în_jur pe mama

Titlul este deosebit: înjur pe mama sau jur pe mama! Eu cred că poetul folosește ambele sensuri (în funcție de context) în acest poem în care ironia subtilă nu lipsește.
Și totuși, există o demnitate în felul în care poetul își mustră sinele, în felul în care reacționează față de tagma poeților, cu bunii și mai puțin bunii, cu cei ce caută nod în papură, ei înșiși prinși într-o diversitate de noduri.
El nu face decât să personifice “lipsa din om.” Deține acel muzeu pentru studiul sufletului, mai bine zis a ceea ce a mai rămas din el și a oaselor care rezistă vremurilor. (mi-a plăcut: “sufletul eviscerat. nu învățăm decât despre oase.”)
Și nu se recunoaște pe sine atunci când păcatul “se îndrăgostește” de el, căci recurge la un limbaj total nepoetic și care, în mod normal, nu îi aparține.

Finalul demonstrează efectul simțămintelor trăite. Eu, citind, l-aș lega într-o sferă poetică cu titlul și începutul, astfel:

“cel mai frumos poem ar fi un un ferpar cu toți sinucigașii
dar scriitorii au obosit

nu mai e nimeni să scrie

în_jur pe mama

tot ce întreprind e o justificare a trecutului”

Cu plăcerea lecturii,
Ottilia Ardeleanu

mulțumesc, Ottilia, pentru preumblarea printre cuvinte; există o lipsă chiar și în titlu, nu numai în om; pentru că dreptu-i, omul este înainte de toate numele său.

dar scriitorii au obosit
nu mai e nimeni să scrie

Eu traiesc o stare exact opusa. Toata lumea scrie, parca cineva ne-ar fi dat drumul la sange, la limfa, la neurnoni, ne-ar fi deschis prin strivire unii de altii si toti dam afara tot. Toti scriu si aproape nimeni nu mai citeste, sau daca citeste are certitudinea ca stie dinainte ce va citi. Deschizi un ziar, stii ce o sa gasesti, te deschizi pe tine, stii ce nu mai gasesti, il deschizi pe el si-l inchizi la loc, nu mai ai chef de tampeniile altora, abia ti le suporti pe ale tale de care uneori faci parada, le aperi cu ghearele si cu dintii daca ti le ataca vreunul, alteori le mai pui intr-o carte, pentru ca dupa un timp sa ti se para ca ai pierdut vremea si te intrebi \"ce naiba am scris toate astea, ca sa mi le rastalmaceasca unul si altul\"?

Cam asa simt eu.

cu pretuire, dan carlea

viceversa: nimeni nu a obosit/ dar nu sunt scriitori să mai scrie...

în literatură, \"A (subiect) scrie\" ~id. \"a (particulă a infinitului) scrie\".

în rest, ai perfectă dreptate.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

viceversa de la
\"dar scriitorii au obosit
nu mai e nimeni să scrie\"
este
scriitorii nu au obosit,
toti scriu.

dar in fine.

eu cred că amândoi spunem același lucru, dar punem accentul diferit: eu, pe Scriitor (mai exact pe absența lui); tu pe Scriitură (ca fenomen generalizat, inflaționist).

sau nu?

atat: \"păcatul se îndrăgostește de mine.\"

atât: dragostea păcătuiește cu tine.