Ottilia Ardeleanu

ce s-a vrut s-a obținut omul a fost nemulțumit prea l-au ignorat l-au luat la întrebări l-au batjocorit el s-a apărat deloc primitiv mai ales că își dădea dreptate și această dreptate voia să o

călcam pe poezie se ridica un nor de praf și noi aveam semne pe față mai ții tu minte zarzărul din poartă de la țaica stanca îl făcuserăm microfon stăteam pe rând în fața lui și îi recitam

trăiesc într-o inimă de bărbat acolo a fost îngropat până și-a dat la o parte piatra în fiecare zi pe picioare cu buze molatice întorc viața în el uite-mă sunt viu se bucură îl aud

câteodată nu sunt singură îmi dau seama după atâtea piedici atunci încep să le dau la o parte una câte una stinsul stelelor mă simt mai ușoară păsările fac diferența până rămân

n-o să mai știm să vorbim vom trece străin unul pe lângă celălalt capăt al iubirii va fi în aer deconectați ne vom căuta la infinit într-o carte cu destin aruncat la spate sufletul singurul

să vezi lumea ca un cerc, unul care se strânge, pe trupul tău, fără putința de a te mișca. ești nevoit să rămâi în picioare, a simți apăsările. să nu te poți așeza în tine confortabil. să

* vaccin antisingurătate administrare zilnică excluse reacțiile adverse cu o singură excepție a nu se ține la rece * femeia cu picioare lungi o ciconia cu mersul demn prin

în loc să scrii poezie care să fim serioși la ce anume folosește mai bine completezi un formular două cu unul sau mai multe visuri stabilești o rată pe un termen fix pe măsura

stau într-o așteptare intimă și dintr-odată bucuria îmi sare val de ceară călduță mă ciupește de glezne și am senzația aceea dacă n-ar fi acești martori neastâmpărați aș zice că am luat-o

M-am gândit să arunc mobila. Nu-mi mai încap mofturile în ea. Și-apoi, atâția prieteni au făcut schimbări mari în viața lor. Au schimbat mașini, case, ba chiar și parteneri. Eu ce naiba stau? Eu de

a fost odată un bărbat care a crezut că pot face tot ce n-a putut el îmi zâmbea când îi arătam cum se joacă hora o viață prinsă duminica în ie făcea pașii după mine închipuirea fericirii

m-ai pierdut sau nu știu dacă m-ai câștigat vreodată și plouă ca la munte curat de-o vreme nu mă mai cauți nu mă mai citești nu mă mai întrebi cum nu pot fi eu Cartea cea mare să afli

rezonanța asta ne va inversa dorințele iubirea va deveni ură vom trăi în sens invers acelor de ceasornic vom merge pe fundul pământului să dăm de cer copacii vor crește în jos păsările vor cădea

adevărul e că aici sunt poeți și poeți dragostea lor nedefinită cuvintele tocite pe margini întunericul ca o spărtură de orez tristețea unica hârtie la dosar câteva acte așa ca să fie o

este aiurea să arunci firimiturile în ele se află ceva din tine cel mai bine te cunosc păsările oamenii te zdrobesc din mers de parcă nimeni nu observă cum se fărâmițează timpul te

Sfârșitul. Un orizont întunecat de păsări. La serviciu, o zi ca oricare. ‘Neața! Semnezi condica. Întrebi dacă tura a mers bine peste noapte. Sau nu mai întrebi deloc, caz în care nici nu mai e

frunzele se aruncă în gol o disperare cum cad ele perforează spontan acest aer de orți care petrec suflete peste pod cine-o fi murit și unde se prăpădește viața în mișcarea lor legănată un

o parte din mine se află în voi cuvântul acest fel în care se digeră ființa mea e ștampilată de trecerea voastră fără grijă hrană flămânzilor vulpilor deopotrivă articol de

am fost eu mai ieri m-am exprimat în felul acesta strict până am reușit să-l sparg cu un sentiment mai tare decât rațiunea dar m-a pus indiscreția să deschid un sertar acolo se aflau multe

este ziua porților deschise în sufletul tău uns cu mir de babassu cât o atingere moale încerc felul tău de a fi hidratant pentru regenerare adecvat femeii sensibile care se resoarbe în

îi e teamă că niciodată nu va putea fi ca mine eu îngrijeam de sufletul ei și tot ce auzeam că-i va face bine adunam și îi dăruiam privește peste lume lumea este o fereastră o salcie pubela