Ottilia Ardeleanu

da, iată imaginea împrăștierii, împroșcării, aruncării, descotorosirii. o vâltoare.
idee condusă din tentă religioasă către o tentă politică.
\"dumnezeu e ușor
substituit\"! - final ironic.

Ottilia Ardeleanu

cred că ai dezvăluit o brândușă care a rămas în tine și renaște odată cu amintirile, curat și, totodată, tulburător.

nu pot decât să mă bucur, ca de fiecare dată, în pagina ta, de cuvinte alese.

Ottilia Ardeleanu

într-adevăr,\"Catrene pline de umor\"!
mie mi-au plăcut toate.

felicitări, Vali!

Ottilia

nu aș putea spune care parte mi-a plăcut mai mult pentru că acea conexiune este puternică. cred că trebuie să ținem cont de atenționare! ultimele 2 strofe reliefează sentimentul deplin.

foarte frumos poemul!

Ottilia Ardeleanu

o toamnă plină de lirism, miraj, culoare, o toamnă metaforică.
o spunere blândă încât \"Ne mângâie iarna cu-o brumă\".
\"Doar noi, frunze-aripi, pereche\".

frumos poemul!

Ottilia Ardeleanu

răspunsul la neliniștile tale, din strofa a doua, nu poate fi decât unul: poetul.
e plin de patosul condeiului sonetul tău. nu trebuie lăsat, \" părăsit într-o odaie\"!

Ottilia Ardeleanu

într-adevăr, bună pricepere.
\"„Las’ că merge unchiul și le-arătă el!”\"!

Felicitări!

Ottilia Ardeleanu

până și aranjamentul strofelor dă impresia unei ninsori. pare că toate urmele s-au acoperit, numai acelea... niciodată.
simțăminte delicate, strunite cu măiestrie.

Ottilia

Daniel: fii binevenit! mulțumesc pentru cuvinte. mă bucur pentru senzația produsă.

Angela Nache-Mamier: mulțumesc pentru lecturare, încurajare, apreciere.

Ottilia Ardeleanu

așa e, LIM, poemul este o stare, transmite o stare și se citește când ai o stare.
valabil pentru oricare poem.
mulțumesc pentru lectură și mă bucur dacă a reușit să creeze atmosfera dorită.
fiecare lecturare aduce noi înțelesuri și apropierea de cuvinte.

Ottilia Ardeleanu

imagini frumoase de toamnă, metafore adunate în pumni, pantofi, senzația de mișcare, iată cum toate acestea dau un farmec aparte cuvintelor tale.
reușit poemul.
\"tapla\" -talpa.

mai trec,

Ottilia Ardeleanu

felicitări pentru premiu! poemul este de râs și are suficientă ironie, îndeajuns amar.
mi-a plăcut penunltima strofă, mai ales.

Ottilia

puterea sentimentului ilustrată în versurile:
\"lacul strălucește de fericire
la iarnă va fi bocnă\".

desigur, în toată mistuirea, gândurile sunt cele care persistă.

Ottilia Ardeleanu

onorată de prezență. mulțumesc și mă bucur pentru impresie.

Ottilia

Alex Moga: nu polemicile sunt de vină (în fond, suntem atât de diferiți), ci, mai degrabă, felul cum le dirijăm. Oricum, nu am luat-o personal, nici nu aveam de ce. Repet, nu m-au deranjat cele spuse de tine, cu excepția finalului. Chiar și într-o polemică înțepăturile pot fi rafinate. Și te rog să-ți exprimi părerile de câte ori consideri și de câte ori îți poți face timp.
Te aștept, în continuare. Mulțumesc.

Radu Ștefănescu: bucuroasă de a te găsi aici. O fi bine ce spui tu, doar că: mirosul pielii nu are nicio legătură cu acele flori care-și văd de treaba lor, ele ținând de partea decorativă și ambientală, imaginea delfinilor fluierând este originală - ți-ai închipuit-o? -, patul mătăsos este semnul senzațiilor fine, de aceea săruturile nu puteau lipsi, în ploaie, dar nu te gândi la ploaia de afară!
Îți mulțumesc și ție și te mai aștept.

Recheșan Gheorghe: poemul este cam șui, în sensul de cum se văd lucrurile, adică din partea mea și a câtorva se vede bine, din partea opusă, binișor. Ei asta e! O poezie de grădiniță. Adică, de fapt, o grădină... altfel, nu are nicio treabă cu nebunia/nebuniile, doar aceea/acelea legate de sentimentul iubirii, evident.
Mulțumesc și vă mai aștept.

Domnilor, recunosc bunele dumneavoastră intenții, dar nu mă puteți convinge că acest poem este unul… bleah, nashpa, grețos ori nu mai știu cum.
Poate vi se trage de la țânțarul lui Vali Slavu! :)
Cu toate că e așa de rău, copilul va rămâne întreg!

Ottilia Ardeleanu

titlul poemului tău este ca atunci când îți lasă gura apă. îmi place mult începutul și,apoi, atmosfera indusă de farmecul copilăriei, de întoarcerea în ea, prin acel proces de \"limpezire\"; am remarcat \"lipiciul pe degete\", ca și \"formele cuminți de regrete\", fără de care, iată, nu vom putea trece prin toate.
din păcate, rămân nostalgiile, ca niște cristale, atât de limpezi și ele.

foarte delicat poemul tău.
te regăsești, ca și în celelalte ale tale.
dar, acesta m-a atins.

Ottilia

mulțumesc pentru trecere și opinii. voi ține cont, pe parcurs. sper să mă ajute muzele.

Ottilia

cel mai bine redată este imaginea secondată de sonorul ploii care ești:

\"eram și aici
și acolo.\"

și care, de fapt, este și motivul acelei tristeți... declanșează gândurile,starea finală.

Ottilia

mulțumesc pentru trecere și sugestii. mă voi gândi, poate,în sensul unor modificări ale unor exprimări prea explicite semnalate nu numai de tine. deocamdată nu intervin.

Ottilia Ardeleanu

Alex, poate fi și asta o părere. Cu o singură mențiune: ia cu tine finalul. E un nonsens.
Textele tale sugerează altceva despre tine decât ceea ce vrei să arăți. Și mi se pare nevrednic de tine să împroști. Aveam impresia că știi să combini culorile încât să dea farmec. Se pare că, cel puțin aici, ai eșuat. Iar eu contam pe tine. Deși nu las semn prea des, te citesc și eu. Însă, dacă aș avea ceva să-ți reproșez, aș face-o decent.
Mulțumesc fiindcă ai lăsat și tu un mare semn, aici!

Ottilia Ardeleanu