Ottilia Ardeleanu
Verificat@ottilia-ardeleanu
Am una. Dar nu e pentru toată lumea.
Ceea ce este original în această poezie, este racheta, ca un întreg al familiei. Dezmembrarea pe parcurs este doar pentru a reliefa că, fiecare în felul lui, lasă urme în univers și are menirea lui. Deosebită ideea de a “înghiți”, fictiv, absolutul, prin simpla trecere prin viață.
Frumoasă imaginea ideii care explodează!
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„falsa aspirație spre absolut" de Liviu-Ioan Muresan
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„transfigurare" de Liviu-Ioan Muresan
Frumos!
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Portret pe o flacără în rostogolire" de Sorin Rosca (Rosentzveig)
Poetul acesta face din orice clipă a vieții un izvor de trăire, de dăruire, de farmec.
Adevărată terapie!
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„terapie de seară pentru o dimineață a schimbării totale" de Liviu-Ioan Muresan
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„rochia ta încă neîmbrăcată" de Calin Hera
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„genuflexiunile zborului" de ștefan ciobanu
nu-i așa că ai ochii în lacrimi când îți vezi copiii crescând, parcă… odată cu munții?
Poemul tratează devenirea pornind de la pur, asemenea pârtiei de zăpadă. Imagini frumoase, copilărești, pline de inocență, de dorință, de putință, de miracol…
Frumos, exemplar de frumos!
Apoi, tinzând către ceea ce, odată cu timpul, “odată cu înjurăturile”, ajungem, de fapt, “zînele vor fi tot mai mici” iar omul, tot mai departe de purul asemenea pârtiei de zăpadă…
“haideți la geam să vedeți!”, acum, cât mai sunteți copii!
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„spre pîrtia devenirii" de Liviu-Ioan Muresan
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Þurțuri sub streșini" de Gârda Petru Ioan
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„în moalele sângelui" de ștefan ciobanu
Ottilia
Pe textul:
„dinspre orizont" de Ottilia Ardeleanu
\"..văd și tac
..aud și tac
..simt și tac
..știu și tac
..doar tac \";
aceste versuri sunt sacadate asemenea picăturilor de ploaie care vor să curețe, să înlăture un surplus nenecesar.
Iar ceea ce vrei să spui nu este că nu avem de ales, ci doar că ceea ce am ales e posibil să nu fie pe placul sufletului chinuit de tăcere, de nu a spune lucrurilor pe nume.
Și, desigur, uneori… dacă faci rău nu e bine și dacă faci bine nu e bine și uite așa… unde mai sunt oamenii de lângă noi, unde sunt prietenii?...
Destul de greu pentru unii să răsplătească răul cu bine, dar... sunt și dintre aceștia.
Ottilia
Pe textul:
„dacă..." de gena gurau
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„O sîmbătă de februarie ca o dedicație" de Ottilia Ardeleanu
O folosire colorată a cuvintelor care dau originalitate poemului.
Mi-a plăcut.
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Adyabatyka" de Yigru Zeltil
Cu drag,
Ottilia
Pe textul:
„atât o să dureze stingerea mea" de Ecaterina Ștefan
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„spre înapoi, aceleași..." de Ottilia Ardeleanu
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Cu porțile frigului deschise" de Ștefania Pușcalãu
Alex, mulțumesc pentru comentariul riguros. Dintr-un unghi de vedere, da, cred că acele construcții pot părea un pic mai altfel decît s-ar dori în context.
Vă mulțumesc din nou,
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„spre înapoi, aceleași..." de Ottilia Ardeleanu
Asocierile, comparațiile pe care le faci aici sînt deosebite, interesante.
Mi-a plăcut: „din deșert se scoală tăcerea pe etaje ca tortul miresei” fiindcă și imaginile sînt, pe cît de naturale, pe atît de evidente.
Numai bine,
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„tăcerea - o coapsă de mulatră" de Alexandru Gheție
Ce bine ar fi dacă am putea spînzura oamenii de inimi, așa, pentru fiecare inimă ar fi un om și invers.
Ce frumoasă lună sfărîmată, ce frumoase ar fi mormanele dacă ar putea înlocui luna!
Iar cînd se crapă de ziuă, culorile devin atît de anemice, de suave și de mărunte că pot fi absorbite cu un simplu pai!
Într-adevăr, “soarele nu este o imensă reclamă luminoasă”, este strălucire…
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„soarele nu este o imensă reclamă luminoasă" de ștefan ciobanu
Poemul are darul de ține în suspans și reușește să transmită starea prin care trece sufletul femeii înșelate. Finalul este dorință: „te voi aștepta în neștire să mă acoperi”!
Frumos!
Ottilia Ardeleanu
Pe textul:
„Cel mai trist poem de dragoste" de Carmen Sorescu
