Poezie
când mă ții de mână pe potecă se face că
1 min lectură·
Mediu
e soare de bărăgan
și ciulini și multă arătură și tu
mergi înaintea mea cu o pălărie
ca o scăfârlie de floarea soarelui
cu mâna la ochi parcă iei distanțe
și parcă numeri pașii
nu mai sunt atâtea miorițe încetează
pe cealaltă la bete sprijinită ca un lacăt
și fluuuuuieri și scuipi și înjuri
și nu te uiți îndărăt și
e soare de bărăgan
da
unde e grâul mă
pe urmă te oprești
bagi mâna adânc în pozânar
scoți o năzbâtie de lemn
îi umezești vârful mărunt cu limbă de moarte
îl strângi între buricele tale țărănești
și te-apuci frăție de tăiat lumea în pătrate
dreptunghiuri și alte parcele
pe o hârtie galbenă ca floarea soarelui
cocoloșită
eu în urma ta
cu baticul tras pâlnie peste ochi
să nu intre aurul să mă orbească
deh
să pot vedea întinsul pe care
l-ai împărțit pentru noi doi
i-ai pus salcâmii bostanii sperietorile fără mâneci
soarele sus pe buza cerului ca un ort
și grâul mă nene
la picioarele mele desculțe
(9 iunie 2013)
0127659
0
GM
