Ottilia Ardeleanu

mă așez între două raze înfipte în umerii țărmului pironindu-l îmi trag deoparte platoșele ca o scoică perlat zâmbesc necuprinsului o răsfrângere de petale primăvăratice aștept să coboare

se dau ceasurile înapoi avem mai multă vreme de îmbrățișări de cuvinte nespuse când mi-e dor fac urât șterg praful dintre noi și aspir câte conotații se bagă în seamă parcă mai ieri

uitarea e un atac de cord te ia prin surprindere nu mai știi de tine câteva milisecunde ești absent revii în tine însuți mirat că mai exiști e doar o întâmplare pulsul iese din zbatere exact

oamenii vin și iau câte o poveste din mine mai târziu spun că e povestea lor că și ei au trăit tristețile amăgirile furtișagurile vieții așa cu fruntea spre panglici de lumină tăiate golurile din

sunt anotimpul care plouă singurătate nu recunoști pe cea căreia îi lipești aripi de cenușă de tine de mine rătăcitoare acvilă fără cuib viața în gheare ne strânge atât inimile noastre

poemul acesta vine dinspre oameni nu l-am scris doar m-am uitat în ochii lor am văzut sclipiri am coborât în fiecare suflet ca într-o mină am cioplit până la zăcământul visat știu cât

aștept un tren oarecare cu ochi de câine albastru aerul mă strânge într-o folie cu soarele la un loc o vrabie desprăfuiește aerul repede repede după formula energiei vremea se scurge

întreaga viață ne auzim clopotele de la florile pe lângă care trecem atent dangătul acelora ne însoțește vremelnic într-o asurzire haotică ne prefacem că trăim agonisind lucruri

două matahale au intrat peste liniștea mea să-mi închidă între zăbrele aerul distinct purtau salopete de firmă să intimideze jumătate din viața mea în preajma lor despre care știu că fie vin cu

viața e un registru grav contabilizează înregistrează semnează pentru tot ce faci uneori te amendează pentru excese te închide în celula cea mai strâmtă umedă și întunecată de unde nici

găsesc un motiv în timp ce beau ceaiul negru și privesc cum cad stropii cioplind pervazul drumul rece și umed îmi pare oarecum prietenos așa strânsă în mine cât să nu incomodez lumea

cine să știe până unde ține adevărul l-a văzut vreodată cineva de unde vine unde locuiește de ce umblă de unul singur prin lume mulți îl caută să-i pună în cârcă suișul ăsta de viață mereu

mă sună nașă-mea ce faci nu vrei să mergem la magazinul chinezesc e singură de șapte ani se plictisește îi antrenează și pe ceilalți în zilele ei câte or mai fi se ține bine îi place să umble

când am deschis fereastra prima dată în seara lăsată pe gânduri chiar pe glaful dinspre grădina de stele luna părea un instrument de ciupit o mână divină pe lângă coarde le-a atins

supraveghea-m-ai zi și noapte din geam din prispă din șopron înregistra-mi-ai mii de șoapte dar de trăiri s-avem pardon nici chiar să vezi ce șotii fac nici când de vise mă dezbrac și nu-mi

în spirit golănescian, se-adună unii seara pe terasă și sparg semințe, sticlele de masă și le miroase gura grobian își dau muza pe manele. râd a pagubă grețoasă, în crustă, iar ea dansează

iubire tu nu-mi dai mai mult decât pot duce azi am împărțit morților că și ei m-au iubit cândva și m-au părăsit întru iubire m-am supărat am suferit dar târziu am aflat iubirea e de mai multe

voi rămâne doar oase! la muzeul îndrăgostiților eterni îmi vor descoperi scheletul dinspre acei presupuși ochi îmi vor sticli două raze fire incandescente scăpate din singurul bec străjuind

în sărutul acesta sunt toate cuvintele pe care nu le pot scoate nici cu periuța toate versurile pe care nu le-am putut scrie cu peniță de firmă nopțile în care somnul a încercat să treacă

o mașină cu tracțiune pe față când merg pământul se crestează dinapoi parcă o aud pe mama pe unde treci să lași urme ca și când prezicea mâinile mele au parcurs kilometri miros a picioare de

supărările vin și trec n-am știut că te voi răni cu iubire deși de câte ori o îndreptam spre tine făcându-mi curaj se izbea de ceva ricoșa îmi dădeam seama după durerea din inimă e

Frigul pătrunde prin oase în gură zăngănesc clopoței Amfiteatrul și-a îmbrăcat paltonul cu guler din blană de vulpe Miroase a găini naive a găini bătrâne Pe-un perete îngălbenit e pironit un bust