Ottilia Ardeleanu

Textul acesta îmi dă impresia că tu ești medicul ce readuce la viață (“trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit”), care își face atâtea griji pentru revenirea pacientului și așteaptă atât de mult să se întâmple, încât, atunci când acesta își revine cu adevărat (“ai venit”), exclami: “te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai există.”. Este ca și când nimic nu mai poate fi schimbat în starea de lucruri, în existența proprie, după cum prea evident o spui: “în mine nu mai poți să vii. din mine nu mai poți să pleci.”

Un poem delicat, despre lucruri nu foarte delicate!
Ottilia Ardeleanu

Vă mulțumesc nespus pentru trecere și interpretare.
Vă aștept cu toată plăcerea,

Ottilia Ardeleanu

Sublim!
Fecioara alăptează îngeri!
Maria, femeia, mama aduse atât de frumos din nemurire în ceea ce se cheamă viață!
Cuvintele-mi sunt de prisos.

Cu multă plăcere,
Ottilia Ardeleanu

Da, un mod inedit de a arăta niște lucruri de-a-ndoaselea: ușor răsturnat, roșu răsturnat. Însă e adevărat, din păcate. Este interesant cum pui în evidență antonimele: ușor-greu, sânge-incolor. Poemul este plin de încărcătură emoțională.
Mi-a plăcut,
Ottilia Ardeleanu

Mi-au plăcut câteva idei:

\"stea căzătoare în noapte s-aprind
precum femeia-n trupul meu bicisnic\" - să fie vorba de o dorință care se vrea împlinită!?

“balsam în privirea-mi chipu-ți prelins
prin oglinzi de oracol murmur candid” - o topire profețită parcă…

“lumi risipite mă cuprind carmic
aripile de cer gându-mi străbate” – renaștere/reîncarnare din alte lumi.

“hai dăruiți-mi alb cor pentru nuni
din îngerii de stradă ce m-au iubit” – un final dorință care care mă duce înapoi la primele versuri! Și iată al tău: “cerc mistic”!!!

Mi-a plăcut,
Ottilia Ardeleanu

Da, frumos mesaj transmis de poeta italiană. Poeții, precum muncitorii în schimbul 3!
\"Dar poeții, în liniștea lor
fac mult mai multă gălăgie
decât o aurită cupolă de stele\"- cât adevăr în aceste versuri.

Mi-a plăcut, pur și simplu! (inclusiv varianta originală!)

Ottilia Ardeleanu

Un adevărat \"Weekend aerisit\": atâta \"spațiu\", atâta \"liber\", atâta \"spre cer\"!
Și, la fel de adevărat că este doar un antract!

Ottilia Ardeleanu

Da, asta da colindă!

“sunt aici ca să-mi spun numele. ”;
“sunt aici ca să spun adevărul ”;
“sunt aici să lovesc cerul în burtă ca să mă nasc.”;
”sunt aici să înghit sămânța și să devin stejar.”;
”sunt aici ca să iubesc până crăp.”.

Nu mai are importanță că-mi lipsește bradul!

Sunt aici, asta contează!

Ottilia Ardeleanu

Citind pe nerăsuflate, poemul creează starea de grație.

“în adâncu-mi arde o candelă” - este de ajuns pentru a simți liniște, purificare, credință.

“voi cuprinde de mijloc bradul de crăciun
și voi gândi la criza de iubire” – o îmbrățișare firească, spontană, în criză de iubire!

Cu toate astea, iubirea există. Fie ca toți să avem parte de ea!

Ottilia Ardeleanu

Titlul (joc de cuvinte cu care m-ai obișnuit) exprimă atât de comprimat ideea, esența.
Extrag aici câteva versuri noi:
“se scrie poezia unei pseudocapitale balcanice situate în câmp
o pustietate pentru care arcul de triumf are valoare de troiță”;

“am înțeles de mic: în noaptea dintre vieți nu voi putea dormi
nici nu voi putea scrie de aceea
aceasta-i una dintre multele dimineți în care încă nu îmi este frică – am învățat
să înot printre ultimii plutași de la Rucăr
printre trunchiurile negre de copac aduse pe apă
printre sloiuri de gheață ce-au rupt de la mal
ghiocei arici de munte hoituri de fiare”;

“când vin sărbătorile bucureștiul se transformă într-o unitate militară”;

“orice război trece îmi spun și până acum nimeni n-a secat nici un fluviu
și nimeni
nu a tocit cu pasul nici un munte
jucându-ne învățăm să ne ferim mâinile de ger și fruntea de arșiță …”;

“micul paris a căzut – aștept să se deschidă piața
de șlefuit mărgăritare”.

Reușești ironia pe un ton de gingășie care sensibilizează (pe mine, mereu!) și recunosc că Anvers (orașul diamantelor) nu devine An-Vers așa că vrem unii dintre noi, probabil că multă vreme de aici încolo vom aștepta să se deschidă acea piață!

Eu îți urez, de pe acum, un An Nou plin de Vers-uri!

