Ottilia Ardeleanu

nu mi-aș permite să fac pe cineva prost, aceasta nu are a face deloc cu textul!

repet, voi ține cont de cele ce spui, știu că ești exigentă, nu pot spune că nu ai dreptate într-o anume măsură, însă, cred că nimeni nu poate forța mâna cuiva. mă voi decide ce trebuie să modific și cum, la momentul propice.
mulțumesc,

Ottilia

a început, ca idee, de fapt, de la acea strofă. nu mi se pare deloc rău aleasă, așezată ori gândită la nivelul subiectului. tocmai că spiritul e nelipsit de trup și dacă viața, zilele nu ar aduce atâtea și atâtea, nu știu în ce măsură ar mai fi nevoie de purificare...
la ultimul vers, mă voi gândi dacă să îl păstrez ori nu.
mulțumesc, Mădălina, pentru trecerea obiectivă.

Radule, ce naiba, te-a luat somnul – evident din alte motive și, înainte de asta, te gândești și la alte lucruri, nu prea sfinte.
Nu ai dreptate în ceea ce afirmi, dar, fiecare are viziunile lui. Te las cu ale tale. Totuși, la \"le le le\" voi vedea ce pot face, mulțumesc pentru vizită.

Ottilia Ardeleanu

cred că volumul tău de versuri trebuie să se numească, simplu: Singurătate!

ai, din nou, un poem plin de stări complexe, bine redate tocmai fiindcă ating.

felicitări!

Ottilia Ardeleanu

sună ecoul - puternic - al urletului de lup frânt de/între gânduri - fragile ori dure!
înclin spre primul atribut, dat fiind florile de cireș - întruchiparea gingășiei.

mai trec,

Ottilia

poanta, Vali!
da - zic, să o citească!

felicitări Alexandrei, dar și ție pentru felul în care ai făcut cunoscută această \"ieșire\", \"de râsul lumii\"!

Ottilia

să am în bibliotecă o epi... gramatică.

felicitări!

Ottilia Ardeleanu

Vali, întotdeauna cu sufletul lângă tine și lângă epigramă. Este o specie care mă delectează.
Felicitări epigramiștilor agoniști!

Ottilia

reușit, un poem al simbolurilor, un poem al înțelesurilor.
cuvintele trebuie luate de la izvor! curate, limpezi, făcătoare de minuni. contează și grija cu care ni le însușim, mai puțin cât timp ne ia...
dar, \"mai bine tac\" și meditez.

felicitări!

Ottilia Ardeleanu

și ultima sunt preferatele mele.
cea dintâi m-a și amuzat, sună atât de simpatic \"pereche de molii\".
cea din urmă, este atât de încărcată de parfum liliachiu!

Ottilia Ardeleanu

am prins ideea ta, Mădă, sper să și funcționeze. promit să încerc să mă exprim altfel. încă mai e nevoie de păreri dinafară. am să încerc să restructurez cumva.
îți mulțumesc frumos și te mai aștept,

Ottilia

ca o podoabă - un accesoriu stilistic deosebit, zic eu.
e o tristețe și o resemnare în cuvinte: \"tu vei muri pentru o lume în care nu trăiești\", \"spre lucruri care ar zgâria mai puțin\" pe care le zugrăvești delicat, încât să nu doară prea tare.

frumos!

Ottilia Ardeleanu

îmi place textul. l-am citit de câteva ori. nu numai că transmite, dar tocmai expunerea în sine atrage. pare un dialog cu cititorul. ceva spus direct, firesc, fără inutilități, idei bine punctate. am să aleg doar câteva: \"aici e o casă, prea puțin timp. \", \"rămășag va rămâne poate sângele meu, poate vreo literă ce va pulsa liberă în cartea deschisă\", \"e suficientă o bombă cu proști să dărâme ce-ai construit altădată\", \"parc-aș fi canibalul ce mușcă din propria-i limbă, să înflorească literele\", \"câtă țărână a rămas, câtă țărână!\".

titlul mi se pare chiar inspirat.

Ottilia Ardeleanu

nu aș cunoaște poziția ta față de editarea unei cărți, aș crede că aici s-ar ghici, din penultima strofă cel puțin, o oarecare intenție de a tipări.
titlul, care este foarte sugestiv, are câte un \"contorsionist\" aproape în fiecare strofă:
cel cu mâinile alungite și limba lungă, cu apăcături și lumină difuză, poetul - cât de bine i se potrivesc aceste atruibute!
apoi, umbra lui - voce, care \"afișează\" eul poetic, ținându-i tovărășie permanentă.
norul transfigurându-se în chipul mamei, iar aici subliniez aceste cuvinte subtile: \"am înțeles prea târziu nu poți iubi de nu înveți să-ți pui singur mănușile când degeră\".
contorsionist la nivel de idee mai mult decât imagine în strofa dedicată tatălui.
și, în sfârșit, finalul care culminează prin imaginea transformării dintr-un animal mai mult gras într-unul mai mult lung, aluzie la primele versuri, un fel de a spune aceleași lucruri prin două mijloace artistice diferite ca \"aspect\", nu ca și conținut.

un text foarte frumos gândit și regizat.

Ottilia Ardeleanu

să nu te iei de cireș, fiindcă tocmai el... însă, dacă finalul ți-a plăcut, tot este un pas/braț înainte prin călimara cu cerneală :)!

mulțumesc,

Ottilia Ardeleanu

“sufletul are două ore exacte”, găsesc două căi ideatice în acest poem: una legată de partea trupească, cealaltă de cea spirituală. Amândouă legate prin sensul biblic al lepădării.
Ce înseamnă pentru unii să fii artist? Cu ce preț? Care sunt urmările? Despre încrederea în oameni și vârsta care trădează…
Fiecare cuvânt e așezat cu grijă lângă celălalt. Meditativ. Nu reliefez. Ar fi aproape totul.
Din nou, un poem care merită atenție. Vreau să spun: p o e z i e!

Ottilia Ardeleanu

cu adevărat. doctor în fizică, prozator și eseist, în 24 iulie a.c. ar fi atins centenarul.

Și oamenii mari respectă aceleași reguli universale.
\"dar Dumnezeu cântă după ureche.\"!

Ottilia Ardeleanu

de neuitat, chiar dacă pe un fond trist.
dintotdeauna, bunica este chipul cel mai drag din viața unui om.
mi-a plăcut felul în care ai lăsat cuvintele să vorbească în locul tău.
am remarcat acea liniște care se mulează... și nu numai.

Ottilia Ardeleanu

minunat să fie ultimul război cu nenorocirea!
e bine că putem spera.

să dăm, oare, vina pe istorie?!

Ottilia Ardeleanu

este bine să repeți titlul de două ori.
îmi place postura: \"Sunt un colecționar al dorințelor împlinite\" și starea: \"Mă simt mort numai când buzunarele îmi sunt goale de pasiune\".
poți renunța la unele surplusuri.
oricum, mi-a plăcut,

Ottilia Ardeleanu

ai avut un vis agitat din care te-ai trezit singur.
\"La galion\" e chiar frumos!

acolo, în text, corect este: Nemaiuitându-mă...

numai bine,

Ottilia Ardeleanu