Poezie
cinci ani de când...
1 min lectură·
Mediu
chipeşa asta din fotografie e mama
tocmai ea se şterge pe şorţ de gustul pâinii
ascultăm focul din vatră umbrele noastre
se năpustesc pe ziduri ieşite din poveşti
capete de zmei au închis toate zânele
noi pornim în frunte cu mama să le salvăm
prin mărăcinişuri pe câmp prin pădure pe oriunde
putem să facem câte-o faptă bună urmăm fluierul de cuvânt
ca pe un instrument de magie care ne dă curaj
ne ţine de foame de fierbinte mai ales de iubire luăm
cu noi o ducem cu binişorul până când ne-nstrăinăm
fugim de clipele astea cu o viteză cum numai în filme
ne astupăm urechile cu mâinile ne ferim ochii
alte câmpuri vizuale efecte de exemplu
singuri mari importanţi fără mama
ficţiuni ştiinţifice ne conducem după reguli de fier
fabrici de fier inimi de fier comunicare de fier
ce ne trebuie acum dacă avem toate aceste lucruri
ne închipuim distanţele nişte prieteni intermediari
ajungem repede unii la ceilalţi fără să ne atingem
fără afect numai mama ştie să ne aducă într-unul
acelaşi Dumnezeu ni l-a lăsat nouă şi ne-a zis
ţineţi aproape
02855
0
căci, omul nu moare când moare, ci doar atunci când nu mai este pomenit
respect!