spre înapoi, aceleași...

priveam printr-un soi de mătăsuri tu îmi spuneai că am ceață în ochi mă striveam de aparente hublouri telefonul mobil se culcase pe-o ureche iritată dreapta imita ștergătoare de parbriz undeva sub tălpile mele niște sloiuri se înecau în canal diseară vom afla la știri tot orașul va plânge de fapt la meteo zăpezile fardate strident și-au dat întâlnire cu soarele care dădea la lopeți sub îndrumarea edililor simt cum mă înghesui într-un rucsac nu e al meu oasele mă dor sesizez vecina a uitat să spună bună ziua fiindcă i-am sudat conductele și totuși nimic nu curge prin ele cineva a închis robinetul prieteniei în fața blocului aceiași tineri hohotesc privind pavajul care e plin de semințe înfipte între dinți acasă niște zâmbete cuminți eu le spun că ziua de salariu s-a mutat peste o lună dar nimeni nu mă crede glumele se sinucid peste geamuri s-a tras întunericul de la balcon dorințele dau să sară și ele membrana conștiinței mi le aruncă în silă pe turla bisericii strălucesc canini de vampir speranțele înspăimântate aleargă spre ziua de mâine (14 feb. 2010)