe scară și adună cireșe găseam mereu alte perechi și mai dulci până spre vârf urcă tu pe scară în pătul de umple târna cum se mai zgâia

unora puțin le pasă ei vor să trăiască acum aici nu la sânul lui dumnezeu le-a dat libertate bine a făcut câți își vor da seama că au pus-o pe dos și au ieșit în văzul lumii cum ies

mi-au jupuit zâmbetul acela și tata și colegul de bancă și primul prieten și iubitul toți m-au confundat cu un miel în burta cui mă aflu nu știu mă rumegă la fel (27iulie 2013)

întunericul vine din aripi de vultur mă face cât o mierlă speriată într-o spărtură de timp misogin așezat în fața unei femei la curbura unui cer frânt de sentimente firul ierbii abstrus

Inocenția are computer. Lucrează în domeniu. Vorba vine. De fapt, nu are ce face și dezgroapă istorii. Cu mausul. Optic. Și berc. Click. Click. Copy. Mai întâi, din viața vecinilor, pe urmă din cea

mă întreb unde se duce praful care s-a ales din mașină din casă din viață din noi ceva de neînțeles spun burlanele de la streașină lacustru și cenușiu îmi vine să mă duc pe funiile adipoase

femeia își puse obrazul cum ți-ai fi așezat la ghilotină capul învinuit că exiști tai calea unora dintre cei care se categorisesc dumnezei dreptatea stă la mijloc în costumul taior

nu sunt în apele mele am primit un telefon aseară m-a neliniștit am fumat mult dacă arunc o privire în scrumieră zac vreo zece mucuri fără chef de viață mi-am făcut un ceai am citit ceva

pun un picior și aștept îl pun și pe celălalt alături apa îmi face măsurătorile mă apucă de tălpi urcă pe coapse mlădie albastră îmi crește inima își notează în memorie și merge mai

pământul peste care am trecut greu cu plugul cu sapele cu boii cu nădușeala gândurile copilăria părinții bunicii cu osteneala prazul și mămăliga mă-sii de viață l-au luat odată pe la

îmi lipsești și văd toate lipsurile din jur dinlăuntru nu mai este acel ceva de care doar tu știi liniștea dintre noi mă sperie într-atâta este de copil care tocmai la ora de sport se

stăm cuminți în casă în timp ce la tv se anunță coduri de bare stăm prea cuminți lângă o tăcere care are multe de spus stăm și nu e bine dar cine poate spune când e bine uneori cred că

viața este o risipă un meniu aristocratic servit sub candelabre care plagiază lumina un aer condiționat de rochii bătute cu swarovski și papioane o formație de dansatori greci îmbrăcați un

mai întâi mi-ai declarat ce-ți place la mine ai făcut niște asocieri cu femei speciale m-ai situat pe o treaptă înaltă m-ai tutuit m-ai alintat m-ai simțit ca pe un înger cotidian dacă se mai

vere e unu de-mi duce grija mama lui de l-a făcut era femeie de la țară n-o știu dar mi-o imaginez că și eu sunt de spiță româncă dată-ncolo de fâșneață că de mică luai greu’ de la părinți de la