Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

o iubesc pe Ileana M.

(se dedică poetei Ileana Mălăncioiu)

1 min lectură·
Mediu
țineam la capul patului o antologie a Ilenei
abia m-am despărțit de ea
citeam de câte ori mi se făcea dor de viață
de iubire contrar invoca moartea aproape în tot locul
cadența poeziei sale are ceva din ritmul trăsurilor cu cai
de pe la nunțile oltenești
citeam la masă în pat pe holul spitalului la serviciu
pe furiș citeam și uneori scriam și eu
transpusă departe de mine
visam
mă întristam oftam
îmi doream să pot scrie la fel de profund
emoționant
cu greu am stabilit o zi în care să returnez cartea
am și mărturisit cuiva că
nu voiam să mai duc înapoi cuvintele poetei
se uita la mine de parcă nu pricepea
ce pot eu să fac grandios cu vocabulele altcuiva
preferam să plătesc înzecit poeziile
numai ca să nu mă despart de acest volum similar unui cod de bare
accesibil doar cu sufletul meu
cuvintele erau conexiunea
aveau efectul spectaculos
un soi de poxipol
dar confidenta
foarte simplu m-a întrebat
de ce nu caut cartea pe net
pentru mine nu este aceeași desfătare ca atunci când
oriunde mă aflu deschid la o anume pagină
și ard de tot
00979
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
192
Citire
1 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “o iubesc pe Ileana M..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14177430/o-iubesc-pe-ileana-m

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.