Ottilia Ardeleanu

Da, titlul este conținut, iar conținutul este într-un simplu titlu!
Mulțumesc pentru lectură, interpretare și încurajare!
Ottilia Ardeleanu

\"aș fi vrut să întreb unde e mama
ca să știu dacă pot să mai dorm\" - toată tânguirea se învârte în jurul acestor versuri!
Ottilia Ardeleanu

Drumul vieții, drumul devenirii oscilează între bine-rău, mult-puțin, luminos-întunecat etc., asemeni sinusoidei, un drum, deci, pe care mergem aproape toți (greu de susținut drumul drept!). Ne întretăiem, uneori dorit, alteori întâmplător, esențial este că putem împărți “trofeul” împreună și să fim cu toții fericiți (frumos exprimat aici: “e respirația ca o susținere împreună vom ajunge acolo
vom împărți trofeul”)

Poetul se deosebește de restul lumii. El este persoana harnică, el dorește atingerea prin creație (“e respirația”), dorește ca aceasta să fie profundă.

“timpul se oprește adesea ne sprijinim de el în postura statuilor lăsăm durerea prin noi așteptînd startul.” – uneori revenim la punctul 0 – poate fi răceala, indiferența, nepăsarea, întunecarea. Sau moartea. Poeții mor și ei, însă, spre deosebire de muritorii de rând, ei reîncep alergarea (de dincolo de timpuri) și, astfel, “disputa cu nuanțele o vom cîștiga în pofida timpului”.

Sub un alt aspect - esențial, de altfel, “pentru cei harnici punctul acela e mai aproape voința atingerii mai profundă
ei țipă și trec pe lîngă noi asemeni fantomelor.” poate însemna apropierea de cei care nu mai sunt printre noi, dar spiritul lor trăiește în noi, îi simțim prin ceea ce ne-au lăsat în urma lor, ca o dovadă a parcurgerii cursei sinusoidale a creației. E mult de comentat.

Închei spunând doar că numai un poet adevărat poate câștiga cursa în pofida timpului!

Felicitări pentru acest text - remarcabil, după părerea mea!

Ottilia Ardeleanu

Poet cu însușirile unui cuptor. El coace strofe de câte 8, pentru fiecare tristețe. Mai nou, Cimitirul eroului necunoscut l-a copleșit.
A devenit “dependent de strofantină” .
Coacerea are loc după un procedeu special și la un moment aproape ales:“un vârf de peniță pe inima goală de preferat imediat după miezul nopții
când singurii treji sunt cocoșii de tablă și clandestinii destinului”, iar “lepădările vin de la sine”.
Eu sper ca ecoul să nu vină prea târziu!

Vasile Munteanu, poet de excepție!

Ottilia Ardeleanu

\"Mai presus de cădere\" este \"un văl strălucitor cu care \" ai să mă ridici
cum își ridică vulturul prada după o luptă grea\".
Construcții de forma: \"dezbrac toate înfățișările le așez pe pieptul tău\", \"ne transformăm neîncetat în toate formele posibile\", \"sunt înnoit cu amprenta buzelor\", \"e doar continuitate înălțare\" arată cât se poate modela poetul, câte fațete poate etala - devenirea!
Foarte frumos, intersant abordată ideea!
Ottilia Ardeleanu

Felicitări pentru un așa loc de frunte!
Pot spune că epigrama ta este ca țeapa lui Vlad!

De cât de goală ne este viața sau de cât de îmbibată de gunoi, de cât de oscilante opiniile (\"stân-ga – dreap-ta – stân-ga\"), de cât de \"strident\" spațiul în care, vrem-nu-vrem, existăm, de cât de răscolitoare \"pustietatea aceea abundentă în ciulini oi costelive câini debili și căruțe cu coviltir
colinele sunt de fapt mormane de gunoi peste care a crescut știr
depășite ca înălțime doar de biserici\" și de faptul că acea \"calea ferată pare că se învârtește în cerc\" numai un poet desăvârșit poate să ne povestească (proezie)!
Vin și eu să spun: \"kilometrul 0\"!

Ottilia Ardeleanu

Dragă Iarina, un vis care are puncte cardinale este clar \"Condamnarea mea în acest tablou\". Într-adevăr, un poem ca \" o frunză de sticlă\". Vezi prin el transformarea, reconstruirea...
Și-apoi timpul în care \"îmi las trupul să cadă
umbra e un călău așezîndu-mă
între punctele cardinale din vis.\"

Frumos!
Ottilia Ardeleanu

Fazele iubirii trăite - dovedind un bărbat sensibil, extrem de delicat și cu un suflet remarcabil. Nu mai spun nimic.
Acesta este un mod de a cuceri,
Ottilia Ardeleanu

Da, clipa poate fi senzațională, “o sclipire de noapte” - așa cum spui.
Frumos atingi aici: „inima s-a oprit și o altă inimă a bătut de mii de ori.
dacă puneam mîna ar fi curs poeme și romane cît pentru un secol”. Sclipirea este renaștere, chiar dacă omul este neschimbat (renașterea se întâmplă interior!).
Finalul este sclipitor: „doar nemurirea veșnicia înțelegerea.
sensurile toate într-o sclipire de noapte”.

Ottilia Ardeleanu