Ottilia Ardeleanu

Un firicel la început tâșnind din tâmplă direct pe iarbă. Acolo se face o băltoacă. Naște reptile. Colcăie, se zbenguie, împrăștie stropi care se supără și își fac drum. Înțelegerea devine

cerul din pânză freatică își așază pahare de nori cu picior. ne așteaptă. apoi toarnă. solitudinile curg, curg. în vale ne adunăm noi! ne privim de la mansardă cum vorbim în șoaptă. gesticulăm pe

m-am visat lazăr peste care se împerechează cerul și pământul într-o lumină nouă cineva a strigat ridicați piatra era un suflet greu sub el adormeam ceva din mine l-a ascultat și m-a

m-am plimbat cu carul mare minune n-o să vă vină să credeți peste câte hârtoape am dat acolo niște lunatici cu ochii mai albaștri decât cerneala gândurilor mele habar nu am să

E seară ca oricare perete mucegăit în care stele se fac a străluci pe-o parte, aceea în care nu te găsești, iar umbrele înfășoară soarele ca pe o pâine ce va trebui să-ți ajungă până la salariu.

Profesorul de fizică ajunsese directorul școlii cu clasele V-VIII din localitatea maritimă. Un domn nu prea agreat de breaslă, poate pentru că era tipicar, riguros și tăios când nu-i convenea ceva.

lumina s-a dedat strugurelui feciorelnică și degrabă iubitoare de dulce a stăruit bobului până l-a făcut sânge hristic e fierbere printre oameni dragoste tămâioasă gradele curg în pahare de

merg adesea la bibliotecă pentru a împrumuta cărți pentru că am acolo câteva activități întâlniri cu persoane dragi cu care am câte ceva în comun comunicăm bine și ne simțim bine de câteva luni

din zvâcnet de tâmplă rulouri de pulberi cosmice se roteau vertiginos în perna cu nori m-am suit pe primul vis am dat pinteni găuri negre voiau să mă înghită galopam am smuls o sabie din

a trecut martie iar eu nu mi-am împletit fir un înger un dumnezeu un înger un dumnezeu m-ar fi apărat de iubirea asta un imens nod moarte răsucită pe viață nici nu mai știu când trăiesc

se tăvălește pe parchet prin carnea ta genunchii mei și encefal cotrobăie în disperarea celuilalt hoțul de suflete se satisface psihic în timp ce noi ne umplem de el și ne vărsăm

Mai știi ploile acelea acide când grâul și-a pierdut genele dese, porumbul s-a sufocat în propriile voaluri de mătase mucegăită iar floarea-de-soare și-a frânt gâtul și-a murit încruntându-și

Azi plânge. Pe lângă casă, lăcrămioare. Iarba pare ninsă cu sute de cranii minuscule și are miros de tămâie. Oamenii au trupuri de felinare de cimitir prin care se vântură spirite. Cireșii pe care

țineam la capul patului o antologie a Ilenei abia m-am despărțit de ea citeam de câte ori mi se făcea dor de viață de iubire contrar invoca moartea aproape în tot locul cadența poeziei sale are

O zi ca oricare alta. O zi din lunga vară fierbinte. Ca în niciun an, mi se pare că fierbem sub capacul soarelui. Drum încins, aglomerație, ambuteiaje. Răbdare, îmi zic. Imaginează-ți un corcoduș

țipetele sparg cerul mii de orificii pierd ochi de păsări triste liniștea s-a prăbușit cioburi sar în tâmplele orașului zvâcnind a neastâmpăr aerul face volte ca o baltă

chipeşa asta din fotografie e mama tocmai ea se şterge pe şorţ de gustul pâinii ascultăm focul din vatră umbrele noastre se năpustesc pe ziduri ieşite din poveşti capete de zmei au închis toate

nu vreau să mă uit la tine cum mori să ies cu tine pe terasă eu să admir priveliștea să fac inhalații cu cetină iar tu să fumezi iubirea noastră să o dai pe un pachet de țigări zilnic să o

priveam printr-un soi de mătăsuri tu îmi spuneai că am ceață în ochi mă striveam de aparente hublouri telefonul mobil se culcase pe-o ureche iritată dreapta imita ștergătoare de parbriz

știi nu am nevoie de ambarcațiune sentimentul că mă iubești despică marea să trec de partea inimii știu să înot în cuvinte liniștite mi-am potrivit călătoria feng shui gesturile tale