Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dragostea este la locul ei

2 min lectură·
Mediu
n-o să mai știm să vorbim
vom trece străin unul
pe lângă
celălalt capăt al iubirii va fi în aer
deconectați
ne vom căuta la infinit
într-o carte cu destin
aruncat la spate sufletul
singurul responsabil de noi
de atingerile noastre
ne va reproșa înghețul
moartea planetelor pe care
ne-am înscris
ca să fim oameni
în rândul lucrurilor împovărătoare
distanța
fenomenul care stinge
urmele iubirii adânci
se pot vedea de pe orice
ochi
mici stele în care moare câte-un sentiment
soarele ne arde din punctul lui de vedere
cu laserul cinismului
o parte din tine mă declară idol
o dragoste spulberată sub secure
noi suntem îndrăgostiții lumii
și lumea se dă la o parte
cineva face loc luminii
lui Dumnezeu
noi trecem zâmbind
ca și cum
demonstrația relativității se încheie
în miez
***
să fiu femeia cu care adormi
o pagină din biblie
o sărbătoare
care scoate sentimente în jurul unui pom
adeseori ai lecturat lumea
în diverse ipostaze
Dumnezeu și-a făcut de lucru cu noi
a intrat într-o clădire
a aprins pipa păcii
a râs cu oamenii fără religie
a transformat totul în bucurie
așa săraci s-au dus pe la casele lor
și-au îmbrățișat copiii
au uitat să fie severi
cel mai simplu lucru
timpul
s-a strecurat în sufletul lor
o altă viață
un alt câine
023.298
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
217
Citire
2 min
Versuri
53
Actualizat

Cum sa citezi

Ottilia Ardeleanu. “dragostea este la locul ei .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ottilia-ardeleanu/poezie/14119461/dragostea-este-la-locul-ei

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@george-pasaGPGeorge Pașa
Chiar dacă nu sunt în totalitate de acord cu ideile textului, nu pot să nu remarc faptul că ele se structurează în mod deosebit, se așază foarte bine în forma textului, în ciuda ambiguizării voite a unora dintre structurile lirice. Este aici o religiozitate a sentimentului, o exacerbare a simțurilor, fără însă a dăuna reflexivității textului. De fapt, la toate nivelurile: lexical, morfologic, sintactic și stilistic, scriitura atinge un nivel deosebit.
Da că tot spuneam de ceea ce nu îmi place, aș cita versurile următoare: „Dumnezeu și-a făcut de lucru cu noi/a intrat într-o clădire/a aprins pipa păcii/a râs cu oamenii fără religie”. Inițial voiam să spun și de acestea: „distanța/fenomenul care stinge/urmele iubirii adânci”, deși este o realitate verificată. Însă, paradoxal sau nu, în plan ideal, distanța poate și să apropie. Oricum, sunt foarte multe idei sensibile și profunde în textul de față, text care mi se pare unul dintre cele mai bune citite în pagina autoarei, chiar mai bun decât cel recomandat recent. O corectură cred că ar fi necesară aici: „vom trece străini unul/pe lângă/celălalt”, fiindcă înțelesul este: „ca niște străini”, adverbul fiind inadecvat. Dacă tot am zis de versurile acestea, să mai spun și că „dublarea” (necesară în lectura multiplă) a pronumelui demonstrativ aduce o iamgine care mi-a plăcut mult: „celălalt capăt va fi în aer”.
0
@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
mulțumiri și recunoștință, George, pentru această analiză aplicată.
Da, vom trece (cu un aer) străin unul pe lângă celălalt... (am suprimat voit expresia din paranteză).
Versurile care nu-ți plac încearcă să valorifice supremația lucrării divine prin coborâre la orice nivel uman, individual.
Textul a participat la Festivalul Romeo și Julieta la Mizil. Mă bucur nespus că ai găsit în el calitățile unui text sensibil, deosebit.
0