Jurnal
Clișeu 2: Vulcanul și ghețarul
Contrariile se atrag
2 min lectură·
Mediu
Ești vulcanul clocotitor, a cărui lavă se prelinge pe mine, ușor, și mă pârjolește, mă cuprinde, mă desprinde, mă adună, mă risipește, mă sărută înfocat, mă soarbe și mă înghite cu nesaț pătimaș, de îndrăgostit.
Eu, un ghețar plutind aiurea, mă topesc iute și ireversibil, sub fierbințeala ta, în ochii tăi mari, ca oceanul în care alunec și mă scurg.
Tu – fierbinte, eu – rece, ne contopim atât de bine! Materia din noi se unește, se modelează, se întrupează atât de armonios, de firesc și de plăcut încât nu există nicio urmă de îndoială în privința sentimentelor noastre. Simțim apropierea, contopirea și, apoi, transformarea răcelii în dogoare și invers ca pe o binecuvântare dumnezeiască. Contururile ies la suprafața lumii ca niște statuete zămislite cu grația, priceperea și îndemânarea cioplitorului de marmură.
Suntem așa de diferiți și, totuși, așa de asemănători! Tu ești iubire, eu așternutul ei. Tu ești putere, eu gingășia atingerii. Tu ești clocot, eu liniște și pace. Tu ești caniculă, eu adiere răcoritoare. Nu putem fi unul fără altul. Nu putem trăi fără să ne întâlnim, tu – la un capăt, eu – la celălalt, mereu uniți și, totodată, mereu separați.
Tu fluid, iar eu în stare solidă, te mulezi după formele mele și, în același timp, mă fasonezi după plăcutul tău gust și simț artistic. Eu mă topesc și tu te răcești devenind eu - fluidă și tu – solid. Astfel, ne inversăm rolurile, tu devenind ghețar, iar eu, evident, vulcan. Și-așa, transformându-ne mereu, niciodată nu vom ști care dintre noi ești tu și care dintre noi sunt eu.
Suntem ca două materii într-o singură formă. O formă taijitu. Un chip de fecioară ce are un ochi alb și unul negru. Sau, poate, o configurație rotundă în care, stau lipiți doi peștișori identici ca formă dar înotând unul spre nord iar celălalt către sud. O sferă cu o intrare și o ieșire, rotunde și ele, prin care materia pătrunde sau se scurge, transformându-se continuu și îmbrăcând forma astfel încât rezultatul să fie ceva complet, armonios, reușit. Contururi complementare, culori complementare, spirite complementare. Materie și spirit într-un singur simbol.
Asta suntem noi: materie și spirit. Două trupuri guvernate de aceeași iubire. Două minți într-un singur trup. Un trup care este când vulcan, când ghețar. Un spirit care este când yin, când yang.
063
0
frumoasă ideea, dar ușor forțată.
și știi la ce mă refer: mai sunt cel puțin două stări de agregare importante întâlnite.
ok. recunosc, glumesc nițel, doar pentru că știu că am cu cine.
sunt perfect de acord cu ideea contrariilor care se atrag.
și-mi place fragmentul în care contopești entitățile și le relevi apoi în urma metamorfozei continue, renăscînd sau născînd acea a treia entitate dintre ele, liantul și totodată, combustibilul.
pentru mine, are impact vizual puternic ideea:
\"contururile ies la suprafața lumii ca niște statuete zămislite cu grație, pricepere și îndemânare...\"
oricum, textul tău, dincolo de aburul poetic în care l-ai plasat, m-a dus instant cu gândul la firescul din textul lui da Vinci:
Focul, care încălzea apa aflată în cratiță, zicea că apa nu merită să stea deasupra focului, regele elementelor.
De aceea focul vru ca, prin puterea clocotului, să alunge apa din cratiță. Drept care, apa, ținând să-i facă focului cinstea de a-l asculta, dădu pe-afară și stinse focul.
care, zic eu, deja ne plasează undeva în zona complementarității sufocate de orgoliu.
și nu numai.